Tag Archives: Romanitza

Tu cat te iubesti?

20190331_160523

Zi de zi ma uit in oglinda si-mi fac cel putin un compliment. Oricat de nasoala ar fi ziua respectiva, ceva-ceva acolo tot gasesc sa apreciez.

E important sa imi reamintesc in fiecare zi cine sunt si cat valorez. Daca eu nu o fac, nici cei din jur nu o vor face. Acest “exercitiu” il fac de cativa ani buni. Cu timpul, am invatat sa ma accept si sa incerc sa ma “imbunatatesc” nu prin a calma efectele cu prin a trata cauzele.

Intotdeauna m-am plans ca obosesc repede, ca am probleme cu stomacul, ca retin apa, ca n-am destula energie, etc. Si intotdeauna faceam aceeasi greseala. Bagam carbuni pt balonare, laxative pt constipatie, suplimente pt energie, nu stiu cate pastile pt retinerea de apa…evident ca isi faceau foarte putin efectul si apoi mai rau ma dereglau.

20190331_161032

Acum cativa ani, prin 2015, am inceput sa invat despre ce inseamna sa mananc echilibrat, astfel incat sa nu mai ajung in situatia de a avea nevoie de toate medicamentele. Am mers si la nutritionist (in Paris), am inceput sa citesc foarte mult despre cum functioneaza psihicul nostru, am mers si la terapie pentru a putea sa inteleg tot ce se intampla in viata mea la vremea respectiva, si asta a fost cumva startul reconstruirii mele.

20190331_160441

Din 2017 am un nou ritual, timp de 30 zile, la inceputul anului, renunt la zahar! Foarte multi din ce ma urmaresc pe social media ma intreaba cat am slabit. Insa nu despre asta e vorba. Cele 30 zile fara zahar inseamna mai mult decat “o dieta”. Pentru mine e o provocare cu mine insami, un mod de a-mi depasi aceasta nevoie compulsiva de a consuma zahar, de cele mai multe ori pe un fond emotional.

Da, a trebuit sa accept ca aceste accese de mancat compulsiv se datoreaza unui dezechilibru emotional si hormonal. Frustrarile, stresul, grijile, toate complexele, lipsa de energie, toate astea duc la un dezechilibru in in spiritul si in corpul tau!

Odata cu aceasta acceptare vine dorinta de schimbare. Nu de schimbare a kg de pe cantar ci a kg de pietre care atarna in sufletul nostru.

20190331_160257

Curatirea trupului incepe odata ce iti faci ordine in ganduri, odata ce devii constient ca ceea ce consumi iti face rau! Da, e un drum lung, cu multe tentatii si multe alunecari, dar important e sa te ridici mereu si sa mergi mai departe. Sa iti doresti sa atingi un S de la Sanatate si nu un S de la small size.

20190331_160631

Sunt 4 ani de cand imi mentin o greutate relativ constanta.

Primul factor caruia ii datorez acest lucru e consumul redus de dulciuri (si bauturi dulci carbogazoase) si fast food! Am zis redus, nu exclus, asta insemnand ca mananc un fast food o data la 1-2 luni, dulce 1-2 ori pe saptamana (dar nu o juma’ de tava de prajitura), iar suc cu zahar aproape deloc. 1-2 pe saptamana ceva light.

Al doilea factor este gatitul echilibrat acasa. Imi place la nebunie sa gatesc. De la mancaruri traditionale la cele mai exotice feluri. Iar cum imi place sa gatesc si deserturi, incerc acum sa gasesc retete fara gluten si fara zahar  cu ingrediente cat mai sanatoase.

Al treilea factor e mancatul putin seara. Sunt seri in care nu mananc delo, alte seri in care mananc un iaurt cu ceva sau beau un kefir, iar altele cand bag burta-n draci daca e vreo ocazie speciala. Nu refuz o masa copioasa cu prietenii si da, gust din toate… pe saturate. Noroc ca acuma sunt foarte ocupata si ne vedem rar :)))

Al patrulea factor e miscarea. Nu multa ca nu sunt fan sport, dar incerc un minim acolo cat sa ma simt in forma. La Paris mergeam foarte mult pe jos. Meseria imi cere o forma fizica buna si chiar un performance de al meu inseamna o sesiune de sport, da, dupa un program, sunt fleasca! Nu stau la microfon ca un casetofon.  Apoi, in fiecare zi merg pe jos. Dimineata si la pranz o duc si o aduc pe fii-mea de la scoala pe jos! Asta inseamna minim 4 km in fiecare zi. Iar de vreo 2 ani, am descoperit yoga. Pana de curand mai faceam acasa, acum merg la o sala. 1 data Pilates, 1 data yoga. Nu e mult, dar ma ajuta la postura, la problemele cu spatele, la flexibilitate si la relaxare.

Al cincilea si cel mai important factor este echilibrul emotional pe care incerc sa-l ating. Daca am o problema, nu disper. Deloc. Stiu sigur ca exista o solutie, asa ca ma pun frumos si ma gandesc la posibilele rezolvari. De cand a murit bunicul meu anul trecut, am devenit mult mai …relaxata. Am realizat ca unele lucruri nu tin de mine, oricat as vrea sa controlez tot. Lovitura a fost puternica pentru ca el a fost omul care m-a crescut, care m-a iubit neconditionat si care m-a invatat tainele scrisului si al cititului de la 4 ani, lucru care mi-a deschis poarta catre alte lumi, care mi-a dezvoltat imaginatia si care m-a adus unde sunt astazi. In fiecare saptamana primeam carti… si in fiecare zi, dulciuri. Probabil de aici aceasta asociere a dulcelui cu starea de confort.

20190331_160856

Acest echilibru emotional l-am atins dupa cativa ani buni de lupta continua cu mine, cu preconceptiile celor din jur, cu rautatile la adresa mea… am invatat sa ignor ceea ce imi face rau si sa absorb doar energia pozitiva. Ma uit in oglinda mult, si nu din vreo cauza narcisista (desi, uneori, o doza mica de narcisism nu strica). Am lasat in jurul meu doar oamenii care aduc vibratiile alea bune si i-am indepartat pe cei care incercau sa mi impuna cu forta punctul lor de vedere.

Dar da, poate ca sunt norocoasa. Sunt inconjurata de foarte multa iubire si de oameni care au crezut in mine chiar si atunci cand eu nu o faceam. Iar singurul lucru cu care ii pot rasplati e sa nu ii dezamagesc!

Dar au fost momente cand eram si singura, fara o mana care sa ma ajute, si cumva am gasit forta sa ma ridic. Acea forta e mereu copilul meu. Degeaba iti inveti copilul de bine, daca tu faci pe invers. Puterea exemplului este de necontenit. Iar asta ma motiveaza mereu. Sa fiu un exemplu pt fiinta de care sunt responsabila.

Cel mai important lucru? Sa ma simt bine in pielea mea! Sa nu ma stresez ca vai, merg la mare si mi se vede celulita…pfff, cui ii pasa??? Burtica? O am de cand ma stiu… daca mai sunt si balonata, ma duc la casa prioritara de gravide si nu mai stau nici la cozi in hypermarketuri:))) da, chiar o fac…:)))

Important e sa fiu energica, sanatoasa, intr-o forma buna, cu digestie ceas! Daca astea sunt, clar si exteriorul va fi exact cum trebuie! Cu pasi mici, dar siguri, ma indrept catre…cea mai buna versiune a mea, ca sa folosesc termeni la moda!

20190331_160716

N-am ajuns inca la “iluminarea” aia maxima, dar stiu sigur ca sunt pe drumul cel bun! Invat sa ma iubesc si sa ma accept! Nici nu imi inchipuiam cat de misto e sentimentul aste de eliberare

Vorba aia…cine are o problema…can kiss my big fat @ss!!!

xoxo

Photo credit: Uana Dumitrescu

Make up: Diana Ionescu

 

Advertisements

Vulnerabila?

1553254790633

Tot ce am visat de cand eram mica..se intampla acum! Fix acum! Si pentru prima data dupa foarte mult timp, traiesc prezentul.

Ultima data cand am trait euforia asta a fost cand am intrat la facultate. Renuntasem la prima facultate in anul 2 pentru mirajul strainatatii! Asta se intampla prin 2007-2008.
Am plecat cu o valijoara de haine sa cuceresc Parisul dar pe atunci nu eram destul de coapta sa inteleg ca munca incepe de jos, asa ca m-am cam speriat de munca si m-am intors repede in tara.
Tin minte si acuma ca si cand ar fi fost ieri… m-am intors joi dimineata cu autocarul, dupa ce statusem un timp la Paris, in 7-8 metri patrati dormind pe o saltea langa un wc, iar ulterior la metrou..

Luni era admiterea la Regie, iar eu habar nu aveam nici in ce constau examenele, care au fost vreo 3 la numar…literatura romana, analiza de film si proba practica. La romana, ca la romana..nu trecuse mult timp de la bac si inca aveam materia proaspata in minte, am rasfoit o carte de comentarii de a 12-a…dar la analiza de film, ce era sa scriu? Proba practica? Dumnezeu cu mila…
De vineri si pana luni am stat la cumatra mea la Bucuresti, am luat legatura cu o alta prietena care trecea deja anul 2, mi-a dat niste notiuni in mare, dar nah, aveam 3 zile de pregatit 3 examene. In afara de cel care avea sa-mi fie sot un an mai tarziu, nu a stiut nimeni.
Mai facusem tam-tam cu vreo 2 ani in urma ca dau la actorie si am picat…
A trecut examenul la romana, a trecut si cel cu analiza de film…acuma venea proba practica…
Mi s-a dat o imagine, iar in jurul acelei imagini trebuia sa construiesc ideile principale ale unui film. Cele 5 ritmeme, cum aveam sa aflu mai tarziu.
Nu aveam nici un fel de notiune cinematografica, mai regizasem niste scenete prin liceu, dar pe camera nu pusesem mana vreodata.
Stiam ca daca incerc sa par vreo cunoscatoare si sa incerc sa folosesc ceva termeni de specialitate pe care oricum nu ii intelegeam, o sa ma fac de rahat, asa ca pur si simplu am inchis ochii si am descris comisiei ce vad eu cu ochii minti. Am descris imagini, stari, decor, miscari, ganduri, vorbe…
Bineinteles, am adus imaginea la mine si am plasat-o intr-o intamplare personala si totul a venit destul de natural…
Nu, n am luat vreo nota maxima…si nici printre primii n-am intrat. Am luat 6 la proba practica si mai tarziu am aflat de la prof ca am avut noroc ca le am cu limbarita si ca am vorbele la mine, ca treaba pe care am facut-o la examen a fost ca citirea unui roman, in nicium caz un moment cinematografic unde evident, starile, sentimentele nu trebuiau descrise prin cuvinte ci prin actiuni, daaaaar…am reusit sa ii duc in lumea aia si am reusit sa le transmit emotia personajelor. Am intrat chiar penultima …
Am intrat pentru ca am lasat scutul jos si m-am aratat pe mine, fara sa incerc sa impresionez prin ceea ce nu sunt…mi-am pus sufletul pe tava in fata lor, lasandu-mi vulnerabilitatile la vedere.

Cu 2 ani inainte, cand dadusem la actorie, m am dus ca Xena la razboi, in armura de fier si cu scutul in fata. Am pregatit materiale date de profesori, si nu alese de mine, m-am dus si cu ifose si cu figuri si tot ce am facut a fost sa interpretez niste texte la care eu nu-mi adusesem nicio nota personala, nu creasem nicio emotie. Fugeam mereu de treaba asta, chiar si in muzica, evitam cantece care se potriveau cu ceea ce se intampla in viata mea ca nu cumva sa isi dea lumea seama…mereu trebuia sa par altceva. De ce??
Dupa ani de munca cu mine insami, dupa ani de autocunoastere si auto reeducare, am descoperit ca de fapt imi era teama sa arat lumii slabiciunile mele, astfel sa nu devin o tinta vulnerabila pe care sa o atace pradatorii (de orice fel).
Da, aveam complexe, frustrari, slabiciuni care mai de care… si pe toate am incercat sa le maschez sub acea armura de fier pe care o afisam…
Dupa acea “demascare” de la admitere, am continuat acest exercitiu de…dezbracare, ca sa-i zic asa, dar nu-mi iesea tot timpul. Abia in anul 4 am reusit sa ajung la nivelul ala de a nu mai simti teama aia de goliciune…asa de intens. Abia in anul 4 am auzit o vorba buna de la profu’ Visarion…a zis ca mi-a luat cam mult, dar a meritat :))

Stiti visele alea cand n-ai haine pe tine? Si te duci undeva si esti inconjurat de o multime de oameni? In copilarie, la mine era vis recurent si mult timp dupa…
Am depasit cu adevarat aceasta stare de teama abia dupa ce am absolvit Facultatea de Teatru de la Paris… acolo am invatat cum sa caut in mine emotia si cum s-o pun in personaj, cum sa transmit trairile mele prin actiunile personajului. Practic, trebuia sa-mi las toate vulnerabilitatile la vedere…
Asa am avut curaj un an mai tarziu sa incep sa scriu… being Roma… hardest role to play, pentru ca niciun un rol nu e mai greu decat acela de a fi tu insuti, oricat de paradoxal ar parea.

In ultimii ani am fost pusa la incercare din toate punctele de vedere. Dar am lasat toate gloantele sa treaca prin mine, fara sa mai indur presiunea scutului protector.

Azi traiesc un alt vis, sunt din nou boboaca…un late bloomer. Lucrez la primul meu album, deja primele piese sunt gata, alte 5-6 in lucru, altele in stadiu de idee…dar fiecare piesa este o particica din mine, fiecare este o vulnerabilitate a mea, dar azi nu imi mai este teama. Pe masura ce mai scriu o piesa, simt cum inlatur inca putin din invelisul meu dur.
Iar magia se intampla acum cand vad cum de la o idee, ia nastere un intreg cantec…nu lansarea e momentul cel mai important, ci aceasta calatorie a creatiei, oamenii de la care invat zi de zi cate ceva, limitele pe care le depasesc in fiecare zi, ci asta e, prezentul de care eu ma bucur si il traiesc la maxim. Si toate astea pentru ca profit de vulnerabilitatea mea sa scriu piese care vin natural, fara sa incerc sa le mai maschez!

Da, sunt vulnerabila… dar acum asta e puterea mea!:)

Photo credit: Uanna Dumitrescu

Make up: Diana Ionescu

 


Perspective (1) Vocea Romaniei

Ma uit in oglinda si ma ciupesc ca sa realizez ca tot ce se intampla este real. Si nu, nu o spun dintr-o falsa modestie! Si nici nu incerc sa va impresionez cu vreo poveste cenusareasca.
Sambata seara mi s-au inmuiat genunchii urmarind prestatia mea de la Vocea Romaniei. Atatea cuvinte frumoase din partea antrenorilor, atatea aprecieri…iar de la Tudor, mentorul meu, si de la doamna Dutescu, antrenorul nostru vocal, am invatat in cateva luni cat n-am invatat o viata.

Am ajuns in acest concurs fiindca aveam nevoie de un scop, de un motiv de care sa ma agat ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Vocea Romaniei s-a nimerit in viata mea fix cand aveam nevoie mai mare.

Viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, iar 2018 mi-a adus cele mai mari schimbari… insa Vocea Romaniei a fost colacul meu de salvare. Aveam nevoie de incredere si de curaj sa-mi asum cine sunt.

De la Tudor invat in fiecare zi sa-mi caut vocea, vocea mea, din toate punctele de vedere. Si invat de asemenea sa cred in mine! Si sa cred ca e mai important sa fiu imperfect de autentica decat o copie perfecta. Este cea mai frumoasa calatorie pe care am parcurs-o, alaturi de cei mai misto oameni! Ma bucur de fiecare etapa si nu ma gandesc nicio clipa cat de departe voi ajunge. Tot ce imi doresc e ca echipa Tudor sa fie mereu la inaltimea precedentilor si sunt sigura ca oricare dintre noi merge mai departe va face o treaba nemaipomenita!
Acum ma concentrez doar sa pregatesc un moment care sa ajunga la inimile voastre si sper sa nu va dezamagesc.

N-am simtit niciodata atata energie pozitiva ca in aceste ultime luni. Citesc cu mare bucurie fiecare mesaj, fiecare comentariu si fiecare gand bun! Conteaza mult pentru mine sa stiu ca sunt oameni care apreciaza ceea ce fac si va multumesc din suflet ca ma sustineti, ca sunteti alaturi de mine in aceasta minunata aventura.

Cea mai importanta lectie pe care o invat la Vocea Romaniei este aceea de a accepta cine sunt si de a avea curajul sa-mi deschid sufletul in fata voastra.
Aici nu conteaza ca am 5 kg in plus sau ca mi se vede gusa din profil. E doar o chestiune de perspectiva. Nu conteaza decat ceea ce fac pe scena si ceea ce transmit! Punct.

Photo credit: Uanna Dumitrescu

IMG-20181126-WA0001


Delicios de ieftin (partea a 2-a). Mic dejun si gustarea de dimineata.

20180116_105518

Cu siguranta, nu am avut vreo revelatie si n-am descoperit apa calda, dar cateodata parca ne scapa fix ceea ce e evident.

Azi nu ma mai pierd in detalii si o sa incerc sa fiu mai precisa in scriere, desi, God knows, imi place sa ma intind la vorba 🙂

Micul dejun

Stim cu totii ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. O spun doctorii, o spun coach-ii, o spune toata lumea. Si sunt de acord. Un mic dejun consistent e boost-ul de care am nevoie, mai ales daca am o zi plina, adica asa cum sunt cam toate zilele mele.

Hai sa vedem posibilitatile. Pot sa mananc acasa sau pot sa imi iau de pe drum. Sa ne intelegem, astea sunt variantele rapide, ieftine si relativ echilibrate.

Ce mananc acasa?

1. O banana smacluita cu unt de arahide (fara zahar) si o cafea.

Iti tine de foame cel putin 3 ore si e chiar e indicat sa ai o gustare intre mic dejun si pranz.

Cost:

1 banana = 1 leu (maxim)

Unt de arahide (2 lgt. max)= cam 0.70 lei (1 borcan de la Solaris ma tine cam 4 saptamani si mananc de cel putin 3 ori pe saptamana, asta inseamna 12 portii, la aproximativ 8.5 lei borcanul).

1 cafea- facuta in casa= 0,5 lei

Total: 2,20 lei mic dejun

20181115_155301

2. Iaurt cu miere si seminte/nuci/banana/afine.

Iaurtul ma ajuta extrem de bine la digestie, mai ales in perioadelecand nu apuc sa dorm cat trebuie.

Cost

1 iaurt= preturile variaza, hai sa facem o medie de 1,30 lei (eu de exemplu, mananc grecesc, si daca merg la Lidl, e mai ieftin decat Olympusul de la Mega, dar ideea e ca un iaurt normal will do the job).

1 lgt. miere=  0.5 lei.  1 borcan de 800 g costa cam 25 lei- il iau direct de la producator. Cautati in piata sau vecini pe scara, sigur e cineva care se ocupa cu mierea. In 800 g, ai cam 50 de portii, groso-modo.

Seminte/nuci/banana/afine- preturile in functie de gust. De la miez de seminte de floarea soarelui pana la nuci macademia. Eu ma inteleg foarte bine cu mix-ul de la Lidl, are 100g, asta inseamna 4 portii, si e undeva la 4 lei, asta inseamna 1 leu pe portie. 1/2 banana= 0.5 lei, afinele probabil ceva mai scumpe, dar foarte sanatoase. Chia e iarasi o varianta mega misto si ieftina.

Cost total: aprox 3,5 lei

20180123_204201

3. Rondele de orez cu dulceata fara zahar (sau cu zahar)

Rondelele de orez (eu iau chiar brun sau amestec de cereale integrale) mi se par cea mai buna alternativa la paine. Eu cumpar foarte rar paine, mananc maxim 1 data pe saptamana paine. Poate nici atat. Insa rondelele de orez sunt minunate. Crocante, sanatoase si ieftine. 1 pachet de 15 rondele costa intre 2.5 lei si 4 lei, asta inseamna o medie de 0.25 lei o rondea. Mananc doua la micup dejun, asta inseamna 0,5 lei. Da, probabil ca iese mai scump ca o franzela, dar aia chiar nu o mananc! E buna, imi place, e nesanatos de gustoasa, dar ma constipa!

Dulceata fara zahar gasiti cam peste tot. In jur de 13 lei borcanul mititel si mancati cam de 7-8 ori maxim din ea. Asta inseamna o medie de 1.5 lei pe portie. Daca ai furnizor de dulceata gratuita (ca in cazul meu), atunci si mai bine!

Cost total : 2.5 lei

20181115_161946

4. Oua cu rosii (ardei, castravete sau ridichii), branza si paine expandata din tarate

Daca n-am timp sa mi fac dimineata ochiuri, fierb de seara oua. 1 ou e de ajuns, daca mananc si gustare dupa 3 ore.

1 ou= 0.7 lei

1 rosie/ardei/castravete/ridichii= depinde cum e piata la voi, dar mai mult de 0.7 lei nu ajunge

Branza= aprox. 50 g= 1leu (20 lei/kg)

2 felii de paine expandata din tarate= 0.30 lei (o punga cu 15 felii parca, e 2 lei).

Cost total:  2.70 lei

20180120_111648

5. Omleta cu legume (si paine, rondele, ce vreti voi)

E ridicol de simplu sa faci o omleta. Bati 2 oua, arunci o mana de ardei gras tocat rapid, sau o mana de rucola, sau o o felie de carnita bucatele, perpelita inainte, sau niste frimituri de branza sau cateva ciuperci (proaspete sau din conserva), si gata omleta.

2 oua= 1,4 lei

Umplutura= 1 leu

Paine/rondele= 0,5 lei

Total: 2.9 lei

6. Rondele de orez cu rosii si branza (sprinkled cu niste buruieni aromate precum busuioc sau oregano).

Rondele- 0,5 lei

Rosii- 1 leu

Branza- 1,5lei

Total: 3 lei

7. Felii de paine din secara expandata/extrudata (stiu ca suna foarte fancy, dar e 1,82 punga, so…nu e highclass, mai ales ca arata ca o hartie igienica din aia cenusie care te zgarie…pe creieri) + guacamole (avocado, rosii, ceapa, lamaie)

Felii secara- 0,4-0,6 lei

Guacamole/portie= 4 lei (1 avocado= 6 lei, o rosie-1 leu, ceapa si lamaie= 1 leu= 8 lei/2 portii)

Total: 4,6 lei (mai scump, ca nah, mananci avocado).

20181115_161858

8. Paine prajita cu unt si cafea/ceai. Din cand in cand ne porcim cu paine la micul dejun. Iau neagra cu seminte si o prajesc.

2 felii paine- 0,4 lei- 0,8 lei

Unt/ pers. = 0.75lei (aprox. 10 lei/200g, 15g= aprox. 0.75 lei)

Total 1,50 lei +cafea= 2 lei (si e probabil una din cele mai gustoase variante).

10. Sandwish cu muschiulet si cascaval afumat (sau unt cu cascaval). Iar daca ai sandwich maker, ai orgasm culinar asa de dimineata ca sa incepi ziua bine.

2 felii de paine= 0.8 lei

1 felie muschiulet(mezel bun)= 0,7 lei

1 felie cascaval= 1 leu (asta e mai scump decat carnea)

Total 2,5 lei

La toate variantele adaugam 0.5 lei pt cafea sau 0,25 pentru un ceai.

Astea sunt exemplele care mi-au venit in minte. Acum hai sa vedem cat ne costa sa mancam in oras micul dejun.

Sa incepem cu ceva ieftin

1. Un covrig si o cafea de la aparat- 2,5 lei – dar nutritional vorbind, aportul e 0.

2. Un produs de la patiseria din statie si o cafea din colt= 4,50 lei, dar daca mananc in fiecare dimineata merdeneaua…hmm…not good.

3. Banana bread/croissant/cookie and a long black= minim 13 lei (in cafenele cu barista). Imi place sa iau micul dejun la Drip pe 11 iunie sau la Emozia la Unirii, dar imi place s-o fac din placerea de a iesi din rutina si nu sa devina o rutina. Plus ca zaharul nu imi tine de foame. Prefer treaba asta ca un rasfat ocazional la gustarea de la 10 sau 16.

4. Omleta si cafea in localuri gen Shift = minim 20 lei. Si asta daca imparti omleta cu cineva ca intr-adevar e imensa.

Treaba asta cu mancatul de la supermarket sau de la patiseria din colt poate continua lung si bine, dar ati prins ideea ca daca vrem ceva echilibrat, ieftin si rapid, nu ne ia mai mult de 5 minute acasa.

Cat despre gustarea de la ora 10, incerc sa variez in functie de ce am mancat de dimineata. Cateodata se intampla sa trec peste, dar evident mananc mai mult la pranz si ma umflu ca mananc si repede de foame.

-1 mar mare sau alte fructe de sezon

-1/2 kefir cu 1 biscuit fara zahar

– o mana de seminte/mix nuci

– ceva dulce daca am o zi activa, gen o prajiturica sau biscuiti pe care ii fac in casa cu fii-mea

– 1 iaurt cu 1lgt. miere

– 1 baton raw de 25g de fructe uscate (fara zahar)

– 1 rondea de orez cu unt de arahide si un strop de miere.

Si ca sa inchei aceasta a doua parte va las o reteta de painica proteica si plina de fibre, numa’ buna de intins pe ea ce va pofteste inimioara.

2 oua

1 iaurt

6-7 linguri de tarate

1/2 lgt. praf de copt

Simplu. Le amestecati, le puneti intr-o tavita intinsa (cam de 25/15 cm) pe hartie de copt si o dati la cuptor pana cand se rumeneste deasupra. Se mentine buna intr-o caserola etans la frigider cam 3 zile. Daca o lasati afara, prinde mucegai repede.

20180117_094628

In curand cu partea a 3-a despre cat costa mancarea gatita, de pranz si cina, delicios de ieftina.

Va urma! 🙂

 

 

 

 

 


Delicios de ieftin (partea 1)

FB_IMG_1542222731303

Cei care ma cunoasteti, stiti ca una din pasiunile mele este…mancarea. Imi place sa mananc, bine, gustos si delicios si…cat de cat echilibrat.

Imi plac mancarurile pline de arome, mancarurile care spun o poveste si mai ales mancarurile alaturi de oameni dragi.

Da, am un cult al gastronomiei, imi place sa gatesc si sa mananc. Consider ca una din placerile vietii este sa te bucuri de o masa buna.

Dar ca sa intelegeti ce vreau eu sa va povestesc aici, trebuie s-o iau cu inceputul. Adica inceputul relatiei mele directe cu mancarea si gatitul:)

Nu stiu despre voi, dar eu am avut perioade in viata mea cand restaurantele (chiar si fast food- urile), erau un lux pentru mine. Pana si amarata de shaorma era atat de rara ca o vita de Argentina sau un somon salbatic de Norvegia.

Asa ca, nevoia m-a invatat…sa gatesc. Sa fac din c@c@t bici si sa mai si plesneasca. La 19-20 ani, posibilitatile mele (financiare si creative) erau destul de limitate, mai ales ca la prima gazda la care am stat in Bucuresti (cand m-am mutat la 17 ani din Pitesti ca sa imi urmez visul de a deveni cantareata), gateam la un resou (reseu). Pana si ciorba am facut pe resoul ala. Dar de cele mai multe ori  recunosc, prajeala era la putere. Alternata cu pachetele ocazionale de acasa, evident ca m-am umflat cat un balon. Not good!

La 19 ani si ceva m-am mutat cu cel care avea sa-mi devina sot. Am evoluat de la resou la un aragaz caruia ii mergeau doar ochiurile, nu si cuptorul. Tin minte ca mi-a adus mama un sac de cartofi. Credeti-ma, la un moment dat ti se ia de cartofi prajiti, asa ca incet-incet, am invatat tot felul de retete cu cartofi. Natur, piure, chiftele, sunt doar cateva din exemple. Sa nu uit de salamul prajit. Good, but not good!

Perioadele de crestere/descrestere financiara au oscilat de-a lungul timpului ca hormonii unei gravide, asa ca am invatat din mers sa ma adaptez, lucru pe care il consider unul dintre atu-urile mele principale.

Ba aveam, ba nu aveam…ba’mai faceam o bisnita de la turci, ba’o combinatie, si viata trecea…

Undeva pe la inceputul lui 2008, nici eu nici sotul meu (la momentul respectiv, logodnic), nu munceam. Incercasem deja sa ne stabilim la Paris dar pe vremea aia, inainte sa intram cu drepturi depline in UE, era greu sa iti gasesti legal de munca si nu aveam nici cunostinte si nici Parizienii nu existau.

Ne-am intors in Romania. Vreo 3 luni am stat intr-o chirie la Pitesti incercand sa ne dam seama ce facem cu vietile noastre. In tot acest timp nu ma intrebati cum am supravietuit. Mai trimitea mama ceva, mai trimiteau parintii lui, mai bunica-mea…si trebuia sa incropesc mereu ceva de mancare cu bani putini. Unde mai pui ca mai si fumam…al naibii tutun. Fac o paranteza si imi aduc aminte ca nu mai aveam tigari. Stateam intr-o intersectie si la un moment dat a trecut un cortegiu funerar si au aruncat cu bani! Nu va imaginati cum am coborat de la etajul 4 in fuga sa adunam maruntisul. Da, atat de lesinati eram. Acum rad cand imi aduc aminte si sunt constienta ca tocmai intamplarile de genul asta m-au facut sa apreciez tot ceea ce mi-a oferit viata mai tarziu…dar la vremea aia, traiam o drama..

Insa in toata nebunia asta pe care o traiam, aveam un ritual. Mancam amandoi impreuna, uneori puneam masa pe balcon, rupeam o balarie de pe strada si o puneam intr-un pahar in mijlocul mesei, aranjam totul frumos si faceam din orice moment al mesei, un prilej de bucurie. Trecusem de perioada cartofilor, eram pe paste acuma. Insa descoperisem condimentele, secretul ieftin al reusitei. Niste paste banale cu sos de rosii puteau sa aiba felurite gusturi in functie de ce ierburi puneam in ele.

Probabil lucrul care m-a tinut cu mintile intregi in perioada aia a fost chiar gatitul.

In vara lui 2008 am plecat din nou la Paris, intr-o chirie de 7-8 mp (fara sa exagerez), unde nu aveam nici amaratul ala de resou asa ca lucrurile au luat-o pe calea sandvicheriei, evident not good!

N-am ramas nici de data asta prea mult la Paris. Cred ca am fi plesnit de la atata bagheta cu branza topita si salam “danois”. Tocmai implinisem 21 de ani, abandonasem prima facultate fiindca oricum nu ma atragea deloc (Relatii Internationale) si nici mancarea nu era ce trebuie, bagheta cu branza nu era doar o placere ocazionala nevinovata la picnic pe malu’ Senei.

2008 a fost un an de cumpana care a culminat chiar cu o noapte dormita la metrou…

Dar cand viata da cu tine de pamant, hmm…te cam ridici singur. Si trebuie sa te strofoci sa iei niste decizii. 

Viata mea bate filmul. Mi-ar trebui o viata sa va povestesc, dar sunt sigura ca peste 50 de ani, cineva o sa faca un film despre mine si nu vreau sa dau spoilere :))))) hai ca a fost buna asta:)

N-am facut purici nici in 2008 la Paris. M-am intors hotarata sa dau la Regie. Cum viata mea bate filmul, m-am intors intr-o joi dimineata in Romania, am invatat pana duminica si luni am inceput examenele. Am intrat penultima. Am terminat printre primii! Smechera, stiu:)

Si m-am si mutat intr-o garsoniera de 40 mp cu bucatarie utilata si cu aragaz si cuptor functional. Doamne, ce imbuibeala…ce nebunii, am pus pana si varza la murat pe balcon. Numai ca…not good, again. In vara lui 2009 pusesem nunta, iar noi eram 2 pinguini indesati!

Asa ca am tinut-o laica pe fructe si piept de pui cu salata de varza murata pana am slabit amandoi…mult. Foarte mult. Vreo 35 kg impreuna. Dar nu ma bucuram de nimic, nu prea mai mancam impreuna, eu cu scoala, el cu ale lui… mancarea, adica, grapefruit, piept si varza devenisera greu si de privit, d’apoi de mancat. Dar macar am aratat impecabil la nunta. Curios sau nu, in aceasta perioada pre-nunta in care nu mancam impreuna, ne certam foarte des…probabil lipsa de nutrienti, carbohidrati si glucide!!

A trecut si nunta cu chiu, cu vai, cu multe datorii si hop, am ramas gravida cand aratam nemaipomenit de bine. Despre ce am mancat cat eram gravida…imi amintesc doar de snickersul nelipsit de la micul dejun, in rest…ce apucam de la chioscul de la sc. (Am fost la scoala pana aproape cu 1 sap inainte sa nasc) si m-am intors dupa 4-5 saptamani ca sa dau toate examenele. Mda, destul de smechera, again :))

Nu prea am alaptat, am pierdut laptele pe stres din cauza sesiunii, asa ca nu a trebuit sa fiu atenta prea mult la ce bag in gura. Evident…gatitul era scos din discutie cu un copil sugar acasa. Au urmat 2 ani haotici petrecuti in clan mai mare cu socrii si cumnatul…unii mai gurmanzi ca altii. Porci, caprioare, iepuri (socru e vanator) sosuri, sunci…si alte nebunii.

In iarna 2010-2011 m-am abtinut iar de la bunatatile vietii pt un rol pe care nici macar nu l-am obtinut pana la urma. M-am chinuit sa ma infometez, neconcentrandu-ma de fapt pe ce era mai important, dar asta stiu sigur ca v-am povestit in alt post, so…look it up:)

In 2012, dupa ce au zburat cei 4 ani de facultate, am facut pasul decisiv si am plecat la Paris…pentru a treia oara!

Acum conditiile financiare si bucataria complet echipata a mamei, impreuna cu toate nebuniile frantuzesti pe care nu ni le permiteam in urma cu cativa ani, au luat forma unor obiceiuri proaste din care au rezultat multe kg (adica ceva peste limita echilibrului), si bineinteles o stare proasta generala.  Am dat-o dintr-o extrema in alta, ce sa mai… am compensat toti anii si perioadele in care mancam cartofi cu garnitura de cartofi si paste cu conserve de rosii… iar la facultate la Paris, aia mancau ai draq la fiecare pauza cate ceva…inca 1 an de fastfood.

Asta pana cand intr-o zi am realizat ca ceva nu e ok. Desi apoi am lucrat intr-o bulangerie, inconjurata de toate nenorocirile alea bune, am pus STOP! Stop la extreme, stop la aceste oscilatii. Si asa am inceput sa-mi cumpar carti de bucate si carti de psihologie. Si sa scriu si pe blog.

Prin 2014 am regasit echilibrul interior cand in sfarsit eram din nou in chiria mea, cu familia mea, nu la mama, nu la socri. Evident, in scurt timp, s-a reglat si echilibrul pe cantar, echilibru pe care il mentin, uite nah, de 4 ani incoace…

…evident ca odata cu cresterea veniturilor, a crescut si rata mancatului in oras. Si la un bilant rapid, mi-am dat seama ca toc foarte multi bani pe mancare in oras si parca isi pierde si din farmec acest iesit prea des. Pot sa fac si altceva cu banii aia.

Asa ca incerc sa gatesc gustos, echilibrat si ieftin!

Mi-e bine asa cum imi e, ma bucur de aproape tot ce imi e pofta, nu ma abtin mai de la nimic, dar… totul are acum limite.

Gatesc echilibrat, cu de toate. Si fac si prajituri cu fii-mea. Chiar acum am bagat la frigider sa se inchege o tarta cu pere si crema de vanilie. Ador sa gatesc cu fii-mea. 

In partea a doua o sa va prezint cateva retete si cateva calcule care o sa va sperie cu diferenta intre a manca in oras sau a gati acasa! Si da, e posibil sa mananci delicios si ieftin, e posibil sa mananci si echilibrat cand n-ai timp sau esti mereu pe drumuri.

Ah, si cel mai important din toata experienta asta a mea cu mancarea este ca intotdeauna o sunculita afumata (cu o ceapa sparta si un codru proaspat de paine) va fi mai satiafacatoare in compania celor dragi decat orice fois gras care e servit langa niste gretosi pe care nu-i inghiti :))

Imi place sa mananc, sa incerc chestii noi, imi plac aromele puternice si ierburile aromate. Imi place sa imi adun familia si prietenii la masa si sa ne bucuram efectiv de momentele impreuna.

Si in cele mai intunecate momente ale vietii mele, o masa buna parca a functionat ca un arbitru care n-a lasat jocul sa degenereze.

In urmatoarea postare va povestesc cam ce tin in camara, in congelator, in frigider si cum ma organizez ca in casa mea sa se manance delicios de ieftin 🙂

P.S. fotografia e de la mamaie de acasa, gen simplu si gustos si relativ sanatos 🙂

 

 

 


Namaste!

Anul trecut, a stat cumatra mea cu gura pe mine sa ma apuc de yoga. Pentru mine, asta insemna doar un stat in sezut cu picioarele incrucisate si “hămuind” mantre cu degetele pe genunchi.

Eram in Bulgaria, in traditionala noastra vacanta. Nu eram niciuna intr-o perioada stralucita, asa ca ne-am propus sa ne “curatam”. Nu de tot :))). Si uite asa, cele 5 zile in Bulgaria s-au transformat intr-un concediu “detox”. In fiecare dimineata, yoga pe malul marii (de fapt pe un dig pietruit care ma termina in palme si in genunchi), mancat echilibrat, cu mult peste, ca nah, noua ne place pestele mult:)), si uite asa am prins gustul.

De fapt, yoga asta e o combinatie de meditatie-respiratie si pilates. La prima vedere pare floare la ureche, vezi acolo 19-20 minute, zici ca e joaca de copii, dar dupa alea 20 min, imi cam dadeam duhul…ma rog, eu si sportul n-am fost prieteni buni niciodata, doar fortati de circumstante:).

In fine, toamna trecuta si pana prin februarie, chiar m-am tinut cat de cat de treaba. De 2-3 ori pe saptamana ma scalambaiam si eu cat puteam. Si uitandu-ma in spate, chiar cred ca mi-a fost de ajutor. Anul trecut, incepand din septembrie am fost intr-o continua naveta Paris-Bucuresti. Somnul neregulat sau lipsa lui, mesele dezordonate, presiunea din avion, alergatura, stresul, fara zile de repaos, toate astea puteau avea consecinte mult mai pregnante asupra organismului meu, dar uite ca am rezistat voiniceste la acest program haotic, fara oscilatii semnificative in greutate si fara sa ma simt epuizata. Si nu, nu iau suplimente care sa ma ajute…singurul lucru pe care il iau este ginsengul. Inainte de orice cantare iau 1000mg de ginseng. Ma ajuta sa fiu concentrata si sa am energie. Dar despre asta cu energia o sa va scriu altadata.

In luna februarie, mai exact pe 26, a fost ultima zi de miscare. Lunea mergeam la Pilates la sala, cat facea fii-mea gimnastica. In rest, faceam acasa. In ziua aia am aflat ca a murit tataie. Si totul s-a dat peste cap… dar azi nu vorbesc despre asta…

Ei, uite ca…din februarie am ajuns in septembrie si abia acum am reusit sa ma urnesc din nou sa ma despachetez din coconul confortabil in care m-am inchis. Lunile care au precedat disparitiei lui tataie au fost atat de intense si cu atat de multe provocari, incat nici nu am avut timp sa procesez fiecare schimbare survenita in viata mea.

Acum cateva zile mi-am dat seama ca am nevoie de putina ordine si disciplina in programul meu, iar acum, cu noua provocare de la Vocea Romaniei, trebuie sa fiu in cea mai buna forma fizica si psihica. Si cand spun forma fizica buna, nu ma refer la kilograme putine pe cantar, ci ma refer la rezistenta, flexibilitate si imunitate. Yoga, practicata acasa, este probabil varianta cea mai potrivita pentru mine. Nu pierd timpul cu transportul pana la o sala si inapoi, o sedinta dureaza in medie 25 minute, nu ma simt prost daca nu-mi iese vreo pozitie cum trebuie, lucrez respiratia (care ma ajuta si la cantat), iar miscarile si pozitile ma ajuta nu numai pentru rezistenta si flexibilitate, dar si pentru problemele de spate pe care le am din cauza unor osteofite care din cand in cand imi apasa pe nervul sciatic (da, da, cam paradita pt 31 de ani :)))) ). Si da, te ajuta psihic, pentru ca iti oxigenezi creierul si pentru ca te simti bine cand mai bifezi o sedinta.

De 3 zile, fac in fiecare zi sedinte de yoga, inclusiv seara (cate 10 minute), …un fel de meditatie, ca sa dormi mai bine.

Dimineata, cand sunt singura acasa, dupa ce o las pe fii-mea la scoala, mi se pare momentul ideal…in felul acesta ma bucur de un boost de energie atat de necesar pe tot parcursul zilei. Iar pe langa energie, imi da un sentiment de liniste si calm interior. De asta am si pus poza cu rasaritul. Am prins rasaritul asta in august si poza e facuta de mine, nu are niciun filtru. Imi amintesc perfect sentimentul interior de liniste si bucurie pe care mi-l dadea soarele cand se inalta din mare. Sentimentul ala de a avea o sansa noua in fiecare zi. Cam asta e starea pe care mi-o da fiecare sedinta de yoga…

P.S. 1 Eu folosesc aplicatia Daily Yoga, care costa cam 60 euro/ AN. Dar se pot prinde si oferte mai ieftine.

P.S. 2 Cumatra mea face de 1 an yoga (acasa, dupa aceeasi aplicatie) , in mod regulat…zici ca e trasa prin inel 🙂 .

P.S. 3 Coincidenta sau nu, am fumat maxim 4 tigari pe zi, in ultimele zile.

20180825_062937


Art de vivre

2015-08-06 18.45.26

Sa te bucuri de viata nu inseamna neaparat reastaurante scumpe si calatorii luxoase. Valoarea nu este data de bani ci de calitate.

Poti sa ai 1000 de prieteni si niciunul care sa fie langa tine cu adevarat atunci cand ai nevoie. Poti sa ai un dulap plin de firme si branduri si sa n-ai habar sa le porti. Poti sa te duci in cele mai exotice vacante si sa te plictisesti daca nu stii ce sa faci, poti sa mananci la cel mai instelat sef din Paris si sa nu-ti cada bine.

Intotdeauna mi-au placut chilipirurile. Sa ma bucur de lucruri marunte care prind valoare fiindca le-o dau eu. Le creez o poveste, o amintire, quelque chose-ul din viata care nu poate fi cumparat cu toti banii din lume. Mancarurile care mi-au priit cel mai bine au fost cele impartasite cu prietenii aia misto care nu se dau indarat de la a-si pune popoul pe iarba sau pe pietre, care beau din sticla deschisa cu cheia pe malul unei garle, care stiu ca apusul privit impreuna e mai bun decat un film de Oscar.

In viata mea au fost multe urcusuri si coborasuri si nu imi este rusine sa spun ca au fost perioade cand si un croissant mi se parea scump, asa cum au fost perioade cand faceam shopping online ca ma plictiseam pe tron. Dar niciodata nu am incetat sa ma bucur de micile placeri ale vietii, care de fapt sunt ceea la ce se rezuma viata pana la urma.

Si acum ma mozolesc toata muscand din rosia care acompaniaza un submarin cu parizer😊, cunoscatorii stiu despre ce vorbesc 😎.
Cu siguranta, cu niste sclifositi langa mine, mi-ar pieri tot cheful. Tac si-nghit, ori pentru asta nu sunt facuta.

Cand plec in vacanta, ma intereseaza prea putin stelele de la intrare, caut sa gasesc locuri unde noaptea pot sa privesc stelele de pe cer, cu un prosecco luat de la consignatie, care costa cat un pahar luat pe terasa. Pentru ca da, sunt ani in care poate nu iti permiti resortul ala smecher cu ultra all inclusive. Asta nu inseamna ca nu exista variante.

Da, evident ca si locurile alea exotice si scumpe sunt mirifice si pun pariu ca daca te scoate partnerul la un resto unde masa o sa coste cat chiria mea pe o luna, o sa te simti oleaca printesa. Apreciem gestul, dar cu banii aia prefer un weekend in afara orasului.
Si nu vb prostii. O cina la Jules Verne pe turnul Eiffel te duce lejer la peste 500 de euro. De banii astia prefer sa plec in Normandie un weekend. Ok, asta sunt eu, voi puteti sa alegeti  Jules Verne!:)). Bineinteles ca o sa vreau s-o fac si pe asta odata, dar doar in momentul in care stiu si imi permit sa nu stau sa mor de foame o luna dupa ce am achitat nota acolo.
Cam asta ar fi principiul.

Ceea ce nu uitam niciodata este ceea ce am simtit intr-un anumit moment cu anumite persoane.
Cand am o zi proasta, inchid ochii si ma vad pe sezlongurile de la Dalboka (cel mai autentic resto pescaresc de pe litoralul bulgaresc), sau in Strand la Pitesti, in barca cu submarinul :))), sau la Paris, pe insulita Saint Louis cu un pahar (de plastic) de rosé. Si da, momentele astea in care te bucuri cu adevarat, au efect pe termen lung, ca un algocalmin pe care il tii pe noptiera.

Despre ceea ce puteti sa faceti in Paris cu bani putini o sa va scriu in urmatorul post.
Despre Bucuresti mai dureaza, mai am un pic de hoinarit. Abia acum incep sa il redescopar, si sincera sa fiu, imi depaseste asteptarile. Am regasit un oras plin de viata cu locuri foarte misto, cu oaze de care habar nu aveam ca exista. Si cum vacanta se apropie, o sa va scriu si despre Bulgaria, destinatia mea preferata low-cost!

Pana una alta, profitati de zilele cu soare, iesiti in parc, stati la soare (efectul luminii naturale are beneficii la care nici nu va ganditi), mergeti pe jos, beti o cafea pe malul unei ape si lasati-va purtati de vant 🌞

Enjoy the moment!