Tag Archives: media

Perspective (1) Vocea Romaniei

Ma uit in oglinda si ma ciupesc ca sa realizez ca tot ce se intampla este real. Si nu, nu o spun dintr-o falsa modestie! Si nici nu incerc sa va impresionez cu vreo poveste cenusareasca.
Sambata seara mi s-au inmuiat genunchii urmarind prestatia mea de la Vocea Romaniei. Atatea cuvinte frumoase din partea antrenorilor, atatea aprecieri…iar de la Tudor, mentorul meu, si de la doamna Dutescu, antrenorul nostru vocal, am invatat in cateva luni cat n-am invatat o viata.

Am ajuns in acest concurs fiindca aveam nevoie de un scop, de un motiv de care sa ma agat ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Vocea Romaniei s-a nimerit in viata mea fix cand aveam nevoie mai mare.

Viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, iar 2018 mi-a adus cele mai mari schimbari… insa Vocea Romaniei a fost colacul meu de salvare. Aveam nevoie de incredere si de curaj sa-mi asum cine sunt.

De la Tudor invat in fiecare zi sa-mi caut vocea, vocea mea, din toate punctele de vedere. Si invat de asemenea sa cred in mine! Si sa cred ca e mai important sa fiu imperfect de autentica decat o copie perfecta. Este cea mai frumoasa calatorie pe care am parcurs-o, alaturi de cei mai misto oameni! Ma bucur de fiecare etapa si nu ma gandesc nicio clipa cat de departe voi ajunge. Tot ce imi doresc e ca echipa Tudor sa fie mereu la inaltimea precedentilor si sunt sigura ca oricare dintre noi merge mai departe va face o treaba nemaipomenita!
Acum ma concentrez doar sa pregatesc un moment care sa ajunga la inimile voastre si sper sa nu va dezamagesc.

N-am simtit niciodata atata energie pozitiva ca in aceste ultime luni. Citesc cu mare bucurie fiecare mesaj, fiecare comentariu si fiecare gand bun! Conteaza mult pentru mine sa stiu ca sunt oameni care apreciaza ceea ce fac si va multumesc din suflet ca ma sustineti, ca sunteti alaturi de mine in aceasta minunata aventura.

Cea mai importanta lectie pe care o invat la Vocea Romaniei este aceea de a accepta cine sunt si de a avea curajul sa-mi deschid sufletul in fata voastra.
Aici nu conteaza ca am 5 kg in plus sau ca mi se vede gusa din profil. E doar o chestiune de perspectiva. Nu conteaza decat ceea ce fac pe scena si ceea ce transmit! Punct.

Photo credit: Uanna Dumitrescu

IMG-20181126-WA0001

Advertisements

8 Martie

#8martie #ziua #internationala #a #femeii

In ajun de 8 martie si iarasi cu telefonul spart, nu pot sa nu observ cat de superficiala devin cateodata. Si desi ma lupt enorm sa imi pastrez autenticitatea si principiile sanatoase cu care am fost crescuta si educata…i’m only human. Normal ca uneori cad prada ispitelor de zi cu zi.
Cad prada consumerismului, ma incatusez uneori cu frustrari, ma compar involuntar cu unele standarde (imaginare) pe care media le impune.
Mi-aduc aminte de anul 2005. Nu aveam nici 18 ani impliniti si am convins-o pe mama sa ma lase sa ma mut la Bucuresti, singura… eram in clasa a 11-a. Eram pe cale sa semnez un contract cu o casa de productie. Foarte entuziasmati de vocea mea, de creatiile mele.
Am facut pasul imediat. Avand o “istorie curata” in fata mamei si fiind mai mult decat independenta de la o varsta la care altele se jucau inca cu papusile, intr-o luna am fost mutata cu catel si purcel la Bucuresti. Gazda in buricul targului langa Cercul Militar, admisa la liceul Spiru Haret (mega in voga la vremea aia), ce sa mai …”libertate, frate…poate facultate”.
Si hop, vine ziua semnarii contractului cu “the big boss”, care nu ma intalnise inca personal…si cu…un struto-camila de antrenor/nutritionist. Si ce sa vezi… big boss se sfatuieste cu struto-camila ala de parca era mai ceva ca nesuferitul ala de la Britain’s got talent.
Si dupa cum se vorbira si sfatuira… au ajuns ei la concluzia ca trebuie, citez “sa foram (as in drill) in suncile astea inainte sa incepem sa cantam!” Hai sa moara ma-ta, zau???
Asta in ideea in care cantaream cu vreo 10 kg mai PUTIN ca acuma, dar in 2005 daca nu erai piele si os, eventual bulimica, anorexica, erai grasa!
La 17 ani cand ti se spune asta… dezvolti multe complexe si frustrari. In cazul meu, s-au dezvoltat inconstient, caci in plan constient sunt mult prea nesimtita 🙂))
Acuma nu stiu daca a fost coincidenta sau nu, dar studiourile lor au luat foc dupa vreo cateva saptamani si nu aveau nici asigurare. Jur ca n-am niciun amestec:))))) voodoo n-am facut!
Am ramas cu muzica la nivel amator. Au urmat ani plini de alte si alte aventuri, de urcusuri si coborasuri atat spiritual cat si pe cantar 🙂) am avut oscilatii si de peste 20 kg (si nu in timpul sarcinii:))
In toti anii care au urmat m-am luptat zi de zi cu mine. De la ambitie la resemmare, de la acceptare la provocare, am trecut prin toate, incercand sa gasesc un echilibru intre toti factorii care imi definesc viata.
Fiecare an a adus cu el cate-o caramida in plus la bagajul meu emotional.
Dar am avut noroc de o educatie foarte sanatoasa in copilarie. Am avut ca model o femeie puternica. Care o bate la cur oricand pe Xena- la propriu. O femeie nebuna de legat care a intors lumea pe dos de fiecare data cand a crezut ca trebuie s-o scuture nitel. Mamaie. THE Mamaie! Si pe ea durut-o fix in flocu’ drept cat a cantarit. Ce-i adevarat, a dat-o-n diabet dupa 50 ani… dar il tine sub control, e ok. A slabit, stie sa manance echilibrat, are schema facuta de mine pe frigider, isi ajusteaza singura dozele de insulina… real bad @ass 🙂
Si m-a crescut cu ideea asta ca, noi, femeile, facem lumea sa se invarteasca. Ea m-a “empowered” o viata 🙂 tot ce isi pune femeia aia in cap, reuseste, nenica! Secretul ei? Munca multa si rabdare! Agoniseala! De toate felurile posibile! Cateodata ea o duce la extreme. Noroc ca l-am pe tataie contrabalans, de la care am invatat sa ma bucur de micile placeri ale vietii! De o friptura suculenta, de un vin bun, de o siesta bine meritata.
Toate lucrurile astea au inceput sa iasa la iveala undeva dupa varsta de 25 de ani…nah…am avut si eu odrasla la randul meu, plus ca…am ajuns intr-o alta lume, o alta mentalitate. Aici in Franta nu prea a contat cum arat ci ceea ce stiu sa fac. La Paris mi-am regasit vocea, la propriu si la figurat, si dupa multa munca si agoniseala, si rabdare, am ajuns in 2015, 10 ani mai tarziu si 10 kg in plus, sa fac din muzica o meserie full time!
Cum? Pai, am incetat sa ma uit in oglinda si sa-mi vad “defectele”. Ma reeduc sa-mi admir atuurile. Si fiecare slabiciune sa mi-o transform intr-un as din maneca. Am mai spus-o…daca viata iti da doar lamai, nu fa doar limonada, mai baga si un limoncello, o tarta cu lamaie, un sapun, o apa de colonie, tot ce poti!
Da, ma mai loveste cate-un greu al vietii val gen…telefon furat, telefon spart, si iar telefon spart. Si ma apuca si pe mine ofticile pt lucrurile materiale sau lucrurile de suprafata.
Dar apoi ma trezesc repede…si imi dau seama ca asta inseamna doar ca te ia oleaca valul, in niciun caz nu te loveste in fata!
Eventual, plutesti nitel in deriva, dar cu siguranta nu te ineci!
Care e luxul zilelor noastre? Ei, asta e alta poveste intr-o alta zi😘
Femeie, ramai pe baricade!