Tag Archives: Roma Fricosu

Tu cat te iubesti?

20190331_160523

Zi de zi ma uit in oglinda si-mi fac cel putin un compliment. Oricat de nasoala ar fi ziua respectiva, ceva-ceva acolo tot gasesc sa apreciez.

E important sa imi reamintesc in fiecare zi cine sunt si cat valorez. Daca eu nu o fac, nici cei din jur nu o vor face. Acest “exercitiu” il fac de cativa ani buni. Cu timpul, am invatat sa ma accept si sa incerc sa ma “imbunatatesc” nu prin a calma efectele cu prin a trata cauzele.

Intotdeauna m-am plans ca obosesc repede, ca am probleme cu stomacul, ca retin apa, ca n-am destula energie, etc. Si intotdeauna faceam aceeasi greseala. Bagam carbuni pt balonare, laxative pt constipatie, suplimente pt energie, nu stiu cate pastile pt retinerea de apa…evident ca isi faceau foarte putin efectul si apoi mai rau ma dereglau.

20190331_161032

Acum cativa ani, prin 2015, am inceput sa invat despre ce inseamna sa mananc echilibrat, astfel incat sa nu mai ajung in situatia de a avea nevoie de toate medicamentele. Am mers si la nutritionist (in Paris), am inceput sa citesc foarte mult despre cum functioneaza psihicul nostru, am mers si la terapie pentru a putea sa inteleg tot ce se intampla in viata mea la vremea respectiva, si asta a fost cumva startul reconstruirii mele.

20190331_160441

Din 2017 am un nou ritual, timp de 30 zile, la inceputul anului, renunt la zahar! Foarte multi din ce ma urmaresc pe social media ma intreaba cat am slabit. Insa nu despre asta e vorba. Cele 30 zile fara zahar inseamna mai mult decat “o dieta”. Pentru mine e o provocare cu mine insami, un mod de a-mi depasi aceasta nevoie compulsiva de a consuma zahar, de cele mai multe ori pe un fond emotional.

Da, a trebuit sa accept ca aceste accese de mancat compulsiv se datoreaza unui dezechilibru emotional si hormonal. Frustrarile, stresul, grijile, toate complexele, lipsa de energie, toate astea duc la un dezechilibru in in spiritul si in corpul tau!

Odata cu aceasta acceptare vine dorinta de schimbare. Nu de schimbare a kg de pe cantar ci a kg de pietre care atarna in sufletul nostru.

20190331_160257

Curatirea trupului incepe odata ce iti faci ordine in ganduri, odata ce devii constient ca ceea ce consumi iti face rau! Da, e un drum lung, cu multe tentatii si multe alunecari, dar important e sa te ridici mereu si sa mergi mai departe. Sa iti doresti sa atingi un S de la Sanatate si nu un S de la small size.

20190331_160631

Sunt 4 ani de cand imi mentin o greutate relativ constanta.

Primul factor caruia ii datorez acest lucru e consumul redus de dulciuri (si bauturi dulci carbogazoase) si fast food! Am zis redus, nu exclus, asta insemnand ca mananc un fast food o data la 1-2 luni, dulce 1-2 ori pe saptamana (dar nu o juma’ de tava de prajitura), iar suc cu zahar aproape deloc. 1-2 pe saptamana ceva light.

Al doilea factor este gatitul echilibrat acasa. Imi place la nebunie sa gatesc. De la mancaruri traditionale la cele mai exotice feluri. Iar cum imi place sa gatesc si deserturi, incerc acum sa gasesc retete fara gluten si fara zahar  cu ingrediente cat mai sanatoase.

Al treilea factor e mancatul putin seara. Sunt seri in care nu mananc delo, alte seri in care mananc un iaurt cu ceva sau beau un kefir, iar altele cand bag burta-n draci daca e vreo ocazie speciala. Nu refuz o masa copioasa cu prietenii si da, gust din toate… pe saturate. Noroc ca acuma sunt foarte ocupata si ne vedem rar :)))

Al patrulea factor e miscarea. Nu multa ca nu sunt fan sport, dar incerc un minim acolo cat sa ma simt in forma. La Paris mergeam foarte mult pe jos. Meseria imi cere o forma fizica buna si chiar un performance de al meu inseamna o sesiune de sport, da, dupa un program, sunt fleasca! Nu stau la microfon ca un casetofon.  Apoi, in fiecare zi merg pe jos. Dimineata si la pranz o duc si o aduc pe fii-mea de la scoala pe jos! Asta inseamna minim 4 km in fiecare zi. Iar de vreo 2 ani, am descoperit yoga. Pana de curand mai faceam acasa, acum merg la o sala. 1 data Pilates, 1 data yoga. Nu e mult, dar ma ajuta la postura, la problemele cu spatele, la flexibilitate si la relaxare.

Al cincilea si cel mai important factor este echilibrul emotional pe care incerc sa-l ating. Daca am o problema, nu disper. Deloc. Stiu sigur ca exista o solutie, asa ca ma pun frumos si ma gandesc la posibilele rezolvari. De cand a murit bunicul meu anul trecut, am devenit mult mai …relaxata. Am realizat ca unele lucruri nu tin de mine, oricat as vrea sa controlez tot. Lovitura a fost puternica pentru ca el a fost omul care m-a crescut, care m-a iubit neconditionat si care m-a invatat tainele scrisului si al cititului de la 4 ani, lucru care mi-a deschis poarta catre alte lumi, care mi-a dezvoltat imaginatia si care m-a adus unde sunt astazi. In fiecare saptamana primeam carti… si in fiecare zi, dulciuri. Probabil de aici aceasta asociere a dulcelui cu starea de confort.

20190331_160856

Acest echilibru emotional l-am atins dupa cativa ani buni de lupta continua cu mine, cu preconceptiile celor din jur, cu rautatile la adresa mea… am invatat sa ignor ceea ce imi face rau si sa absorb doar energia pozitiva. Ma uit in oglinda mult, si nu din vreo cauza narcisista (desi, uneori, o doza mica de narcisism nu strica). Am lasat in jurul meu doar oamenii care aduc vibratiile alea bune si i-am indepartat pe cei care incercau sa mi impuna cu forta punctul lor de vedere.

Dar da, poate ca sunt norocoasa. Sunt inconjurata de foarte multa iubire si de oameni care au crezut in mine chiar si atunci cand eu nu o faceam. Iar singurul lucru cu care ii pot rasplati e sa nu ii dezamagesc!

Dar au fost momente cand eram si singura, fara o mana care sa ma ajute, si cumva am gasit forta sa ma ridic. Acea forta e mereu copilul meu. Degeaba iti inveti copilul de bine, daca tu faci pe invers. Puterea exemplului este de necontenit. Iar asta ma motiveaza mereu. Sa fiu un exemplu pt fiinta de care sunt responsabila.

Cel mai important lucru? Sa ma simt bine in pielea mea! Sa nu ma stresez ca vai, merg la mare si mi se vede celulita…pfff, cui ii pasa??? Burtica? O am de cand ma stiu… daca mai sunt si balonata, ma duc la casa prioritara de gravide si nu mai stau nici la cozi in hypermarketuri:))) da, chiar o fac…:)))

Important e sa fiu energica, sanatoasa, intr-o forma buna, cu digestie ceas! Daca astea sunt, clar si exteriorul va fi exact cum trebuie! Cu pasi mici, dar siguri, ma indrept catre…cea mai buna versiune a mea, ca sa folosesc termeni la moda!

20190331_160716

N-am ajuns inca la “iluminarea” aia maxima, dar stiu sigur ca sunt pe drumul cel bun! Invat sa ma iubesc si sa ma accept! Nici nu imi inchipuiam cat de misto e sentimentul aste de eliberare

Vorba aia…cine are o problema…can kiss my big fat @ss!!!

xoxo

Photo credit: Uana Dumitrescu

Make up: Diana Ionescu

 

Advertisements

Perspective (1) Vocea Romaniei

Ma uit in oglinda si ma ciupesc ca sa realizez ca tot ce se intampla este real. Si nu, nu o spun dintr-o falsa modestie! Si nici nu incerc sa va impresionez cu vreo poveste cenusareasca.
Sambata seara mi s-au inmuiat genunchii urmarind prestatia mea de la Vocea Romaniei. Atatea cuvinte frumoase din partea antrenorilor, atatea aprecieri…iar de la Tudor, mentorul meu, si de la doamna Dutescu, antrenorul nostru vocal, am invatat in cateva luni cat n-am invatat o viata.

Am ajuns in acest concurs fiindca aveam nevoie de un scop, de un motiv de care sa ma agat ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Vocea Romaniei s-a nimerit in viata mea fix cand aveam nevoie mai mare.

Viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, iar 2018 mi-a adus cele mai mari schimbari… insa Vocea Romaniei a fost colacul meu de salvare. Aveam nevoie de incredere si de curaj sa-mi asum cine sunt.

De la Tudor invat in fiecare zi sa-mi caut vocea, vocea mea, din toate punctele de vedere. Si invat de asemenea sa cred in mine! Si sa cred ca e mai important sa fiu imperfect de autentica decat o copie perfecta. Este cea mai frumoasa calatorie pe care am parcurs-o, alaturi de cei mai misto oameni! Ma bucur de fiecare etapa si nu ma gandesc nicio clipa cat de departe voi ajunge. Tot ce imi doresc e ca echipa Tudor sa fie mereu la inaltimea precedentilor si sunt sigura ca oricare dintre noi merge mai departe va face o treaba nemaipomenita!
Acum ma concentrez doar sa pregatesc un moment care sa ajunga la inimile voastre si sper sa nu va dezamagesc.

N-am simtit niciodata atata energie pozitiva ca in aceste ultime luni. Citesc cu mare bucurie fiecare mesaj, fiecare comentariu si fiecare gand bun! Conteaza mult pentru mine sa stiu ca sunt oameni care apreciaza ceea ce fac si va multumesc din suflet ca ma sustineti, ca sunteti alaturi de mine in aceasta minunata aventura.

Cea mai importanta lectie pe care o invat la Vocea Romaniei este aceea de a accepta cine sunt si de a avea curajul sa-mi deschid sufletul in fata voastra.
Aici nu conteaza ca am 5 kg in plus sau ca mi se vede gusa din profil. E doar o chestiune de perspectiva. Nu conteaza decat ceea ce fac pe scena si ceea ce transmit! Punct.

Photo credit: Uanna Dumitrescu

IMG-20181126-WA0001


Delicios de ieftin (partea 1)

FB_IMG_1542222731303

Cei care ma cunoasteti, stiti ca una din pasiunile mele este…mancarea. Imi place sa mananc, bine, gustos si delicios si…cat de cat echilibrat.

Imi plac mancarurile pline de arome, mancarurile care spun o poveste si mai ales mancarurile alaturi de oameni dragi.

Da, am un cult al gastronomiei, imi place sa gatesc si sa mananc. Consider ca una din placerile vietii este sa te bucuri de o masa buna.

Dar ca sa intelegeti ce vreau eu sa va povestesc aici, trebuie s-o iau cu inceputul. Adica inceputul relatiei mele directe cu mancarea si gatitul:)

Nu stiu despre voi, dar eu am avut perioade in viata mea cand restaurantele (chiar si fast food- urile), erau un lux pentru mine. Pana si amarata de shaorma era atat de rara ca o vita de Argentina sau un somon salbatic de Norvegia.

Asa ca, nevoia m-a invatat…sa gatesc. Sa fac din c@c@t bici si sa mai si plesneasca. La 19-20 ani, posibilitatile mele (financiare si creative) erau destul de limitate, mai ales ca la prima gazda la care am stat in Bucuresti (cand m-am mutat la 17 ani din Pitesti ca sa imi urmez visul de a deveni cantareata), gateam la un resou (reseu). Pana si ciorba am facut pe resoul ala. Dar de cele mai multe ori  recunosc, prajeala era la putere. Alternata cu pachetele ocazionale de acasa, evident ca m-am umflat cat un balon. Not good!

La 19 ani si ceva m-am mutat cu cel care avea sa-mi devina sot. Am evoluat de la resou la un aragaz caruia ii mergeau doar ochiurile, nu si cuptorul. Tin minte ca mi-a adus mama un sac de cartofi. Credeti-ma, la un moment dat ti se ia de cartofi prajiti, asa ca incet-incet, am invatat tot felul de retete cu cartofi. Natur, piure, chiftele, sunt doar cateva din exemple. Sa nu uit de salamul prajit. Good, but not good!

Perioadele de crestere/descrestere financiara au oscilat de-a lungul timpului ca hormonii unei gravide, asa ca am invatat din mers sa ma adaptez, lucru pe care il consider unul dintre atu-urile mele principale.

Ba aveam, ba nu aveam…ba’mai faceam o bisnita de la turci, ba’o combinatie, si viata trecea…

Undeva pe la inceputul lui 2008, nici eu nici sotul meu (la momentul respectiv, logodnic), nu munceam. Incercasem deja sa ne stabilim la Paris dar pe vremea aia, inainte sa intram cu drepturi depline in UE, era greu sa iti gasesti legal de munca si nu aveam nici cunostinte si nici Parizienii nu existau.

Ne-am intors in Romania. Vreo 3 luni am stat intr-o chirie la Pitesti incercand sa ne dam seama ce facem cu vietile noastre. In tot acest timp nu ma intrebati cum am supravietuit. Mai trimitea mama ceva, mai trimiteau parintii lui, mai bunica-mea…si trebuia sa incropesc mereu ceva de mancare cu bani putini. Unde mai pui ca mai si fumam…al naibii tutun. Fac o paranteza si imi aduc aminte ca nu mai aveam tigari. Stateam intr-o intersectie si la un moment dat a trecut un cortegiu funerar si au aruncat cu bani! Nu va imaginati cum am coborat de la etajul 4 in fuga sa adunam maruntisul. Da, atat de lesinati eram. Acum rad cand imi aduc aminte si sunt constienta ca tocmai intamplarile de genul asta m-au facut sa apreciez tot ceea ce mi-a oferit viata mai tarziu…dar la vremea aia, traiam o drama..

Insa in toata nebunia asta pe care o traiam, aveam un ritual. Mancam amandoi impreuna, uneori puneam masa pe balcon, rupeam o balarie de pe strada si o puneam intr-un pahar in mijlocul mesei, aranjam totul frumos si faceam din orice moment al mesei, un prilej de bucurie. Trecusem de perioada cartofilor, eram pe paste acuma. Insa descoperisem condimentele, secretul ieftin al reusitei. Niste paste banale cu sos de rosii puteau sa aiba felurite gusturi in functie de ce ierburi puneam in ele.

Probabil lucrul care m-a tinut cu mintile intregi in perioada aia a fost chiar gatitul.

In vara lui 2008 am plecat din nou la Paris, intr-o chirie de 7-8 mp (fara sa exagerez), unde nu aveam nici amaratul ala de resou asa ca lucrurile au luat-o pe calea sandvicheriei, evident not good!

N-am ramas nici de data asta prea mult la Paris. Cred ca am fi plesnit de la atata bagheta cu branza topita si salam “danois”. Tocmai implinisem 21 de ani, abandonasem prima facultate fiindca oricum nu ma atragea deloc (Relatii Internationale) si nici mancarea nu era ce trebuie, bagheta cu branza nu era doar o placere ocazionala nevinovata la picnic pe malu’ Senei.

2008 a fost un an de cumpana care a culminat chiar cu o noapte dormita la metrou…

Dar cand viata da cu tine de pamant, hmm…te cam ridici singur. Si trebuie sa te strofoci sa iei niste decizii. 

Viata mea bate filmul. Mi-ar trebui o viata sa va povestesc, dar sunt sigura ca peste 50 de ani, cineva o sa faca un film despre mine si nu vreau sa dau spoilere :))))) hai ca a fost buna asta:)

N-am facut purici nici in 2008 la Paris. M-am intors hotarata sa dau la Regie. Cum viata mea bate filmul, m-am intors intr-o joi dimineata in Romania, am invatat pana duminica si luni am inceput examenele. Am intrat penultima. Am terminat printre primii! Smechera, stiu:)

Si m-am si mutat intr-o garsoniera de 40 mp cu bucatarie utilata si cu aragaz si cuptor functional. Doamne, ce imbuibeala…ce nebunii, am pus pana si varza la murat pe balcon. Numai ca…not good, again. In vara lui 2009 pusesem nunta, iar noi eram 2 pinguini indesati!

Asa ca am tinut-o laica pe fructe si piept de pui cu salata de varza murata pana am slabit amandoi…mult. Foarte mult. Vreo 35 kg impreuna. Dar nu ma bucuram de nimic, nu prea mai mancam impreuna, eu cu scoala, el cu ale lui… mancarea, adica, grapefruit, piept si varza devenisera greu si de privit, d’apoi de mancat. Dar macar am aratat impecabil la nunta. Curios sau nu, in aceasta perioada pre-nunta in care nu mancam impreuna, ne certam foarte des…probabil lipsa de nutrienti, carbohidrati si glucide!!

A trecut si nunta cu chiu, cu vai, cu multe datorii si hop, am ramas gravida cand aratam nemaipomenit de bine. Despre ce am mancat cat eram gravida…imi amintesc doar de snickersul nelipsit de la micul dejun, in rest…ce apucam de la chioscul de la sc. (Am fost la scoala pana aproape cu 1 sap inainte sa nasc) si m-am intors dupa 4-5 saptamani ca sa dau toate examenele. Mda, destul de smechera, again :))

Nu prea am alaptat, am pierdut laptele pe stres din cauza sesiunii, asa ca nu a trebuit sa fiu atenta prea mult la ce bag in gura. Evident…gatitul era scos din discutie cu un copil sugar acasa. Au urmat 2 ani haotici petrecuti in clan mai mare cu socrii si cumnatul…unii mai gurmanzi ca altii. Porci, caprioare, iepuri (socru e vanator) sosuri, sunci…si alte nebunii.

In iarna 2010-2011 m-am abtinut iar de la bunatatile vietii pt un rol pe care nici macar nu l-am obtinut pana la urma. M-am chinuit sa ma infometez, neconcentrandu-ma de fapt pe ce era mai important, dar asta stiu sigur ca v-am povestit in alt post, so…look it up:)

In 2012, dupa ce au zburat cei 4 ani de facultate, am facut pasul decisiv si am plecat la Paris…pentru a treia oara!

Acum conditiile financiare si bucataria complet echipata a mamei, impreuna cu toate nebuniile frantuzesti pe care nu ni le permiteam in urma cu cativa ani, au luat forma unor obiceiuri proaste din care au rezultat multe kg (adica ceva peste limita echilibrului), si bineinteles o stare proasta generala.  Am dat-o dintr-o extrema in alta, ce sa mai… am compensat toti anii si perioadele in care mancam cartofi cu garnitura de cartofi si paste cu conserve de rosii… iar la facultate la Paris, aia mancau ai draq la fiecare pauza cate ceva…inca 1 an de fastfood.

Asta pana cand intr-o zi am realizat ca ceva nu e ok. Desi apoi am lucrat intr-o bulangerie, inconjurata de toate nenorocirile alea bune, am pus STOP! Stop la extreme, stop la aceste oscilatii. Si asa am inceput sa-mi cumpar carti de bucate si carti de psihologie. Si sa scriu si pe blog.

Prin 2014 am regasit echilibrul interior cand in sfarsit eram din nou in chiria mea, cu familia mea, nu la mama, nu la socri. Evident, in scurt timp, s-a reglat si echilibrul pe cantar, echilibru pe care il mentin, uite nah, de 4 ani incoace…

…evident ca odata cu cresterea veniturilor, a crescut si rata mancatului in oras. Si la un bilant rapid, mi-am dat seama ca toc foarte multi bani pe mancare in oras si parca isi pierde si din farmec acest iesit prea des. Pot sa fac si altceva cu banii aia.

Asa ca incerc sa gatesc gustos, echilibrat si ieftin!

Mi-e bine asa cum imi e, ma bucur de aproape tot ce imi e pofta, nu ma abtin mai de la nimic, dar… totul are acum limite.

Gatesc echilibrat, cu de toate. Si fac si prajituri cu fii-mea. Chiar acum am bagat la frigider sa se inchege o tarta cu pere si crema de vanilie. Ador sa gatesc cu fii-mea. 

In partea a doua o sa va prezint cateva retete si cateva calcule care o sa va sperie cu diferenta intre a manca in oras sau a gati acasa! Si da, e posibil sa mananci delicios si ieftin, e posibil sa mananci si echilibrat cand n-ai timp sau esti mereu pe drumuri.

Ah, si cel mai important din toata experienta asta a mea cu mancarea este ca intotdeauna o sunculita afumata (cu o ceapa sparta si un codru proaspat de paine) va fi mai satiafacatoare in compania celor dragi decat orice fois gras care e servit langa niste gretosi pe care nu-i inghiti :))

Imi place sa mananc, sa incerc chestii noi, imi plac aromele puternice si ierburile aromate. Imi place sa imi adun familia si prietenii la masa si sa ne bucuram efectiv de momentele impreuna.

Si in cele mai intunecate momente ale vietii mele, o masa buna parca a functionat ca un arbitru care n-a lasat jocul sa degenereze.

In urmatoarea postare va povestesc cam ce tin in camara, in congelator, in frigider si cum ma organizez ca in casa mea sa se manance delicios de ieftin 🙂

P.S. fotografia e de la mamaie de acasa, gen simplu si gustos si relativ sanatos 🙂

 

 

 


8 Martie

#8martie #ziua #internationala #a #femeii

In ajun de 8 martie si iarasi cu telefonul spart, nu pot sa nu observ cat de superficiala devin cateodata. Si desi ma lupt enorm sa imi pastrez autenticitatea si principiile sanatoase cu care am fost crescuta si educata…i’m only human. Normal ca uneori cad prada ispitelor de zi cu zi.
Cad prada consumerismului, ma incatusez uneori cu frustrari, ma compar involuntar cu unele standarde (imaginare) pe care media le impune.
Mi-aduc aminte de anul 2005. Nu aveam nici 18 ani impliniti si am convins-o pe mama sa ma lase sa ma mut la Bucuresti, singura… eram in clasa a 11-a. Eram pe cale sa semnez un contract cu o casa de productie. Foarte entuziasmati de vocea mea, de creatiile mele.
Am facut pasul imediat. Avand o “istorie curata” in fata mamei si fiind mai mult decat independenta de la o varsta la care altele se jucau inca cu papusile, intr-o luna am fost mutata cu catel si purcel la Bucuresti. Gazda in buricul targului langa Cercul Militar, admisa la liceul Spiru Haret (mega in voga la vremea aia), ce sa mai …”libertate, frate…poate facultate”.
Si hop, vine ziua semnarii contractului cu “the big boss”, care nu ma intalnise inca personal…si cu…un struto-camila de antrenor/nutritionist. Si ce sa vezi… big boss se sfatuieste cu struto-camila ala de parca era mai ceva ca nesuferitul ala de la Britain’s got talent.
Si dupa cum se vorbira si sfatuira… au ajuns ei la concluzia ca trebuie, citez “sa foram (as in drill) in suncile astea inainte sa incepem sa cantam!” Hai sa moara ma-ta, zau???
Asta in ideea in care cantaream cu vreo 10 kg mai PUTIN ca acuma, dar in 2005 daca nu erai piele si os, eventual bulimica, anorexica, erai grasa!
La 17 ani cand ti se spune asta… dezvolti multe complexe si frustrari. In cazul meu, s-au dezvoltat inconstient, caci in plan constient sunt mult prea nesimtita 🙂))
Acuma nu stiu daca a fost coincidenta sau nu, dar studiourile lor au luat foc dupa vreo cateva saptamani si nu aveau nici asigurare. Jur ca n-am niciun amestec:))))) voodoo n-am facut!
Am ramas cu muzica la nivel amator. Au urmat ani plini de alte si alte aventuri, de urcusuri si coborasuri atat spiritual cat si pe cantar 🙂) am avut oscilatii si de peste 20 kg (si nu in timpul sarcinii:))
In toti anii care au urmat m-am luptat zi de zi cu mine. De la ambitie la resemmare, de la acceptare la provocare, am trecut prin toate, incercand sa gasesc un echilibru intre toti factorii care imi definesc viata.
Fiecare an a adus cu el cate-o caramida in plus la bagajul meu emotional.
Dar am avut noroc de o educatie foarte sanatoasa in copilarie. Am avut ca model o femeie puternica. Care o bate la cur oricand pe Xena- la propriu. O femeie nebuna de legat care a intors lumea pe dos de fiecare data cand a crezut ca trebuie s-o scuture nitel. Mamaie. THE Mamaie! Si pe ea durut-o fix in flocu’ drept cat a cantarit. Ce-i adevarat, a dat-o-n diabet dupa 50 ani… dar il tine sub control, e ok. A slabit, stie sa manance echilibrat, are schema facuta de mine pe frigider, isi ajusteaza singura dozele de insulina… real bad @ass 🙂
Si m-a crescut cu ideea asta ca, noi, femeile, facem lumea sa se invarteasca. Ea m-a “empowered” o viata 🙂 tot ce isi pune femeia aia in cap, reuseste, nenica! Secretul ei? Munca multa si rabdare! Agoniseala! De toate felurile posibile! Cateodata ea o duce la extreme. Noroc ca l-am pe tataie contrabalans, de la care am invatat sa ma bucur de micile placeri ale vietii! De o friptura suculenta, de un vin bun, de o siesta bine meritata.
Toate lucrurile astea au inceput sa iasa la iveala undeva dupa varsta de 25 de ani…nah…am avut si eu odrasla la randul meu, plus ca…am ajuns intr-o alta lume, o alta mentalitate. Aici in Franta nu prea a contat cum arat ci ceea ce stiu sa fac. La Paris mi-am regasit vocea, la propriu si la figurat, si dupa multa munca si agoniseala, si rabdare, am ajuns in 2015, 10 ani mai tarziu si 10 kg in plus, sa fac din muzica o meserie full time!
Cum? Pai, am incetat sa ma uit in oglinda si sa-mi vad “defectele”. Ma reeduc sa-mi admir atuurile. Si fiecare slabiciune sa mi-o transform intr-un as din maneca. Am mai spus-o…daca viata iti da doar lamai, nu fa doar limonada, mai baga si un limoncello, o tarta cu lamaie, un sapun, o apa de colonie, tot ce poti!
Da, ma mai loveste cate-un greu al vietii val gen…telefon furat, telefon spart, si iar telefon spart. Si ma apuca si pe mine ofticile pt lucrurile materiale sau lucrurile de suprafata.
Dar apoi ma trezesc repede…si imi dau seama ca asta inseamna doar ca te ia oleaca valul, in niciun caz nu te loveste in fata!
Eventual, plutesti nitel in deriva, dar cu siguranta nu te ineci!
Care e luxul zilelor noastre? Ei, asta e alta poveste intr-o alta zi😘
Femeie, ramai pe baricade!


I’m ALIVE!

Yes, I am alive!

Indeed, I am alive, maybe for the first time in life I really feel alive! It’s been a looong time since I’ve felt the need to write down my thoughts, but as I had stated in the first place, writing was my auto- therapy. Let’s say I haven’t felt the need for therapy for the past few months… like…since …last September, I think…

Maybe you wonder why! I’ll tell but not right away because so many thing have happened in my life that I don’t even know how to start. Remember my summertime? Well, I think you do, since it’s been my best viewed post 🙂 That gave me a lot of confidence, my great summertime and all the changes that came after that.

Ok, I’m not gonna push your patience: I became a singer! A payed one! A real one! Like in….people pay me to sing for them!! With real money, not monopoly money nor invisible money! People actually pay ME to sing for them! Hope the IRS doesn’t read this :)))))) ( dear IRS, I dream a lot, don’t take me serious) :))))

It all started with a desire! MY DESIRE! the desire to do what I want, to be in front of a public, expressing myself through music! So, after a marathon of WEEDS and Modern Family I started to take things very seriously! I began forming a REPERTOIRE, mostly of Romanian Folklore and Traditional music, two genres I had never thought to perform! But this was my rope, remember the rope from my previous posts? If not, get your ass reading! So I knew I could have a chance with traditional music because our Romanian Community here in France is enlarging every day, and of course we get married here, we baptize our children here, we celebrate our anniversaries here, and it’s our custom to have live singers for our celebrations and I may say that there is quite a demand. Practically I knocked at some doors… literally… where I knew they collaborate with singers.. After some unopened doors from the French side, I began knocking at Romanian doors… and guess what… it opened… and this is how everything began… with one open door at a Romanian restaurant… and my intuition told me to knock at the best door, so I went straight to THE top Romanian restaurant in Paris… and apparently I was exactly what they needed 🙂 MAKTUB! Right person in the right place at the right moment! When it’s written to happen, it will happen!

You will never guess what happened. The more I began discovering my traditional Romanian music, the more I fell in love with this genre of music, a music that I had never had the patience to understand, the capacity of penetrating beneath its simple yet powerful lyrics. I knew I have reached that age of understanding life in a different manner. Our folklore speaks about that simple and happy life! It speaks of love, of nature, of faith… of a life surrounded by family, sharing all that God has given you.

One thing led to another and private parties turned into public shows, public shows into live concerts, from restaurants to theaters and even big open air scenes like Festival of Europe where I had the honor to represent Romania last Sunday (may 22nd). Let me put it this way… I haven’t had an weekend off since the beginning of the year – my official launch was for the NYE party 🙂

I really can’t describe you my big start. It’s only the beginning and I realize I’ve climbed my rope so high that I can see a lot from above. There is a hell of a way until I will reach the top, but I will get some day! The most important thing is that I grabbed my rope…and, boy…I’m holding to it like my life would depend on it!

Yes, it’s hard, and yes, you gotta do great sacrifices…and YES, they will try to pull you down…every single day! And you might get “bullied” and you might get hit, but like my old friend Rocky Balboa said… “it doesn’t matter how hard you hit, but how hard you can get hit and still go on…” Here’s to you, Balboa!

But you learn to deal with everything, as long as you keep your faith and self confidence. Nourish yourself with the positive sides and don’t even pay attention to negativity! Close your eyes in front of the evil and it will disappear. Open your heart for all the Good to come to you and your hungry soul will receive the light. Then follow that light and share it with the rest of the world!

Create your own circle of happiness! And happiness will always come back!

TO BE CONTINUED

 

 

 

 

 


Who wants Champagne?

One of my guilty pleasures in life is… obviously… champagne. Why? More than the good taste, it gives me the feeling of royalty. You know how we always open a bottle of champagne only for really big events? Why? Well, because it’s expensive… and… it’s expensive. So, we keep it for the important moments that we want to celebrate with.. sparkling!

And when I’m into something, I like to dig in a little to find out more about the subject matter, in this case, champagne. So I planned a little day trip in Champagne-Ardenne, the region of France where champagne is produced. So, Route du Champagne, here we come!

20140816_172122 20140816_13170720140816_132840

In a little town, called Epernay, which is about 150 km est from Paris, you will discover the home city of the devil’s wine. In the 16th century in was called like that because that bottles wouldn’t stop exploding. And, no…it was not invented by Dom Perignon, as he was born much later (a century later). He had only a very good nose and a talent in mixing grapes, which contributed in having the champagne we have today. As mush as I would like to think this is the birth place of champagne, it isn’t. This magical liquor was born down in the south thanks to the Benedictine Monks in the French region Languedoc-Roussillon and it’s called Blanquette de Limoux. That’s just a tiny piece of history before heading up to Avenue De Champagne.

20140816_13505920140816_13584520140816_14021720140816_140328

Of cours, the first stop is at Moet&Chandon, one of the biggest producers of champagne, including the one and only, the Dom Perignon vintage champagne label. Lucky Claude Moet, who established his winery in the middle of the 18th century, had a lot of demand for it’s sparkling wine in the noble circles, aristocracy and of course, at the royal court. This is how champagne became similar to royalty. In our days, Moet&Chandon can brag about the fact that they are the suppliers of Queen Elizabeth II. Yeah, the business is going well. Nothing much, just being part of the largest luxury company in the world (LVMH), with only 1.6 billion euro revenue (numbers for 2011). And they sure know how to throw luxury in your face.

20140816_14013520140816_14064820140816_14055620140816_140301

Prices start from around 35 euros for a normal Moet&Chandon and they can go up to …. more than 7000 euros for a vintage Dom Perignon.

20140816_140415

But if you’re interested on a budget high quality champagne, I found an offer you can’t refuse 🙂 Riding on that Route de Champagne, we found an independent champagne house, called Jean Pierre Lalouelle. I had the chance to speak with the owners and they tried to explain me this champagne thing over an ice cold coupe.They have a wonderful fairy house all covered in ivy and they are more than glad to invite you to a tasting in their improvised bar. I really regret not taking more pictures, but i took advantage that my husband was driving so i didn’t want to be rude and refuse all those sorts of champagne… so I was too into the moment and I kind of forgot to take more pictures. But that’s ok, I wouldn’t want to ruin your surprise if you pay them a visit. You must call first as they are working on the vineyard or in the production area almost all the time! We were really lucky to find someone home (as they said). Prices for Lalouelle champagne go from 16 to 30 euros per bottle and you have a discount if you get a 6 pack 🙂

20140816_17293020140816_17281620140816_17292120140816_17340520140816_13405620140816_20515020140816_20514320140816_132836

One of the most interesting things I have learned on this field trip is that the way bubbles go up can tell you if a champagne is high or low quality. The trick is to watch the bubbles if they go straight up… that means you’re having a good champagne. Spiraling bubbles are a bad sign so keep away from those. How to choose your champagne? Always look for the blanc de blancs, which is made by 100% Chardonnay. It costs a little bit more, but it’s worth. Trust me, after you have a glass of Ruinart Blanc de Blancs, it’s hard to forget that force in your mouth, making your whole body and spirit feel like they are invaded by the stars in the sky! (be ready to pay around 60 euros for a bottle).

After all that tasting, you must be hungry, so I have a little place to recommend you just a few steps away from Avenue de Champagne: Le Bar Parisian. I ate the best Croque Monsieur of my life. We payed around 70 euros for four persons including drinks and tip and… champagne for me. This post is not about food so i’m not going to mix thing up. We’re keeping it sparkle so no photo food. (Ok, I admit it, I was too hungry and I forgot to take the pictures… yes, too much champagne, so always drink wise 🙂 ). If you want something quick for the road, you can hit Paul bread and pastry shop, or any other open pastry shop and you can have a decent meal under 10 euros. But I do insist going to Paul’s because right next to it you have a wonderful champagne shop which offers almost every kind of champagne you can think of.

20150907_15423520150907_15422920150907_15421720150907_15421220150907_15420620150907_15415920150907_15415520150907_15414820150907_15414320150907_154243

Weather we’re talking about a wedding, an anniversary, or sometimes just the presence of the loved ones, champagne makes everything festive and turns any event into a special one! That’s the role of champagne! Make everyone’s heart sparkle and dance with the stars in the sky! Santé!

———————————————————————————————————-

How to get to Epernay? By car and by car only because the magic is to follow the Route du Champagne

Don’t take the highway, you will miss all the beauty in French landscapes.

route du champagne web v1

Moet&Chandon – 20, avenue de Champagne, 51333, Epernay

Jean Pierre Lalouelle – 50 Route de Vinay, 51530 Saint-Martin-d’Ablois, 03 26 59 92 20

Le Bar Parisien – 9 Rue Porte Lucas, 51200 Épernay ( always check schedules first because the second time we went there was a Monday, and they’re closed, that’s why we had to eat at Paul’s) .

Paul – 1 Rue Gambetta, 51200 Épernay

2015-08-06 18.45.26

Example of using right a Moet&Chandon 🙂


My summertime!

Summer it’s almost over and I can’t help think this was maybe one of the best summer ever…

I started with a quick trip in Romania, celebrating my grandparents’ 60th wedding anniversary, I was left out at my job, I did birthday parties, I had my cousin in Paris for a week, vacation with my family in places I have never dreamed to see(spending all of our economies), and finishing with three wonderful weeks besides “my person” . Sounds wonderful, no?:)

Even though at the beginning, being left without a job(due to financial issues), seemed like the worst thing ever, actually is not that bad after all… I had the whole summer at my desire, I was able to travel with my family without being concerned about my days off, I spent a lot of time with my kid (something I did not do enough while I was working), and also doing my artistry thing like singing and learning new stuff, practicing my voice… those things I never had time to do or I was just too tired to make them happen! I know, you’ll ask me for the financial side… well, the bright side is that all my extra hours and my 15 hour long days made my unemployment aid to grow substantially. Of course, our budget will have some cuts, like no more 100 euro(at least) dinners, but instead we will rediscover the thrill of eating a 5 euro falafel in the heart of the Marais, on the sidewalk:)) Life is about the simple thing shared with the ones you love! Thank God my husband loves falafel!

And what is even greater, is that everything was so inspiring. Having someone there for you, pushing you to dream and believe in yourself is a blessing. My person ,my best girl,and our 20 year old friendship which gets stronger everyday even though we are almost 2500 km away, gave me that push I was so much in need. Spending three weeks with her, gave me the strength to go on and never stop believing in my dreams!

Being in a period of my life not that good, escaping from my comfort zone by losing my job, having a whole new rhythm in my life, I was not that confident in my powers and I was blind to see the whole new opportunities opening in front of me! Sometimes you just need someone who understands you as a person, as a friend, as an artist soul, to be there for you, to support you, to tell you the things you need to hear, to give you a kick in the @ss, to remind you of what you’re capable of!

These are the persons you have to surround  yourself! I have a great family, but unfortunately I didn’t grew up with brothers or sisters, so I had the immense luck to have her by my side. If we were sisters and we wouldn’t be as close as we are as friends. And now, as she baptized my daughter five years ago, we are also family!!

My point? Always try to get around you only those persons who truly believe in you, who support you, who are there for you when you need them! I live in Paris for more than three years and I wasn’t able to make one friend… and that’s one of the bad parts of being abroad… sometimes you really feel lonely… sometimes there is no one there, no shoulder to cry on, no one to “slap” you when go crazy:))

there were times when people told me I should stop singing because it’s to hard to penetrate in this world! the competition is to high and it can cost me a lot of time and suffering! Well, I think that nothing good comes out without a lot of time invested and maybe, yes, a lot suffering and disappointments, but if you really want it, you will overpass everything and somehow you find the strength to believe in you and in your dream! At least, I will not find myself in ten years regretting I didn’t even try it!

This is it! This is my time! This is my life!