Tag Archives: Viata de artist

Romania, bine te-am gasit?

20181004_165709.jpgAcum cateva zile vorbeam cu o prietena stabilita in Olanda despre ce a insemnat pentru mine intoarcerea in Romania.
Dorul ei de casa o impinge sa viseze la ideea reintoarcerii. Si m-a gasit pe mine sa ma intrebe cum m-am acomodat.

Cum nu aveam timp sa stau mult de vorba cu ea la momentul respectiv si de teama ca nu prea ne sincronizam, i-am promis ca imediat cum gasesc timp, o sa scriu pe blog de treaba asta fiindca subiectul e destul de actualitate incat merita un post pe blog.

Nu stiam cum sa incep, m-am tot gandit astazi de ce ma lovesc cel mai tare de cand m-am intors, dar stiti cum e, inspiratia te pocneste cand vrea ea, nu cand ai tu chef.

Ei, si uite asa, cum am ajuns eu cu fii-mea la cursurile ei de actorie, m-a lovit!

Era 16h54. Cursurile incep la 17h00 fix, deci se intelege ca trebuie sa ajungi cu 10 minute mai devreme. Sau poate sunt eu obsedata de punctualitate (noi am ajuns la 16h35 πŸ˜‚).

Acuma, profesoara face niste impartiri pe grupe pentru o mai buna desfasurare a cursului si hop apar gafaind doi parinti recalcitranti…”stiti ce ora este??(pe un ton foarte certaret) Cursurile incep la 17h00. De ce faceti treaba asta acuma? Spuneti-ne sa ajungem la fara 10 si venim la fara 10″. Bineinteles, altii au sarit cu gura ca se consuma dn timpul copiiilor, si uite asa, o ditamai scena… IN FATA COPIIILOR!
Evident, o discutie inutila… O sa ma intrebati..care e ideea? De ce va povestesc asta?

Ideea e ca oamenii astia aveau o rautate in ochi si in glas, isi revarsau probabil nervii de peste zi, de la serviciu, sau de acasa. Au cautat efectiv o cearta numai sa isi detensioneze ei presiunea acumulata. Si asta e doar un exemplu.
Din pacate, un exemplu din multe altele pe care le intalnesc in Romania de cand am venit.

Oamenii sunt suparati, plictisiti, nervosi. Mecanismul lor de aparare devine rautatea. Cea mai mare diferenta pe care o gasesc intre romani si francezi este maniera de a trata viata. Relaxarea este privita ca un privilegiu rezervat doar celor care isi permit financiar. Pe cand francezul se va bucura de viata si cu 5 euro in buzunar. Va asigur ca 5 euro ii ajung sa ia o branza, o bagheta si o sticla de vin. Da, din alea mai ieftine… dar nu conteaza. Conteaza unde sau cu cine le va imparti.
Si, da, e important sa ramai relaxat. E important sa stii sa te detensionezi, altfel rautatea asta se cronicizeaza. Serviciul devine doar un loc de…”timpul trece, leafa merge” .

“De ce sa imi dau osteneala? Tot banii aia ii iau”.

Aud din ce in ce mai des replica asta si imi zgarie urechile! Sa fie doar entuziasmul meu de inceput? Ma indoiesc… si cand lucram in boulangerie (butic cu mancare) la Paris, si nu, nu-mi placea in mod deosebit, tot incercam sa fac treburi care poate nu erau in atributiile mele si nu eram platita pt ele, dar le faceam pentru “binele universal”. Daca puteam sa fac ceva sa ajut, o faceam. Trageam toti la aceeasi caruta. Daca mergea bine, toti din caruta eram bine. Poate castigul imediat nu era mereu evident, dar pe termen lung m-am ales mereu cu bonusuri, atat materiale cat si imateriale. Au trecut mai bine de 3 ani de cand am renuntat si oamenii aia inca ma pomenesc de bine.

Din pacate, si in viata mea profesionala pe care incerc sa mi-o cladesc acum in Romania, intalnesc la fiecare pas oameni lipsiti de chef, lipsiti de idealuri, uneori lipsiti de etica si bun simt, pentru care meseria asta de… muzicant (pentru ca nu toti cantaciosii pot fi numiti artisti), a devenit doar o sursa de venit si nimic mai mult. Zeflemisti, rai, mistocari, increzuti si snobi, surse nesecate de energii negative pe care incerc sa le combat cu mult calm si diplomatie, fiindca eu sunt o doamna, ce plm. πŸ˜‚

Da, de asta ma lovesc in Romania. Visele mele sunt un foc ce arde in interiorul meu pe care ei incearca sa-l opreasca cu furtunul de rautate. Dar n-au ei atata rau cat foc am eu in mine…😊

Dar nu, nu regret nicio clipa ca m-am intors. Dimpotriva, pana acuma cel putin, consider ca a fost cea mai buna decizie. Iar sentimentul asta de apartenenta la trib, in sanul familiei si cu prietenii in jur, e nepretuit.

Da, mi-e dor de Paris, mi-e dor de vibratia aia de libertate pe care mi-o dadea acest oras-izvor de inspiratie, dar stiu ca Romania are mult de oferit. Iar eu tot cred ca suntem o natie cu mot in frunte. Romania e doar obosita, e suparata…

De asta mi-am ales meseria asta. De asta vreau sa cant (si sa scriu), sa va descretesc fruntile. Pentru ca vreau sa alin un dor, o suparare, sau sa incununez o sarbatoare. Si de asta am ales calea mai putin usoara in care ma lupt cu morile de vant sa raman autentica in aceasta tendinta care pune stapanire pe societate de a fi intr-un fel sau altul.

Foarte mult timp am incercat sa fiu altceva decat ceea ce sunt. Pana n-am inceput sa ma accept asa cum sunt, pana nu mi-am asumat cine sunt, nu am fost fericita. Iar procesul e inca in desfasurare… de fapt, cred ca aceasta cruciada nu se opreste niciodata…

Ce-mi doresc? Ei, eu traiesc intr-o viziune utopica uneori, unde toti ne iubim, si toti ne ajutam unii pe altii, dar realitatea ma da cu curu’ de pamant destul de rau, asa ca ma trezesc repede…
Dar ceva tot pot sa fac…pot sa incerc sa va inspir la lucruri bune, sa va dau curaj sa va iubiti pe voi insiva si sa va acceptati, sa incercati sa va urmati visurile, sa intelegeti ca viata se poate sfarsi in cateva secunde si tot ceea ce conteaza e cata energie pozitiva lasi in urma ta, pot sa va scriu despre trairile mele si uneori poate sa va regasiti si sa vedeti ca totusi exista mereu o solutie, sau o scurtaturaπŸ˜‚.

Si nu, nu este un discurs motivational, inramat cu norisori roz si unicorni multicolori, mie mi se pare chiar trist tot ce se intampla.

Desi mi-ar placea sa am timp sa scriu ore intregi…back to life, back to reality (in capul meu, versul se canta:))) ), fii-mea iese in 10 minute de la curs, iar eu redevin cu picioarele pe Pamant!

Back to you, life!

P.S. Cum foarte multi ( chiar foarte multi dintre cei care ma urmaresc) m-au rugat, promit ca urmatorul post e despre Vocea Romaniei! ✌

 

Photo credit: eu

Advertisements

Nu sunt perfecta

…nici nu vreau, nici nu pot!

Iar acest post nu este despre Vocea Romaniei πŸ™‚

In zilele noastre, sa existi doar, e o povara. Daca nu esti perfect, sau cel putin nu mori incercand sa fii, atunci nu existi.

Cum sa indraznesti sa mai mergi pana la piata daca n-ai ultimul model de telefon? Cum sa iti permiti sa deschizi gura daca nu tasneste acidul din buze? Cum sa mai iesi pe strada daca nu porti XS? Daramite sa o dai in bara cu ceva, sa esuezi in viata profesionala, sa dai faliment, sa ai vreun credit neplatit, sau, vai!…sa divortezi! Sau sa nu intre copilu’ la facultate! In fiecare zi pandim ocazii sa ne bucuram parca de “nenorocul” altuia.

Nu e o noutate ca suntem judecati si masurati din priviri, etichetati, condamnati si marginalizati mai repede si cu mai multa usurinta decat o samanta sparta-n dinti.

Nu ni se mai ingaduie sa gresim. Toti sunt cu ochii pe noi si vaneaza momentul ala cand o dam in bara ca sa “aplaude” la scena deschisa.

Weekendul trecut, la o cantare, mi s-a intamplat o chestie foarte ciudata. La sfarsitul programului, am iesit din ton. N-am falsat, am iesit cu totul din ton! Nu stiu ce s-a intamplat, nu am mai patit-o niciodata. Pur si simplu, dintr-o data, n-am mai auzit nimic. Nici pe mine, nici band-ul, nici nimic. Parca intrasem intr-o bula de unde nu iesea si nu intra nimic.

Oboseala, stres, presiune, cine stie? Buba mare n-a fost ca s-a intamplat treaba asta, ci reactia celor din jur…”muzicieni” de mare valoare care parca ranjeau ca hienele la prada. Serios??? Nu vreti sa ma si linsati, eventual? Primul instinct a fost sa le zic ceva de dulce pentru toti decedatii din familiile lor, dar stiam ca asta nu va rezolva nimic. Cu putin noroc, nu ii mai vad niciodata in viata mea…

Da, nene, se intampla sa o mai dai in bara, se intampla sa mai rada unii de tine, dar nu momentul ala te defineste. Oricine greseste, oricine are un moment prost. Conteaza doar sa te scuturi, sa o iei de la inceput si sa iti vezi de treaba ta. Daca ar fi fost sa ma iau dupa toti haterii (a.k.a. oameni care si-au dorit sa faca ceva in viata si nu au reusit probabil ca n-au avut destul curaj sa incerce si isi varsa frustrarile pe cei care chiar o fac si care isi asuma riscurile aferente), azi nu mai eram in competitie la Vocea Romaniei.

Si iar imi aduc aminte de vorbele lui Rocky… nu e vorba de cat de tare lovesti, ci de cat de mult poti sa incasezi si sa mergi mai departe..

20180918_080616