Tag Archives: Inspiratie

Romania, bine te-am gasit?

20181004_165709.jpgAcum cateva zile vorbeam cu o prietena stabilita in Olanda despre ce a insemnat pentru mine intoarcerea in Romania.
Dorul ei de casa o impinge sa viseze la ideea reintoarcerii. Si m-a gasit pe mine sa ma intrebe cum m-am acomodat.

Cum nu aveam timp sa stau mult de vorba cu ea la momentul respectiv si de teama ca nu prea ne sincronizam, i-am promis ca imediat cum gasesc timp, o sa scriu pe blog de treaba asta fiindca subiectul e destul de actualitate incat merita un post pe blog.

Nu stiam cum sa incep, m-am tot gandit astazi de ce ma lovesc cel mai tare de cand m-am intors, dar stiti cum e, inspiratia te pocneste cand vrea ea, nu cand ai tu chef.

Ei, si uite asa, cum am ajuns eu cu fii-mea la cursurile ei de actorie, m-a lovit!

Era 16h54. Cursurile incep la 17h00 fix, deci se intelege ca trebuie sa ajungi cu 10 minute mai devreme. Sau poate sunt eu obsedata de punctualitate (noi am ajuns la 16h35 😂).

Acuma, profesoara face niste impartiri pe grupe pentru o mai buna desfasurare a cursului si hop apar gafaind doi parinti recalcitranti…”stiti ce ora este??(pe un ton foarte certaret) Cursurile incep la 17h00. De ce faceti treaba asta acuma? Spuneti-ne sa ajungem la fara 10 si venim la fara 10″. Bineinteles, altii au sarit cu gura ca se consuma dn timpul copiiilor, si uite asa, o ditamai scena… IN FATA COPIIILOR!
Evident, o discutie inutila… O sa ma intrebati..care e ideea? De ce va povestesc asta?

Ideea e ca oamenii astia aveau o rautate in ochi si in glas, isi revarsau probabil nervii de peste zi, de la serviciu, sau de acasa. Au cautat efectiv o cearta numai sa isi detensioneze ei presiunea acumulata. Si asta e doar un exemplu.
Din pacate, un exemplu din multe altele pe care le intalnesc in Romania de cand am venit.

Oamenii sunt suparati, plictisiti, nervosi. Mecanismul lor de aparare devine rautatea. Cea mai mare diferenta pe care o gasesc intre romani si francezi este maniera de a trata viata. Relaxarea este privita ca un privilegiu rezervat doar celor care isi permit financiar. Pe cand francezul se va bucura de viata si cu 5 euro in buzunar. Va asigur ca 5 euro ii ajung sa ia o branza, o bagheta si o sticla de vin. Da, din alea mai ieftine… dar nu conteaza. Conteaza unde sau cu cine le va imparti.
Si, da, e important sa ramai relaxat. E important sa stii sa te detensionezi, altfel rautatea asta se cronicizeaza. Serviciul devine doar un loc de…”timpul trece, leafa merge” .

“De ce sa imi dau osteneala? Tot banii aia ii iau”.

Aud din ce in ce mai des replica asta si imi zgarie urechile! Sa fie doar entuziasmul meu de inceput? Ma indoiesc… si cand lucram in boulangerie (butic cu mancare) la Paris, si nu, nu-mi placea in mod deosebit, tot incercam sa fac treburi care poate nu erau in atributiile mele si nu eram platita pt ele, dar le faceam pentru “binele universal”. Daca puteam sa fac ceva sa ajut, o faceam. Trageam toti la aceeasi caruta. Daca mergea bine, toti din caruta eram bine. Poate castigul imediat nu era mereu evident, dar pe termen lung m-am ales mereu cu bonusuri, atat materiale cat si imateriale. Au trecut mai bine de 3 ani de cand am renuntat si oamenii aia inca ma pomenesc de bine.

Din pacate, si in viata mea profesionala pe care incerc sa mi-o cladesc acum in Romania, intalnesc la fiecare pas oameni lipsiti de chef, lipsiti de idealuri, uneori lipsiti de etica si bun simt, pentru care meseria asta de… muzicant (pentru ca nu toti cantaciosii pot fi numiti artisti), a devenit doar o sursa de venit si nimic mai mult. Zeflemisti, rai, mistocari, increzuti si snobi, surse nesecate de energii negative pe care incerc sa le combat cu mult calm si diplomatie, fiindca eu sunt o doamna, ce plm. 😂

Da, de asta ma lovesc in Romania. Visele mele sunt un foc ce arde in interiorul meu pe care ei incearca sa-l opreasca cu furtunul de rautate. Dar n-au ei atata rau cat foc am eu in mine…😊

Dar nu, nu regret nicio clipa ca m-am intors. Dimpotriva, pana acuma cel putin, consider ca a fost cea mai buna decizie. Iar sentimentul asta de apartenenta la trib, in sanul familiei si cu prietenii in jur, e nepretuit.

Da, mi-e dor de Paris, mi-e dor de vibratia aia de libertate pe care mi-o dadea acest oras-izvor de inspiratie, dar stiu ca Romania are mult de oferit. Iar eu tot cred ca suntem o natie cu mot in frunte. Romania e doar obosita, e suparata…

De asta mi-am ales meseria asta. De asta vreau sa cant (si sa scriu), sa va descretesc fruntile. Pentru ca vreau sa alin un dor, o suparare, sau sa incununez o sarbatoare. Si de asta am ales calea mai putin usoara in care ma lupt cu morile de vant sa raman autentica in aceasta tendinta care pune stapanire pe societate de a fi intr-un fel sau altul.

Foarte mult timp am incercat sa fiu altceva decat ceea ce sunt. Pana n-am inceput sa ma accept asa cum sunt, pana nu mi-am asumat cine sunt, nu am fost fericita. Iar procesul e inca in desfasurare… de fapt, cred ca aceasta cruciada nu se opreste niciodata…

Ce-mi doresc? Ei, eu traiesc intr-o viziune utopica uneori, unde toti ne iubim, si toti ne ajutam unii pe altii, dar realitatea ma da cu curu’ de pamant destul de rau, asa ca ma trezesc repede…
Dar ceva tot pot sa fac…pot sa incerc sa va inspir la lucruri bune, sa va dau curaj sa va iubiti pe voi insiva si sa va acceptati, sa incercati sa va urmati visurile, sa intelegeti ca viata se poate sfarsi in cateva secunde si tot ceea ce conteaza e cata energie pozitiva lasi in urma ta, pot sa va scriu despre trairile mele si uneori poate sa va regasiti si sa vedeti ca totusi exista mereu o solutie, sau o scurtatura😂.

Si nu, nu este un discurs motivational, inramat cu norisori roz si unicorni multicolori, mie mi se pare chiar trist tot ce se intampla.

Desi mi-ar placea sa am timp sa scriu ore intregi…back to life, back to reality (in capul meu, versul se canta:))) ), fii-mea iese in 10 minute de la curs, iar eu redevin cu picioarele pe Pamant!

Back to you, life!

P.S. Cum foarte multi ( chiar foarte multi dintre cei care ma urmaresc) m-au rugat, promit ca urmatorul post e despre Vocea Romaniei! ✌

 

Photo credit: eu

Advertisements

Namaste!

Anul trecut, a stat cumatra mea cu gura pe mine sa ma apuc de yoga. Pentru mine, asta insemna doar un stat in sezut cu picioarele incrucisate si “hămuind” mantre cu degetele pe genunchi.

Eram in Bulgaria, in traditionala noastra vacanta. Nu eram niciuna intr-o perioada stralucita, asa ca ne-am propus sa ne “curatam”. Nu de tot :))). Si uite asa, cele 5 zile in Bulgaria s-au transformat intr-un concediu “detox”. In fiecare dimineata, yoga pe malul marii (de fapt pe un dig pietruit care ma termina in palme si in genunchi), mancat echilibrat, cu mult peste, ca nah, noua ne place pestele mult:)), si uite asa am prins gustul.

De fapt, yoga asta e o combinatie de meditatie-respiratie si pilates. La prima vedere pare floare la ureche, vezi acolo 19-20 minute, zici ca e joaca de copii, dar dupa alea 20 min, imi cam dadeam duhul…ma rog, eu si sportul n-am fost prieteni buni niciodata, doar fortati de circumstante:).

In fine, toamna trecuta si pana prin februarie, chiar m-am tinut cat de cat de treaba. De 2-3 ori pe saptamana ma scalambaiam si eu cat puteam. Si uitandu-ma in spate, chiar cred ca mi-a fost de ajutor. Anul trecut, incepand din septembrie am fost intr-o continua naveta Paris-Bucuresti. Somnul neregulat sau lipsa lui, mesele dezordonate, presiunea din avion, alergatura, stresul, fara zile de repaos, toate astea puteau avea consecinte mult mai pregnante asupra organismului meu, dar uite ca am rezistat voiniceste la acest program haotic, fara oscilatii semnificative in greutate si fara sa ma simt epuizata. Si nu, nu iau suplimente care sa ma ajute…singurul lucru pe care il iau este ginsengul. Inainte de orice cantare iau 1000mg de ginseng. Ma ajuta sa fiu concentrata si sa am energie. Dar despre asta cu energia o sa va scriu altadata.

In luna februarie, mai exact pe 26, a fost ultima zi de miscare. Lunea mergeam la Pilates la sala, cat facea fii-mea gimnastica. In rest, faceam acasa. In ziua aia am aflat ca a murit tataie. Si totul s-a dat peste cap… dar azi nu vorbesc despre asta…

Ei, uite ca…din februarie am ajuns in septembrie si abia acum am reusit sa ma urnesc din nou sa ma despachetez din coconul confortabil in care m-am inchis. Lunile care au precedat disparitiei lui tataie au fost atat de intense si cu atat de multe provocari, incat nici nu am avut timp sa procesez fiecare schimbare survenita in viata mea.

Acum cateva zile mi-am dat seama ca am nevoie de putina ordine si disciplina in programul meu, iar acum, cu noua provocare de la Vocea Romaniei, trebuie sa fiu in cea mai buna forma fizica si psihica. Si cand spun forma fizica buna, nu ma refer la kilograme putine pe cantar, ci ma refer la rezistenta, flexibilitate si imunitate. Yoga, practicata acasa, este probabil varianta cea mai potrivita pentru mine. Nu pierd timpul cu transportul pana la o sala si inapoi, o sedinta dureaza in medie 25 minute, nu ma simt prost daca nu-mi iese vreo pozitie cum trebuie, lucrez respiratia (care ma ajuta si la cantat), iar miscarile si pozitile ma ajuta nu numai pentru rezistenta si flexibilitate, dar si pentru problemele de spate pe care le am din cauza unor osteofite care din cand in cand imi apasa pe nervul sciatic (da, da, cam paradita pt 31 de ani :)))) ). Si da, te ajuta psihic, pentru ca iti oxigenezi creierul si pentru ca te simti bine cand mai bifezi o sedinta.

De 3 zile, fac in fiecare zi sedinte de yoga, inclusiv seara (cate 10 minute), …un fel de meditatie, ca sa dormi mai bine.

Dimineata, cand sunt singura acasa, dupa ce o las pe fii-mea la scoala, mi se pare momentul ideal…in felul acesta ma bucur de un boost de energie atat de necesar pe tot parcursul zilei. Iar pe langa energie, imi da un sentiment de liniste si calm interior. De asta am si pus poza cu rasaritul. Am prins rasaritul asta in august si poza e facuta de mine, nu are niciun filtru. Imi amintesc perfect sentimentul interior de liniste si bucurie pe care mi-l dadea soarele cand se inalta din mare. Sentimentul ala de a avea o sansa noua in fiecare zi. Cam asta e starea pe care mi-o da fiecare sedinta de yoga…

P.S. 1 Eu folosesc aplicatia Daily Yoga, care costa cam 60 euro/ AN. Dar se pot prinde si oferte mai ieftine.

P.S. 2 Cumatra mea face de 1 an yoga (acasa, dupa aceeasi aplicatie) , in mod regulat…zici ca e trasa prin inel 🙂 .

P.S. 3 Coincidenta sau nu, am fumat maxim 4 tigari pe zi, in ultimele zile.

20180825_062937


Art de vivre

2015-08-06 18.45.26

Sa te bucuri de viata nu inseamna neaparat reastaurante scumpe si calatorii luxoase. Valoarea nu este data de bani ci de calitate.

Poti sa ai 1000 de prieteni si niciunul care sa fie langa tine cu adevarat atunci cand ai nevoie. Poti sa ai un dulap plin de firme si branduri si sa n-ai habar sa le porti. Poti sa te duci in cele mai exotice vacante si sa te plictisesti daca nu stii ce sa faci, poti sa mananci la cel mai instelat sef din Paris si sa nu-ti cada bine.

Intotdeauna mi-au placut chilipirurile. Sa ma bucur de lucruri marunte care prind valoare fiindca le-o dau eu. Le creez o poveste, o amintire, quelque chose-ul din viata care nu poate fi cumparat cu toti banii din lume. Mancarurile care mi-au priit cel mai bine au fost cele impartasite cu prietenii aia misto care nu se dau indarat de la a-si pune popoul pe iarba sau pe pietre, care beau din sticla deschisa cu cheia pe malul unei garle, care stiu ca apusul privit impreuna e mai bun decat un film de Oscar.

In viata mea au fost multe urcusuri si coborasuri si nu imi este rusine sa spun ca au fost perioade cand si un croissant mi se parea scump, asa cum au fost perioade cand faceam shopping online ca ma plictiseam pe tron. Dar niciodata nu am incetat sa ma bucur de micile placeri ale vietii, care de fapt sunt ceea la ce se rezuma viata pana la urma.

Si acum ma mozolesc toata muscand din rosia care acompaniaza un submarin cu parizer😊, cunoscatorii stiu despre ce vorbesc 😎.
Cu siguranta, cu niste sclifositi langa mine, mi-ar pieri tot cheful. Tac si-nghit, ori pentru asta nu sunt facuta.

Cand plec in vacanta, ma intereseaza prea putin stelele de la intrare, caut sa gasesc locuri unde noaptea pot sa privesc stelele de pe cer, cu un prosecco luat de la consignatie, care costa cat un pahar luat pe terasa. Pentru ca da, sunt ani in care poate nu iti permiti resortul ala smecher cu ultra all inclusive. Asta nu inseamna ca nu exista variante.

Da, evident ca si locurile alea exotice si scumpe sunt mirifice si pun pariu ca daca te scoate partnerul la un resto unde masa o sa coste cat chiria mea pe o luna, o sa te simti oleaca printesa. Apreciem gestul, dar cu banii aia prefer un weekend in afara orasului.
Si nu vb prostii. O cina la Jules Verne pe turnul Eiffel te duce lejer la peste 500 de euro. De banii astia prefer sa plec in Normandie un weekend. Ok, asta sunt eu, voi puteti sa alegeti  Jules Verne!:)). Bineinteles ca o sa vreau s-o fac si pe asta odata, dar doar in momentul in care stiu si imi permit sa nu stau sa mor de foame o luna dupa ce am achitat nota acolo.
Cam asta ar fi principiul.

Ceea ce nu uitam niciodata este ceea ce am simtit intr-un anumit moment cu anumite persoane.
Cand am o zi proasta, inchid ochii si ma vad pe sezlongurile de la Dalboka (cel mai autentic resto pescaresc de pe litoralul bulgaresc), sau in Strand la Pitesti, in barca cu submarinul :))), sau la Paris, pe insulita Saint Louis cu un pahar (de plastic) de rosé. Si da, momentele astea in care te bucuri cu adevarat, au efect pe termen lung, ca un algocalmin pe care il tii pe noptiera.

Despre ceea ce puteti sa faceti in Paris cu bani putini o sa va scriu in urmatorul post.
Despre Bucuresti mai dureaza, mai am un pic de hoinarit. Abia acum incep sa il redescopar, si sincera sa fiu, imi depaseste asteptarile. Am regasit un oras plin de viata cu locuri foarte misto, cu oaze de care habar nu aveam ca exista. Si cum vacanta se apropie, o sa va scriu si despre Bulgaria, destinatia mea preferata low-cost!

Pana una alta, profitati de zilele cu soare, iesiti in parc, stati la soare (efectul luminii naturale are beneficii la care nici nu va ganditi), mergeti pe jos, beti o cafea pe malul unei ape si lasati-va purtati de vant 🌞

Enjoy the moment!

 

 


Romanitza 3.0

IMG_20180126_095156_026

Mi-a fost foarte greu sa cresc intr-o societate unde niciodata nu m-am incadrat. Mereu am fost aia “mai plinuta”. Mai plinuta decat cine?

Imi aduc aminte, in urma cu 7 ani aproape, am participat la un casting mega important. Am trecut toate etapale, dupa care mi s-a spus ca trebuie sa slabesc 15-20 de kg si batem palma. 20 kg in 2 luni. Abia nascusem de 6-7 luni, si inca nu revenisem la formele initiale. Am luptat cu mine 2 luni ca la armata si am slabit 17 kg. Disperarea din mine pentru a obtine acel job m-a facut sa apelez inclusiv la niste pastile nenorocite care iti taiau apetitul.

Am ajuns skinny la ultimul pas din cadrul castingului…si ghici ce? Tot n-am luat. Pentru ca in loc sa ma concentrez pe ceea ce trebuia sa fac ca sa trec probele, m-am axat doar sa slabesc. Momentul acela a reprezentat primul wake-up call ca imaginea nu este totul si ceea ce stii sa faci si sa stii cum s-o faci e mult mai important. Mi-au mai trebuit inca ceva ani ca sa inteleg ca nu o silueta trasa prin inel imi va aduce multumirea de sine si satisfactia profesionala.

Parisul si cei peste 5 ani petrecuti in Orasul Luminilor, mi-au luminat cu adevarat mintile si am inceput sa ma concetrez pe ceea ce voiam sa fac cu adevarat. Faptul ca mi-am luat licenta in Teatru la Paris a constituit o mare piatra de temelia in constructia increderii de sine. Cand am lansat blogul prima data, nu ma impiedicau cateva kg in plus sa scriu. Iar cand am inceput sa cant la Paris cu prima mea trupa de rock, nu a contat nicio secunda ca purtam 44 la blugi! Da, a contat ca oboseam si aveam nevoie de o forma fizica mai buna. Si atunci m-am hotarat ca trebuie sa fiu bine si energica, necontand ce arata cantaraul.
Intr-adevar, am slabit cateva kg ca sa pot sustine un concert de 2h45!!! Da, live 2h45! Pentru asta ai nevoie de forma fizica. Sa sari ca nebunu’, sa canti, sa dansezi si sa dai din cap!

Apoi a inceput minunata aventura in inima comunitatii romanesti de la Paris. De peste doi ani, ma hranesc cu acest vibe pozitiv pe care l-am simtit prin toti porii mei, saptamana de saptamana. Ambianta pe care am reusit toti sa o cream in cadrul evenimentelor noastre a fost mereu superioara superficialitatii cu care priveam lucrurile inainte. De ce? Pentru ca zi de zi ma concentram sa invat, sa exersez, sa-mi pun creativitatea la bataie pentru noi programe, noi show-uri. M-am axat pe ce fac, nu pe cate kg am! Si am reusit pentru prima data sa fac din asta o meserie, un mod de a-mi castiga existenta!

Da, conteaza sa fii sanatos, sa poti sa-ti atingi scopurile, sa fii rezistent, dar fara sa te compari cu altii. Frumusetea noastra consta in faptul ca suntem diferiti! Si cand ajungi sa accepti cine esti si ceea ce esti, cand esti recunoscator pentru ceea ce ai si iti productivizezi la maxim potentialul, mizand pe ceea ce faci, si s-o faci bine, atunci reusesti cu adevarat sa fii implinit!

Fii original. Indrazneste sa fii diferit. Ai curajul sa fii TU!


14 zile intensive. Ziua 4

Azi am intrat in #sevraj! De doua ori! Ma si miram cat ma tine! Avand in vedere ca am barul plin cu cosulete si farfuriute pline de bomboane care mai de care, da, sunt masochista (no, not looking for a Mr. Grey)..ce sa faci, va fac maine poza la lumina zilei.
Prima data m-am scos cu o cafea si cu o tigara (kids, don’t do this at home) si a doua oara cu cateva bucatele de ananas. Imi simteam glandele salivare de sub limba cum tâsnesc!
Oh, Jesus Christ Superstar

#micdejun iaurt grecesc cu banana si afine (am facut jumi-juma cu fii-mea)

#pranz felu’ 1- supa de azi (mai chioara) si felu’ 2- ciorba aia de ieri cu taietei, zici ca am innebunit cu niste supe

#gustare #ananas

#cina the ultimate super #greensalad, care e de fapt rucolla, ceapa verde, castravete, avocado, cas topit la tigaie (cam 30-40 g) si ceva frimituri branza din aia puturoasa de oaie de pomana.
La suflet mi-a mers!!!

Am facu si #yoga, am inceput si cei #4km de mers pe jos zilnic si acuma o plimbare rapida dupa sosete la mall ca anul asta parca toate si-au pierdut perechea!

Va pupacesc!


Romanitza 3.0

20180109_141628

#Romanitza3.0 #anul2018 #continuamtraditia #detoxtrup #detoxminte #detoxsuflet

Anul trecut a inceput cu o detoxifiere fizica si psihica. Timp de #30zile am eliminat total zaharul din alimentatia mea. Acest experiment mi-a pus la incercare atat corpul, dependent de dulce, cat si psihicul, mereu sclav capcanelor acestei substante mult mai nocive decat suntem dispusi sa constientizam.
Concluziile (pe scurt), mult peste asteptari.
Dupa cateva zile in care m-am luptat cu sevrajul (la propriu), incet-incet, am observat un adevarat boost de energie, o mai buna digestie (fara balonare si constipatie), si somn mai odihnitor, dar cel mai important aspect a fost probabil satisfactia mea psihica de a nu ceda ispitei. Acest lucru mi-a oferit o crestere a increderii de sine, un plus de care aveam reala nevoie, avand in vedere perioada agitata de la momentul respectiv. Si ca bonus, am reusit sa slabesc si vreo 3 kg.
✌✌✌✌Dupa 1 an de zile, revin cu efectele pe termen lung. Repet, dependenta mea de zahar era destul de ingrijoratoare, existau zile intregi in care nu mancam altceva decat dulciuri, pacalindu-mi corpul cu cele 10 minute de falsa energie pe care eu credeam ca o primesc.
Terminand acest experiment de #30dezilefarazahar, constat 1 an mai tarziu, ca mi-am reeducat corpul. Mananc dulce extrem de putin in comparatie cu perioada de dinainte, iar de fiecare data cantitatea este limitata, acum fiind mult mai constienta de ce si cat mananc, iar in ceea ce priveste greutatea, am reusit sa ma mentin, fara oscilatii mai mari de 2 kg in perioadele critice precum sarbatori sau vacante (bine, mai scap si eu ca vaca in trifoi, dar foarte rar, incat nici nu se cunoaste)🙊🙉🙈.
In spiritul traditiei, vreau sa imi propun noi provocari pentru #anul2018 si va astept, incepand de maine sa urmariti noile mele aventuri, mult mai diverse si interactive!
Fara perdea, fara numar 🙂