…sau cum nu o iau razna de fiecare data cand simt ca mi se taie craca de sub picioare?
Cu siguranta, tot omul trece prin momentele alea cand simte ca se prabuseste totul in jurul lui. Cand vine una, vine si a doua, si a treia si uite asa vin toate, ale dracu’;)
Da, sunt situatii din alea cand ti se pare ca gata, ai ajuns la capat. La capatul solutiilor, la capatul puterii, la capatul rabdarii. Si iti vine sa te pui in cur in mijlocul casei, in mijlocul strazii, doar sa iti proptesti capul in maini si sa stai…sa stai asa a paguba, asteptand o minune, sau asteptand o solutie de pomana.
Am o veste…minunile nu cad din cer, iar solutiile la problemele tale doar tu le poti gasi. Dar acuma, depinde daca stii unde sa cauti..ca daca mergi la brutarie sa cumperi cauciucuri…ma indoiesc ca o sa gasesti.
Ma lovesc de obstacole in fiecare zi. De cand ma trezesc si pana inchid ochii, am o mie si una de ganduri, responsabilitati, presiuni, probleme financiare, probleme cu oamenii, oh, da cate nu sunt…Panica si anxietatea incearca sa-si bage coada si la mine de fiecare data…si atunci imi iau un moment, ma asez si vorbesc cu mine. Da, eu cu mine. Si imi aduc aminte singura ca intr-un fel sau altul totul are o rezolvare.
Aici intervine credinta. Pentru mine credinta consta in niste valori si principii. Credinta mea nu se masoara in de cate ori merg la biserica, de cate ori pup icoane sau de cate ori tin post. Sau daca am spalat duminica seara :). Credinta mea se masoara in niste crezuri. Cred ca tot ce faci ti se intoarce inapoi…inzecit. Bun sau rau. Si cred in bine. Cred ca totul se intampla cu un scop. Pot sa ma dau in c#r si-n cap, daca ceva e pentru mine, va fi, daca nu, nu. Cred ca linistea sufleteasca e primordiala unei existente fericite, de aceea incerc sa fiu cat pot de corecta, astfel incat, seara cand ma pun in pat, constiinta mea sa fie impacata. Cred ca niciodata nu mi se da mai mult decat pot sa duc. Si cred ca toate greutatile si necazurile mi sunt date tocmai cu scopul de a deveni mai puternica. Din orice mi se intampla rau, gasesc o parte buna! Tragedia vietii mele a fost moartea lu’ tataie. Nimic nu m-a zdruncinat mai tare decat disparitia lui. Dar inclusiv treaba asta a adus ceva bun… a reunit familia din nou, ca nu mai vorbea nimeni cu nimeni de ani buni. Cumva toti ne-am pus diferentele la o parte si am luat-o de la capat!
Si da, cred intr-o energie superioara noua care oranduieste vietile noastre…
Curaj. Curaj gaina ca te tai :). Dupa ce stau de vorba cu mine si imi asez gandurile si imi reamintesc ca voi gasi o solutie, atunci trebuie sa-mi gasesc si curajul sa merg inainte. Acest curaj este de fapt vointa si dorinta de a iesi din zona de confort. Fiecare etapa pe care o parcurgi la un moment dat se transforma in zona de confort pentru ca te obisnuiesti cu ea. Inainte sa-mi castig existenta din cantec, tot ce voiam era o scena unde sa cant. Am gasit carciuma la Paris si am cantat. Era bine, castigam bani, eram ceruta, dar exista un nivel limitat a ceea ce puteam sa fac. Cantam cu doi instrumentisti. Atat. Am avut curaj sa vin in Romania si apoi sa ma alatur unei formatii mari (6 instrumente) si am trecut de la public de 100 de pers, la public de 300-400 de persoane. Apoi am avut curaj sa merg la Vocea Romaniei, unde publicul era de 2 milioane de persoane. Iar acum am avut curajul sa-mi initiez proiectul meu personal (fie vorba-ntre noi, imi cam mananca ficatii:)) ). Cea mai mare dovada de curaj am dat-o in momentul in csre m-am apucat de scris si mi-am pus sufletul pe hartie. Fiindca nu e usor sa scrii despre lucrurile care te-au marcat. Dar asta inseamna curaj si asumare. Si cu astea, vine eliberarea sufletului.
Iar cand iti e mai greu, atunci trebuie sa ai curaj sa mergi mai departe. Curaj sa crezi in tine, chiar si atunci cand n-o face nimeni. Curaj sa te ridici cand ai cazut de sus. Curaj sa speri in lumina cand te afli in intuneric. Curaj sa te uiti in oglinda si sa-ti asumi cine esti.
In cazul meu e cantec. Pentru ca asta imi place sa fac, pentru ca asta ma face sa vibrez. Sa simt ca traiesc. Si pentru ca e remediu la orice. In cazul tau poate sa fie pictura sau gatit sau pescuit sau orice. Orice s-ar intampla, daca ma urc pe scena ma vindec de orice! 🙂 Cantecul e hrana sufletului meu. Iar eu cant cu sufletul. Pentru mine, muzica a fost o salvare. In momentul cand am terminat facultatea de teatru la Paris, m-am angajat imediat. In brutarie (boulangerie). Era o munca buna, o munca cinstita, bine platita, dar…nu era munca pe care mi-o doream eu. Terminasem Regie la Bucuresti, terminasem teatru la Paris si eu vindeam croissante cu 0.95€. Da, ma simteam frustrata…recunosc. Intamplarea a facut sa ma alatur unei trupe. Un tribute band Pink Floyd. Aproape 2 ani a tinut aventura asta. Aveam repetitii lunea si miercurea seara, negresit. In 2 ani am avut vreo 5 cantari toate:))) si doar una platita:))), dar cred ca repetitiile in sine erau hrana mea. Cantam, cantam de 2 ori pe saptamana cu un band…era evadarea mea din cotidian.
Dupa 2 ani, s-au aranjat lucrurile… am ramas fara munca, dar am avut credinta ca totul se intampla cu un scop, am avut curajul sa merg sa cant la carciuma pentru romani…si am avut cantecul.
Suntem in 2020, mai am putin si scot un album, scris si produs de mine, am proiectul meu, businessul meu, am cantari in cele mai exclusiviste locatii din tara si sunt invitata la cele mai de top posturi de televiziune.
Da, am zile cand imi numar tigarile din pachet sa-mi ajunga pana a doua zi, dar stiu sigur ca vine si ziua cand dau cu cardu’ fara sa fac socoteala cat mi-a ramas pe el. Probleme se ivesc mereu, lucrez cu oamenii, oamenii sunt dificili. Ba ai trupa si n-ai cantari, ba ai cantari si n-ai trupa. Iar clientii…alt subiect:)). Ca dracu’n gătej, vorba lu’ mamaie. Adica pe de-a-ndoaselea :)).
Dar cumva, am mereu credinta ca toate se aranjeaza. Nu ca-mi pica solutiile din cer. Ci pentru ca o sa-mi pastrez calmul si astfel o sa am intelepciunea sa gasesc eu solutii la toate.
beingroma 