Monthly Archives: May 2018

Art de vivre

2015-08-06 18.45.26

Sa te bucuri de viata nu inseamna neaparat reastaurante scumpe si calatorii luxoase. Valoarea nu este data de bani ci de calitate.

Poti sa ai 1000 de prieteni si niciunul care sa fie langa tine cu adevarat atunci cand ai nevoie. Poti sa ai un dulap plin de firme si branduri si sa n-ai habar sa le porti. Poti sa te duci in cele mai exotice vacante si sa te plictisesti daca nu stii ce sa faci, poti sa mananci la cel mai instelat sef din Paris si sa nu-ti cada bine.

Intotdeauna mi-au placut chilipirurile. Sa ma bucur de lucruri marunte care prind valoare fiindca le-o dau eu. Le creez o poveste, o amintire, quelque chose-ul din viata care nu poate fi cumparat cu toti banii din lume. Mancarurile care mi-au priit cel mai bine au fost cele impartasite cu prietenii aia misto care nu se dau indarat de la a-si pune popoul pe iarba sau pe pietre, care beau din sticla deschisa cu cheia pe malul unei garle, care stiu ca apusul privit impreuna e mai bun decat un film de Oscar.

In viata mea au fost multe urcusuri si coborasuri si nu imi este rusine sa spun ca au fost perioade cand si un croissant mi se parea scump, asa cum au fost perioade cand faceam shopping online ca ma plictiseam pe tron. Dar niciodata nu am incetat sa ma bucur de micile placeri ale vietii, care de fapt sunt ceea la ce se rezuma viata pana la urma.

Si acum ma mozolesc toata muscand din rosia care acompaniaza un submarin cu parizer😊, cunoscatorii stiu despre ce vorbesc 😎.
Cu siguranta, cu niste sclifositi langa mine, mi-ar pieri tot cheful. Tac si-nghit, ori pentru asta nu sunt facuta.

Cand plec in vacanta, ma intereseaza prea putin stelele de la intrare, caut sa gasesc locuri unde noaptea pot sa privesc stelele de pe cer, cu un prosecco luat de la consignatie, care costa cat un pahar luat pe terasa. Pentru ca da, sunt ani in care poate nu iti permiti resortul ala smecher cu ultra all inclusive. Asta nu inseamna ca nu exista variante.

Da, evident ca si locurile alea exotice si scumpe sunt mirifice si pun pariu ca daca te scoate partnerul la un resto unde masa o sa coste cat chiria mea pe o luna, o sa te simti oleaca printesa. Apreciem gestul, dar cu banii aia prefer un weekend in afara orasului.
Si nu vb prostii. O cina la Jules Verne pe turnul Eiffel te duce lejer la peste 500 de euro. De banii astia prefer sa plec in Normandie un weekend. Ok, asta sunt eu, voi puteti sa alegeti  Jules Verne!:)). Bineinteles ca o sa vreau s-o fac si pe asta odata, dar doar in momentul in care stiu si imi permit sa nu stau sa mor de foame o luna dupa ce am achitat nota acolo.
Cam asta ar fi principiul.

Ceea ce nu uitam niciodata este ceea ce am simtit intr-un anumit moment cu anumite persoane.
Cand am o zi proasta, inchid ochii si ma vad pe sezlongurile de la Dalboka (cel mai autentic resto pescaresc de pe litoralul bulgaresc), sau in Strand la Pitesti, in barca cu submarinul :))), sau la Paris, pe insulita Saint Louis cu un pahar (de plastic) de rosé. Si da, momentele astea in care te bucuri cu adevarat, au efect pe termen lung, ca un algocalmin pe care il tii pe noptiera.

Despre ceea ce puteti sa faceti in Paris cu bani putini o sa va scriu in urmatorul post.
Despre Bucuresti mai dureaza, mai am un pic de hoinarit. Abia acum incep sa il redescopar, si sincera sa fiu, imi depaseste asteptarile. Am regasit un oras plin de viata cu locuri foarte misto, cu oaze de care habar nu aveam ca exista. Si cum vacanta se apropie, o sa va scriu si despre Bulgaria, destinatia mea preferata low-cost!

Pana una alta, profitati de zilele cu soare, iesiti in parc, stati la soare (efectul luminii naturale are beneficii la care nici nu va ganditi), mergeti pe jos, beti o cafea pe malul unei ape si lasati-va purtati de vant 🌞

Enjoy the moment!

 

 

Advertisements

Mens sana in corpore sano

Recitind ultimul meu post, am reflectat la ceea ce a marcat schimbarea si mentinerea mea de cativa ani incoace, pentru ca da, de aproape 4 ani ma mentin cam la aceeasi greutate, fara mari eforturi.

Da, dupa standardele impuse astazi, nu sunt slaba. Dimensiunile mele sunt incadrate la “plus size”. Si asta pentru ca in moda, tot ce depaseste marimea S este considerat Plus Size.

Orice femeie normala, sanatoasa, cu analizele la zi este considerata grasa daca poarta de la M in sus. E imposibil ca nici macar o data, orice femeie sa nu fi fost frustrata din cauza greutatii. Suntem bombardati zilnic de diete, regimuri de detox, fel si fel de produse farmaceutice sau naturiste care ne improsca venin in fata in fiecare zi : esti grasa, ia d’aici un ceai de par de paduche si suplimente cu extras se sloboz si in trei zile o sa fi trasa prin inel.

De ce sa mint? Incepand de pe la 17 ani am incercat cam tot ce se poate de pe piata asta atat de speculanta a produselor de slabit. De la vestita capsula de slabit care continea sibutramina, o substanta care inhiba apetitul la nivel de creier, pastile care se umflau in stomac, fiole magice de detoxifiere cu anghinare, medicamente luate pe sub mana pentru ca nu se dadeau fara reteta, pana la ceaiuri diuretice (si nu numai) care scoteau si matele din tine si diete drastice dezechilibrate din punct de vedere nutritional. N-am ratat nimic, decat timpul pierdut incercand marea cu sarea. Slabeam pe moment si bineinteles ca efectele yoyo nu intarziau sa apara.

Asta pana intr-o zi, cand singurul lucru care imi mai ramasese era sa ma reeduc emotional. De ce emotional? Pentru ca am descoperit ca nimic nu va da rezultate si nu voi gasi acel echilibru al greutatii daca nu imi schimb mentalitatea despre mancare si despre ceea ce inseamna hrana pentru mine.

Asa cum era de asteptat, dezechilibrul personal si emotional imi influenta drastic greutatea. Refularea in dulce si nu numai acoperea frustrari adanci si masca de fapt neimplinirea profesionala.

In urma cu cativa ani, desi aveam doua facultati terminate, vindeam sandwichuri si croissante intr-un butic parizian. Sunt de acord ca orice munca cinstita nu trebuie sa fie nicidecum o rusine, insa facusem eforturi mari sa ajung la Paris, sa termin cea de-a doua facultate, iar ultimii ani nu fusesera decat un sir nesfarsit de sacrificii pentru a-mi termina studiile fara niciun fel de intrerupere.

Am ramas gravida la inceptul anul II de facultate si am nascut cu trei saptamani inainte de sesiunea de vara. Lauza fiind, am sustinut vreo 13 examene, neavand nicio restanta. Si da, nu vreau sa fiu modesta cu asta pentru ca numai eu stiu ce a insemnat sa termin 4 ani de facultate cu copil sugar acasa, fara casa (stateam cu socrii la momentul respectiv), fara job si de multe ori poate fara bani de tigari. Si in plus cu multe frustrari adunate din cauza perspectivelor de viitor in Romania. Probabil asta a fost factorul decisiv care a determinat mutarea mea la Paris.

Toate aceste sentimente negative se indulceau numai cand endorfinele mele erau eliberate in urma unei indestulari care nu mai cunoastea limitele bunului simt.

Am plecat la Paris cu o valiza de vise.

Primul an a fost mirific. Descopeream o lume noua cu mentalitati pe care nu le mai intalnisem pana acum. Inconjurata de artisti si boemi, la Facultatea de Teatru, am inceput sa descopar valori care nu aveau nicio legatura cu aspectul fizic. Aveam in grupa colegi de toate culorile, toate varstele si toate formele. M-am redescoperit ca om si incet-incet si corpul meu reactiona la acest vibe pozitiv. Fara sa imi dau seama, nu mai simtem nevoia de a evada in mancare si implicit, am inceput sa ma remodelez fizic.

Din pacate, circumstantele au facut sa ma angajez intr-o “boulangerie”. E ca si cand ai pune un alcoolic in recuperare sa lucreze intr-o distilerie. Frustrarea de a nu face ceea ce voiam, evident ca s-a transformat intr-o bomba cu ceas dezamorsata din cand in cand cu tarte cu lamaie si patiserii felurite. Dupa 1 an de zile eram din nou intr-un punct in care nu vedeam decat negru in fata ochilor.

Nu cunoasteam mai pe nimeni la Paris, nu aveam contacte, dar trebuia sa fac ceva sa ma exprim, sa exorcizez cumva demonii aia care pusesera stapanire pe mine. Citeam, asta era evadarea pozitiva. Citeam si mancam pana la refuz. Dupa amiezele linistite in butic mi le petreceam citind carti de la targurile de vechituri sau mai bine, din cele scoase pe strazi (iti mobilai casa cu ttei etaje cu tot ceea ce se scotea pe strazi in Paris). Apoi, mai cautam chilipiruri pe net. Tot citind, am simtit nevoia sa scriu. La insistentele lu’ cumatra care m-a “santajat”, treaba asta s-a transformat in blog si uite ca sunt 4 ani de atunci.

Scriind, mai eliberam din tensiune. Scriam in engleza, cumva ma piteam in spatele unei bariere lingvistice. Mi-au trebuit inca niste ani sa incep sa scriu in romana.

S-a intamplat ca dupa un an la butic sa ma gasesc cu niste baieti talentati care cantau Pink Floyd. Iar despre tot ce a urmat dupa asta v-am vorbit in postul precedent.

Analizand oscilatiile (destul de nesemnificative, aproximativ 2 kg mai mult sau mai putin, in comparatie cu oscilatiile de 15 kg), mi-am dat seama ca ma refugiez in mancare atunci cand sunt in impas. Atunci cand nu stiu incotro sa ma duc, ma opresc si mananc.

Anul acesta a inceput cu multe incercari pe plan personal, iar moartea bunicului meu a marcat sfarsitul unei ere. Despre asta o sa va vorbesc alta data mai detaliat. N-am putut sa scriu… acesta e primul post dupa moartea lui. N-am putut sa scriu. Nu mi-am gasit cuvintele. Parca si acum ma inec in cuvinte. Fara munca in ultimele luni, fara sa scriu, fara sa ma exteriorizez, normal ca m-am abandonat in placeri gurmande…noroc cu consumul psihic, ca altfel schimbam garderoba vara asta.

Bineinteles ca lipsa unui stil de viata dezechilibrat s-a resimtit imediat. Fara energie, fara vlaga si fara chef de viata, cu schimbari hormonale si astenii de primavara, prezentam aceleasi simptome ale unui om aflat in depresie. Da, pentru ca asa cum am mai spus-o de mii de ori, zaharul este un drog care vinde iluzii.

Incet, am inceput sa scriu, sa compun din nou tot felul de nebunii, sa am din nou viziune asupra viitorului si sa stiu ce vreau. Cel putin pentru viitorul apropiat. Asa ca m-am trezit punandu-ma la scris cand intram in sevraj de dulce. Am revenit la mesele fixe, la gustarile sanatoase dintre mese si am gasit si un grup pe facebook care promoveaza FIX asa 😁

In timp, corpul meu s-a obisnuit cu un echilibru nutritional si imi da semnale clare atunci cand incerc sa-l dau peste cap. Balonare, constipatie sau flatulenta sunt cateva din consecintele nefaste pe care le resimt cand ma abat de la drum.

In urmatorul post o sa va prezinta cateva tips&tricks care ma ajuta sa am o digestie buna, alimente care imi dau energie, ceaiuri si suplimente naturale 100% care ma ajuta sa functionez la capacitate maxima. Am nevoie in permanenta de o stare fizica buna fiindca doar asa psihicul meu incepe sa fie productiv. Este un cerc vicios. Nu poti avea una fara alta.

Mens sana in corpore sano.

20180502_165925.jpg