Tag Archives: Mens sana in corpore sano

Mens sana in corpore sano

Recitind ultimul meu post, am reflectat la ceea ce a marcat schimbarea si mentinerea mea de cativa ani incoace, pentru ca da, de aproape 4 ani ma mentin cam la aceeasi greutate, fara mari eforturi.

Da, dupa standardele impuse astazi, nu sunt slaba. Dimensiunile mele sunt incadrate la “plus size”. Si asta pentru ca in moda, tot ce depaseste marimea S este considerat Plus Size.

Orice femeie normala, sanatoasa, cu analizele la zi este considerata grasa daca poarta de la M in sus. E imposibil ca nici macar o data, orice femeie sa nu fi fost frustrata din cauza greutatii. Suntem bombardati zilnic de diete, regimuri de detox, fel si fel de produse farmaceutice sau naturiste care ne improsca venin in fata in fiecare zi : esti grasa, ia d’aici un ceai de par de paduche si suplimente cu extras se sloboz si in trei zile o sa fi trasa prin inel.

De ce sa mint? Incepand de pe la 17 ani am incercat cam tot ce se poate de pe piata asta atat de speculanta a produselor de slabit. De la vestita capsula de slabit care continea sibutramina, o substanta care inhiba apetitul la nivel de creier, pastile care se umflau in stomac, fiole magice de detoxifiere cu anghinare, medicamente luate pe sub mana pentru ca nu se dadeau fara reteta, pana la ceaiuri diuretice (si nu numai) care scoteau si matele din tine si diete drastice dezechilibrate din punct de vedere nutritional. N-am ratat nimic, decat timpul pierdut incercand marea cu sarea. Slabeam pe moment si bineinteles ca efectele yoyo nu intarziau sa apara.

Asta pana intr-o zi, cand singurul lucru care imi mai ramasese era sa ma reeduc emotional. De ce emotional? Pentru ca am descoperit ca nimic nu va da rezultate si nu voi gasi acel echilibru al greutatii daca nu imi schimb mentalitatea despre mancare si despre ceea ce inseamna hrana pentru mine.

Asa cum era de asteptat, dezechilibrul personal si emotional imi influenta drastic greutatea. Refularea in dulce si nu numai acoperea frustrari adanci si masca de fapt neimplinirea profesionala.

In urma cu cativa ani, desi aveam doua facultati terminate, vindeam sandwichuri si croissante intr-un butic parizian. Sunt de acord ca orice munca cinstita nu trebuie sa fie nicidecum o rusine, insa facusem eforturi mari sa ajung la Paris, sa termin cea de-a doua facultate, iar ultimii ani nu fusesera decat un sir nesfarsit de sacrificii pentru a-mi termina studiile fara niciun fel de intrerupere.

Am ramas gravida la inceptul anul II de facultate si am nascut cu trei saptamani inainte de sesiunea de vara. Lauza fiind, am sustinut vreo 13 examene, neavand nicio restanta. Si da, nu vreau sa fiu modesta cu asta pentru ca numai eu stiu ce a insemnat sa termin 4 ani de facultate cu copil sugar acasa, fara casa (stateam cu socrii la momentul respectiv), fara job si de multe ori poate fara bani de tigari. Si in plus cu multe frustrari adunate din cauza perspectivelor de viitor in Romania. Probabil asta a fost factorul decisiv care a determinat mutarea mea la Paris.

Toate aceste sentimente negative se indulceau numai cand endorfinele mele erau eliberate in urma unei indestulari care nu mai cunoastea limitele bunului simt.

Am plecat la Paris cu o valiza de vise.

Primul an a fost mirific. Descopeream o lume noua cu mentalitati pe care nu le mai intalnisem pana acum. Inconjurata de artisti si boemi, la Facultatea de Teatru, am inceput sa descopar valori care nu aveau nicio legatura cu aspectul fizic. Aveam in grupa colegi de toate culorile, toate varstele si toate formele. M-am redescoperit ca om si incet-incet si corpul meu reactiona la acest vibe pozitiv. Fara sa imi dau seama, nu mai simtem nevoia de a evada in mancare si implicit, am inceput sa ma remodelez fizic.

Din pacate, circumstantele au facut sa ma angajez intr-o “boulangerie”. E ca si cand ai pune un alcoolic in recuperare sa lucreze intr-o distilerie. Frustrarea de a nu face ceea ce voiam, evident ca s-a transformat intr-o bomba cu ceas dezamorsata din cand in cand cu tarte cu lamaie si patiserii felurite. Dupa 1 an de zile eram din nou intr-un punct in care nu vedeam decat negru in fata ochilor.

Nu cunoasteam mai pe nimeni la Paris, nu aveam contacte, dar trebuia sa fac ceva sa ma exprim, sa exorcizez cumva demonii aia care pusesera stapanire pe mine. Citeam, asta era evadarea pozitiva. Citeam si mancam pana la refuz. Dupa amiezele linistite in butic mi le petreceam citind carti de la targurile de vechituri sau mai bine, din cele scoase pe strazi (iti mobilai casa cu ttei etaje cu tot ceea ce se scotea pe strazi in Paris). Apoi, mai cautam chilipiruri pe net. Tot citind, am simtit nevoia sa scriu. La insistentele lu’ cumatra care m-a “santajat”, treaba asta s-a transformat in blog si uite ca sunt 4 ani de atunci.

Scriind, mai eliberam din tensiune. Scriam in engleza, cumva ma piteam in spatele unei bariere lingvistice. Mi-au trebuit inca niste ani sa incep sa scriu in romana.

S-a intamplat ca dupa un an la butic sa ma gasesc cu niste baieti talentati care cantau Pink Floyd. Iar despre tot ce a urmat dupa asta v-am vorbit in postul precedent.

Analizand oscilatiile (destul de nesemnificative, aproximativ 2 kg mai mult sau mai putin, in comparatie cu oscilatiile de 15 kg), mi-am dat seama ca ma refugiez in mancare atunci cand sunt in impas. Atunci cand nu stiu incotro sa ma duc, ma opresc si mananc.

Anul acesta a inceput cu multe incercari pe plan personal, iar moartea bunicului meu a marcat sfarsitul unei ere. Despre asta o sa va vorbesc alta data mai detaliat. N-am putut sa scriu… acesta e primul post dupa moartea lui. N-am putut sa scriu. Nu mi-am gasit cuvintele. Parca si acum ma inec in cuvinte. Fara munca in ultimele luni, fara sa scriu, fara sa ma exteriorizez, normal ca m-am abandonat in placeri gurmande…noroc cu consumul psihic, ca altfel schimbam garderoba vara asta.

Bineinteles ca lipsa unui stil de viata dezechilibrat s-a resimtit imediat. Fara energie, fara vlaga si fara chef de viata, cu schimbari hormonale si astenii de primavara, prezentam aceleasi simptome ale unui om aflat in depresie. Da, pentru ca asa cum am mai spus-o de mii de ori, zaharul este un drog care vinde iluzii.

Incet, am inceput sa scriu, sa compun din nou tot felul de nebunii, sa am din nou viziune asupra viitorului si sa stiu ce vreau. Cel putin pentru viitorul apropiat. Asa ca m-am trezit punandu-ma la scris cand intram in sevraj de dulce. Am revenit la mesele fixe, la gustarile sanatoase dintre mese si am gasit si un grup pe facebook care promoveaza FIX asa 😁

In timp, corpul meu s-a obisnuit cu un echilibru nutritional si imi da semnale clare atunci cand incerc sa-l dau peste cap. Balonare, constipatie sau flatulenta sunt cateva din consecintele nefaste pe care le resimt cand ma abat de la drum.

In urmatorul post o sa va prezinta cateva tips&tricks care ma ajuta sa am o digestie buna, alimente care imi dau energie, ceaiuri si suplimente naturale 100% care ma ajuta sa functionez la capacitate maxima. Am nevoie in permanenta de o stare fizica buna fiindca doar asa psihicul meu incepe sa fie productiv. Este un cerc vicios. Nu poti avea una fara alta.

Mens sana in corpore sano.

20180502_165925.jpg

Advertisements