Tag Archives: Echilibru emotional

Tu cat te iubesti?

20190331_160523

Zi de zi ma uit in oglinda si-mi fac cel putin un compliment. Oricat de nasoala ar fi ziua respectiva, ceva-ceva acolo tot gasesc sa apreciez.

E important sa imi reamintesc in fiecare zi cine sunt si cat valorez. Daca eu nu o fac, nici cei din jur nu o vor face. Acest “exercitiu” il fac de cativa ani buni. Cu timpul, am invatat sa ma accept si sa incerc sa ma “imbunatatesc” nu prin a calma efectele cu prin a trata cauzele.

Intotdeauna m-am plans ca obosesc repede, ca am probleme cu stomacul, ca retin apa, ca n-am destula energie, etc. Si intotdeauna faceam aceeasi greseala. Bagam carbuni pt balonare, laxative pt constipatie, suplimente pt energie, nu stiu cate pastile pt retinerea de apa…evident ca isi faceau foarte putin efectul si apoi mai rau ma dereglau.

20190331_161032

Acum cativa ani, prin 2015, am inceput sa invat despre ce inseamna sa mananc echilibrat, astfel incat sa nu mai ajung in situatia de a avea nevoie de toate medicamentele. Am mers si la nutritionist (in Paris), am inceput sa citesc foarte mult despre cum functioneaza psihicul nostru, am mers si la terapie pentru a putea sa inteleg tot ce se intampla in viata mea la vremea respectiva, si asta a fost cumva startul reconstruirii mele.

20190331_160441

Din 2017 am un nou ritual, timp de 30 zile, la inceputul anului, renunt la zahar! Foarte multi din ce ma urmaresc pe social media ma intreaba cat am slabit. Insa nu despre asta e vorba. Cele 30 zile fara zahar inseamna mai mult decat “o dieta”. Pentru mine e o provocare cu mine insami, un mod de a-mi depasi aceasta nevoie compulsiva de a consuma zahar, de cele mai multe ori pe un fond emotional.

Da, a trebuit sa accept ca aceste accese de mancat compulsiv se datoreaza unui dezechilibru emotional si hormonal. Frustrarile, stresul, grijile, toate complexele, lipsa de energie, toate astea duc la un dezechilibru in in spiritul si in corpul tau!

Odata cu aceasta acceptare vine dorinta de schimbare. Nu de schimbare a kg de pe cantar ci a kg de pietre care atarna in sufletul nostru.

20190331_160257

Curatirea trupului incepe odata ce iti faci ordine in ganduri, odata ce devii constient ca ceea ce consumi iti face rau! Da, e un drum lung, cu multe tentatii si multe alunecari, dar important e sa te ridici mereu si sa mergi mai departe. Sa iti doresti sa atingi un S de la Sanatate si nu un S de la small size.

20190331_160631

Sunt 4 ani de cand imi mentin o greutate relativ constanta.

Primul factor caruia ii datorez acest lucru e consumul redus de dulciuri (si bauturi dulci carbogazoase) si fast food! Am zis redus, nu exclus, asta insemnand ca mananc un fast food o data la 1-2 luni, dulce 1-2 ori pe saptamana (dar nu o juma’ de tava de prajitura), iar suc cu zahar aproape deloc. 1-2 pe saptamana ceva light.

Al doilea factor este gatitul echilibrat acasa. Imi place la nebunie sa gatesc. De la mancaruri traditionale la cele mai exotice feluri. Iar cum imi place sa gatesc si deserturi, incerc acum sa gasesc retete fara gluten si fara zahar  cu ingrediente cat mai sanatoase.

Al treilea factor e mancatul putin seara. Sunt seri in care nu mananc delo, alte seri in care mananc un iaurt cu ceva sau beau un kefir, iar altele cand bag burta-n draci daca e vreo ocazie speciala. Nu refuz o masa copioasa cu prietenii si da, gust din toate… pe saturate. Noroc ca acuma sunt foarte ocupata si ne vedem rar :)))

Al patrulea factor e miscarea. Nu multa ca nu sunt fan sport, dar incerc un minim acolo cat sa ma simt in forma. La Paris mergeam foarte mult pe jos. Meseria imi cere o forma fizica buna si chiar un performance de al meu inseamna o sesiune de sport, da, dupa un program, sunt fleasca! Nu stau la microfon ca un casetofon.  Apoi, in fiecare zi merg pe jos. Dimineata si la pranz o duc si o aduc pe fii-mea de la scoala pe jos! Asta inseamna minim 4 km in fiecare zi. Iar de vreo 2 ani, am descoperit yoga. Pana de curand mai faceam acasa, acum merg la o sala. 1 data Pilates, 1 data yoga. Nu e mult, dar ma ajuta la postura, la problemele cu spatele, la flexibilitate si la relaxare.

Al cincilea si cel mai important factor este echilibrul emotional pe care incerc sa-l ating. Daca am o problema, nu disper. Deloc. Stiu sigur ca exista o solutie, asa ca ma pun frumos si ma gandesc la posibilele rezolvari. De cand a murit bunicul meu anul trecut, am devenit mult mai …relaxata. Am realizat ca unele lucruri nu tin de mine, oricat as vrea sa controlez tot. Lovitura a fost puternica pentru ca el a fost omul care m-a crescut, care m-a iubit neconditionat si care m-a invatat tainele scrisului si al cititului de la 4 ani, lucru care mi-a deschis poarta catre alte lumi, care mi-a dezvoltat imaginatia si care m-a adus unde sunt astazi. In fiecare saptamana primeam carti… si in fiecare zi, dulciuri. Probabil de aici aceasta asociere a dulcelui cu starea de confort.

20190331_160856

Acest echilibru emotional l-am atins dupa cativa ani buni de lupta continua cu mine, cu preconceptiile celor din jur, cu rautatile la adresa mea… am invatat sa ignor ceea ce imi face rau si sa absorb doar energia pozitiva. Ma uit in oglinda mult, si nu din vreo cauza narcisista (desi, uneori, o doza mica de narcisism nu strica). Am lasat in jurul meu doar oamenii care aduc vibratiile alea bune si i-am indepartat pe cei care incercau sa mi impuna cu forta punctul lor de vedere.

Dar da, poate ca sunt norocoasa. Sunt inconjurata de foarte multa iubire si de oameni care au crezut in mine chiar si atunci cand eu nu o faceam. Iar singurul lucru cu care ii pot rasplati e sa nu ii dezamagesc!

Dar au fost momente cand eram si singura, fara o mana care sa ma ajute, si cumva am gasit forta sa ma ridic. Acea forta e mereu copilul meu. Degeaba iti inveti copilul de bine, daca tu faci pe invers. Puterea exemplului este de necontenit. Iar asta ma motiveaza mereu. Sa fiu un exemplu pt fiinta de care sunt responsabila.

Cel mai important lucru? Sa ma simt bine in pielea mea! Sa nu ma stresez ca vai, merg la mare si mi se vede celulita…pfff, cui ii pasa??? Burtica? O am de cand ma stiu… daca mai sunt si balonata, ma duc la casa prioritara de gravide si nu mai stau nici la cozi in hypermarketuri:))) da, chiar o fac…:)))

Important e sa fiu energica, sanatoasa, intr-o forma buna, cu digestie ceas! Daca astea sunt, clar si exteriorul va fi exact cum trebuie! Cu pasi mici, dar siguri, ma indrept catre…cea mai buna versiune a mea, ca sa folosesc termeni la moda!

20190331_160716

N-am ajuns inca la “iluminarea” aia maxima, dar stiu sigur ca sunt pe drumul cel bun! Invat sa ma iubesc si sa ma accept! Nici nu imi inchipuiam cat de misto e sentimentul aste de eliberare

Vorba aia…cine are o problema…can kiss my big fat @ss!!!

xoxo

Photo credit: Uana Dumitrescu

Make up: Diana Ionescu

 

Advertisements

Delicios de ieftin (partea 1)

FB_IMG_1542222731303

Cei care ma cunoasteti, stiti ca una din pasiunile mele este…mancarea. Imi place sa mananc, bine, gustos si delicios si…cat de cat echilibrat.

Imi plac mancarurile pline de arome, mancarurile care spun o poveste si mai ales mancarurile alaturi de oameni dragi.

Da, am un cult al gastronomiei, imi place sa gatesc si sa mananc. Consider ca una din placerile vietii este sa te bucuri de o masa buna.

Dar ca sa intelegeti ce vreau eu sa va povestesc aici, trebuie s-o iau cu inceputul. Adica inceputul relatiei mele directe cu mancarea si gatitul:)

Nu stiu despre voi, dar eu am avut perioade in viata mea cand restaurantele (chiar si fast food- urile), erau un lux pentru mine. Pana si amarata de shaorma era atat de rara ca o vita de Argentina sau un somon salbatic de Norvegia.

Asa ca, nevoia m-a invatat…sa gatesc. Sa fac din c@c@t bici si sa mai si plesneasca. La 19-20 ani, posibilitatile mele (financiare si creative) erau destul de limitate, mai ales ca la prima gazda la care am stat in Bucuresti (cand m-am mutat la 17 ani din Pitesti ca sa imi urmez visul de a deveni cantareata), gateam la un resou (reseu). Pana si ciorba am facut pe resoul ala. Dar de cele mai multe ori  recunosc, prajeala era la putere. Alternata cu pachetele ocazionale de acasa, evident ca m-am umflat cat un balon. Not good!

La 19 ani si ceva m-am mutat cu cel care avea sa-mi devina sot. Am evoluat de la resou la un aragaz caruia ii mergeau doar ochiurile, nu si cuptorul. Tin minte ca mi-a adus mama un sac de cartofi. Credeti-ma, la un moment dat ti se ia de cartofi prajiti, asa ca incet-incet, am invatat tot felul de retete cu cartofi. Natur, piure, chiftele, sunt doar cateva din exemple. Sa nu uit de salamul prajit. Good, but not good!

Perioadele de crestere/descrestere financiara au oscilat de-a lungul timpului ca hormonii unei gravide, asa ca am invatat din mers sa ma adaptez, lucru pe care il consider unul dintre atu-urile mele principale.

Ba aveam, ba nu aveam…ba’mai faceam o bisnita de la turci, ba’o combinatie, si viata trecea…

Undeva pe la inceputul lui 2008, nici eu nici sotul meu (la momentul respectiv, logodnic), nu munceam. Incercasem deja sa ne stabilim la Paris dar pe vremea aia, inainte sa intram cu drepturi depline in UE, era greu sa iti gasesti legal de munca si nu aveam nici cunostinte si nici Parizienii nu existau.

Ne-am intors in Romania. Vreo 3 luni am stat intr-o chirie la Pitesti incercand sa ne dam seama ce facem cu vietile noastre. In tot acest timp nu ma intrebati cum am supravietuit. Mai trimitea mama ceva, mai trimiteau parintii lui, mai bunica-mea…si trebuia sa incropesc mereu ceva de mancare cu bani putini. Unde mai pui ca mai si fumam…al naibii tutun. Fac o paranteza si imi aduc aminte ca nu mai aveam tigari. Stateam intr-o intersectie si la un moment dat a trecut un cortegiu funerar si au aruncat cu bani! Nu va imaginati cum am coborat de la etajul 4 in fuga sa adunam maruntisul. Da, atat de lesinati eram. Acum rad cand imi aduc aminte si sunt constienta ca tocmai intamplarile de genul asta m-au facut sa apreciez tot ceea ce mi-a oferit viata mai tarziu…dar la vremea aia, traiam o drama..

Insa in toata nebunia asta pe care o traiam, aveam un ritual. Mancam amandoi impreuna, uneori puneam masa pe balcon, rupeam o balarie de pe strada si o puneam intr-un pahar in mijlocul mesei, aranjam totul frumos si faceam din orice moment al mesei, un prilej de bucurie. Trecusem de perioada cartofilor, eram pe paste acuma. Insa descoperisem condimentele, secretul ieftin al reusitei. Niste paste banale cu sos de rosii puteau sa aiba felurite gusturi in functie de ce ierburi puneam in ele.

Probabil lucrul care m-a tinut cu mintile intregi in perioada aia a fost chiar gatitul.

In vara lui 2008 am plecat din nou la Paris, intr-o chirie de 7-8 mp (fara sa exagerez), unde nu aveam nici amaratul ala de resou asa ca lucrurile au luat-o pe calea sandvicheriei, evident not good!

N-am ramas nici de data asta prea mult la Paris. Cred ca am fi plesnit de la atata bagheta cu branza topita si salam “danois”. Tocmai implinisem 21 de ani, abandonasem prima facultate fiindca oricum nu ma atragea deloc (Relatii Internationale) si nici mancarea nu era ce trebuie, bagheta cu branza nu era doar o placere ocazionala nevinovata la picnic pe malu’ Senei.

2008 a fost un an de cumpana care a culminat chiar cu o noapte dormita la metrou…

Dar cand viata da cu tine de pamant, hmm…te cam ridici singur. Si trebuie sa te strofoci sa iei niste decizii. 

Viata mea bate filmul. Mi-ar trebui o viata sa va povestesc, dar sunt sigura ca peste 50 de ani, cineva o sa faca un film despre mine si nu vreau sa dau spoilere :))))) hai ca a fost buna asta:)

N-am facut purici nici in 2008 la Paris. M-am intors hotarata sa dau la Regie. Cum viata mea bate filmul, m-am intors intr-o joi dimineata in Romania, am invatat pana duminica si luni am inceput examenele. Am intrat penultima. Am terminat printre primii! Smechera, stiu:)

Si m-am si mutat intr-o garsoniera de 40 mp cu bucatarie utilata si cu aragaz si cuptor functional. Doamne, ce imbuibeala…ce nebunii, am pus pana si varza la murat pe balcon. Numai ca…not good, again. In vara lui 2009 pusesem nunta, iar noi eram 2 pinguini indesati!

Asa ca am tinut-o laica pe fructe si piept de pui cu salata de varza murata pana am slabit amandoi…mult. Foarte mult. Vreo 35 kg impreuna. Dar nu ma bucuram de nimic, nu prea mai mancam impreuna, eu cu scoala, el cu ale lui… mancarea, adica, grapefruit, piept si varza devenisera greu si de privit, d’apoi de mancat. Dar macar am aratat impecabil la nunta. Curios sau nu, in aceasta perioada pre-nunta in care nu mancam impreuna, ne certam foarte des…probabil lipsa de nutrienti, carbohidrati si glucide!!

A trecut si nunta cu chiu, cu vai, cu multe datorii si hop, am ramas gravida cand aratam nemaipomenit de bine. Despre ce am mancat cat eram gravida…imi amintesc doar de snickersul nelipsit de la micul dejun, in rest…ce apucam de la chioscul de la sc. (Am fost la scoala pana aproape cu 1 sap inainte sa nasc) si m-am intors dupa 4-5 saptamani ca sa dau toate examenele. Mda, destul de smechera, again :))

Nu prea am alaptat, am pierdut laptele pe stres din cauza sesiunii, asa ca nu a trebuit sa fiu atenta prea mult la ce bag in gura. Evident…gatitul era scos din discutie cu un copil sugar acasa. Au urmat 2 ani haotici petrecuti in clan mai mare cu socrii si cumnatul…unii mai gurmanzi ca altii. Porci, caprioare, iepuri (socru e vanator) sosuri, sunci…si alte nebunii.

In iarna 2010-2011 m-am abtinut iar de la bunatatile vietii pt un rol pe care nici macar nu l-am obtinut pana la urma. M-am chinuit sa ma infometez, neconcentrandu-ma de fapt pe ce era mai important, dar asta stiu sigur ca v-am povestit in alt post, so…look it up:)

In 2012, dupa ce au zburat cei 4 ani de facultate, am facut pasul decisiv si am plecat la Paris…pentru a treia oara!

Acum conditiile financiare si bucataria complet echipata a mamei, impreuna cu toate nebuniile frantuzesti pe care nu ni le permiteam in urma cu cativa ani, au luat forma unor obiceiuri proaste din care au rezultat multe kg (adica ceva peste limita echilibrului), si bineinteles o stare proasta generala.  Am dat-o dintr-o extrema in alta, ce sa mai… am compensat toti anii si perioadele in care mancam cartofi cu garnitura de cartofi si paste cu conserve de rosii… iar la facultate la Paris, aia mancau ai draq la fiecare pauza cate ceva…inca 1 an de fastfood.

Asta pana cand intr-o zi am realizat ca ceva nu e ok. Desi apoi am lucrat intr-o bulangerie, inconjurata de toate nenorocirile alea bune, am pus STOP! Stop la extreme, stop la aceste oscilatii. Si asa am inceput sa-mi cumpar carti de bucate si carti de psihologie. Si sa scriu si pe blog.

Prin 2014 am regasit echilibrul interior cand in sfarsit eram din nou in chiria mea, cu familia mea, nu la mama, nu la socri. Evident, in scurt timp, s-a reglat si echilibrul pe cantar, echilibru pe care il mentin, uite nah, de 4 ani incoace…

…evident ca odata cu cresterea veniturilor, a crescut si rata mancatului in oras. Si la un bilant rapid, mi-am dat seama ca toc foarte multi bani pe mancare in oras si parca isi pierde si din farmec acest iesit prea des. Pot sa fac si altceva cu banii aia.

Asa ca incerc sa gatesc gustos, echilibrat si ieftin!

Mi-e bine asa cum imi e, ma bucur de aproape tot ce imi e pofta, nu ma abtin mai de la nimic, dar… totul are acum limite.

Gatesc echilibrat, cu de toate. Si fac si prajituri cu fii-mea. Chiar acum am bagat la frigider sa se inchege o tarta cu pere si crema de vanilie. Ador sa gatesc cu fii-mea. 

In partea a doua o sa va prezint cateva retete si cateva calcule care o sa va sperie cu diferenta intre a manca in oras sau a gati acasa! Si da, e posibil sa mananci delicios si ieftin, e posibil sa mananci si echilibrat cand n-ai timp sau esti mereu pe drumuri.

Ah, si cel mai important din toata experienta asta a mea cu mancarea este ca intotdeauna o sunculita afumata (cu o ceapa sparta si un codru proaspat de paine) va fi mai satiafacatoare in compania celor dragi decat orice fois gras care e servit langa niste gretosi pe care nu-i inghiti :))

Imi place sa mananc, sa incerc chestii noi, imi plac aromele puternice si ierburile aromate. Imi place sa imi adun familia si prietenii la masa si sa ne bucuram efectiv de momentele impreuna.

Si in cele mai intunecate momente ale vietii mele, o masa buna parca a functionat ca un arbitru care n-a lasat jocul sa degenereze.

In urmatoarea postare va povestesc cam ce tin in camara, in congelator, in frigider si cum ma organizez ca in casa mea sa se manance delicios de ieftin 🙂

P.S. fotografia e de la mamaie de acasa, gen simplu si gustos si relativ sanatos 🙂

 

 

 


Mens sana in corpore sano

Recitind ultimul meu post, am reflectat la ceea ce a marcat schimbarea si mentinerea mea de cativa ani incoace, pentru ca da, de aproape 4 ani ma mentin cam la aceeasi greutate, fara mari eforturi.

Da, dupa standardele impuse astazi, nu sunt slaba. Dimensiunile mele sunt incadrate la “plus size”. Si asta pentru ca in moda, tot ce depaseste marimea S este considerat Plus Size.

Orice femeie normala, sanatoasa, cu analizele la zi este considerata grasa daca poarta de la M in sus. E imposibil ca nici macar o data, orice femeie sa nu fi fost frustrata din cauza greutatii. Suntem bombardati zilnic de diete, regimuri de detox, fel si fel de produse farmaceutice sau naturiste care ne improsca venin in fata in fiecare zi : esti grasa, ia d’aici un ceai de par de paduche si suplimente cu extras se sloboz si in trei zile o sa fi trasa prin inel.

De ce sa mint? Incepand de pe la 17 ani am incercat cam tot ce se poate de pe piata asta atat de speculanta a produselor de slabit. De la vestita capsula de slabit care continea sibutramina, o substanta care inhiba apetitul la nivel de creier, pastile care se umflau in stomac, fiole magice de detoxifiere cu anghinare, medicamente luate pe sub mana pentru ca nu se dadeau fara reteta, pana la ceaiuri diuretice (si nu numai) care scoteau si matele din tine si diete drastice dezechilibrate din punct de vedere nutritional. N-am ratat nimic, decat timpul pierdut incercand marea cu sarea. Slabeam pe moment si bineinteles ca efectele yoyo nu intarziau sa apara.

Asta pana intr-o zi, cand singurul lucru care imi mai ramasese era sa ma reeduc emotional. De ce emotional? Pentru ca am descoperit ca nimic nu va da rezultate si nu voi gasi acel echilibru al greutatii daca nu imi schimb mentalitatea despre mancare si despre ceea ce inseamna hrana pentru mine.

Asa cum era de asteptat, dezechilibrul personal si emotional imi influenta drastic greutatea. Refularea in dulce si nu numai acoperea frustrari adanci si masca de fapt neimplinirea profesionala.

In urma cu cativa ani, desi aveam doua facultati terminate, vindeam sandwichuri si croissante intr-un butic parizian. Sunt de acord ca orice munca cinstita nu trebuie sa fie nicidecum o rusine, insa facusem eforturi mari sa ajung la Paris, sa termin cea de-a doua facultate, iar ultimii ani nu fusesera decat un sir nesfarsit de sacrificii pentru a-mi termina studiile fara niciun fel de intrerupere.

Am ramas gravida la inceptul anul II de facultate si am nascut cu trei saptamani inainte de sesiunea de vara. Lauza fiind, am sustinut vreo 13 examene, neavand nicio restanta. Si da, nu vreau sa fiu modesta cu asta pentru ca numai eu stiu ce a insemnat sa termin 4 ani de facultate cu copil sugar acasa, fara casa (stateam cu socrii la momentul respectiv), fara job si de multe ori poate fara bani de tigari. Si in plus cu multe frustrari adunate din cauza perspectivelor de viitor in Romania. Probabil asta a fost factorul decisiv care a determinat mutarea mea la Paris.

Toate aceste sentimente negative se indulceau numai cand endorfinele mele erau eliberate in urma unei indestulari care nu mai cunoastea limitele bunului simt.

Am plecat la Paris cu o valiza de vise.

Primul an a fost mirific. Descopeream o lume noua cu mentalitati pe care nu le mai intalnisem pana acum. Inconjurata de artisti si boemi, la Facultatea de Teatru, am inceput sa descopar valori care nu aveau nicio legatura cu aspectul fizic. Aveam in grupa colegi de toate culorile, toate varstele si toate formele. M-am redescoperit ca om si incet-incet si corpul meu reactiona la acest vibe pozitiv. Fara sa imi dau seama, nu mai simtem nevoia de a evada in mancare si implicit, am inceput sa ma remodelez fizic.

Din pacate, circumstantele au facut sa ma angajez intr-o “boulangerie”. E ca si cand ai pune un alcoolic in recuperare sa lucreze intr-o distilerie. Frustrarea de a nu face ceea ce voiam, evident ca s-a transformat intr-o bomba cu ceas dezamorsata din cand in cand cu tarte cu lamaie si patiserii felurite. Dupa 1 an de zile eram din nou intr-un punct in care nu vedeam decat negru in fata ochilor.

Nu cunoasteam mai pe nimeni la Paris, nu aveam contacte, dar trebuia sa fac ceva sa ma exprim, sa exorcizez cumva demonii aia care pusesera stapanire pe mine. Citeam, asta era evadarea pozitiva. Citeam si mancam pana la refuz. Dupa amiezele linistite in butic mi le petreceam citind carti de la targurile de vechituri sau mai bine, din cele scoase pe strazi (iti mobilai casa cu ttei etaje cu tot ceea ce se scotea pe strazi in Paris). Apoi, mai cautam chilipiruri pe net. Tot citind, am simtit nevoia sa scriu. La insistentele lu’ cumatra care m-a “santajat”, treaba asta s-a transformat in blog si uite ca sunt 4 ani de atunci.

Scriind, mai eliberam din tensiune. Scriam in engleza, cumva ma piteam in spatele unei bariere lingvistice. Mi-au trebuit inca niste ani sa incep sa scriu in romana.

S-a intamplat ca dupa un an la butic sa ma gasesc cu niste baieti talentati care cantau Pink Floyd. Iar despre tot ce a urmat dupa asta v-am vorbit in postul precedent.

Analizand oscilatiile (destul de nesemnificative, aproximativ 2 kg mai mult sau mai putin, in comparatie cu oscilatiile de 15 kg), mi-am dat seama ca ma refugiez in mancare atunci cand sunt in impas. Atunci cand nu stiu incotro sa ma duc, ma opresc si mananc.

Anul acesta a inceput cu multe incercari pe plan personal, iar moartea bunicului meu a marcat sfarsitul unei ere. Despre asta o sa va vorbesc alta data mai detaliat. N-am putut sa scriu… acesta e primul post dupa moartea lui. N-am putut sa scriu. Nu mi-am gasit cuvintele. Parca si acum ma inec in cuvinte. Fara munca in ultimele luni, fara sa scriu, fara sa ma exteriorizez, normal ca m-am abandonat in placeri gurmande…noroc cu consumul psihic, ca altfel schimbam garderoba vara asta.

Bineinteles ca lipsa unui stil de viata dezechilibrat s-a resimtit imediat. Fara energie, fara vlaga si fara chef de viata, cu schimbari hormonale si astenii de primavara, prezentam aceleasi simptome ale unui om aflat in depresie. Da, pentru ca asa cum am mai spus-o de mii de ori, zaharul este un drog care vinde iluzii.

Incet, am inceput sa scriu, sa compun din nou tot felul de nebunii, sa am din nou viziune asupra viitorului si sa stiu ce vreau. Cel putin pentru viitorul apropiat. Asa ca m-am trezit punandu-ma la scris cand intram in sevraj de dulce. Am revenit la mesele fixe, la gustarile sanatoase dintre mese si am gasit si un grup pe facebook care promoveaza FIX asa 😁

In timp, corpul meu s-a obisnuit cu un echilibru nutritional si imi da semnale clare atunci cand incerc sa-l dau peste cap. Balonare, constipatie sau flatulenta sunt cateva din consecintele nefaste pe care le resimt cand ma abat de la drum.

In urmatorul post o sa va prezinta cateva tips&tricks care ma ajuta sa am o digestie buna, alimente care imi dau energie, ceaiuri si suplimente naturale 100% care ma ajuta sa functionez la capacitate maxima. Am nevoie in permanenta de o stare fizica buna fiindca doar asa psihicul meu incepe sa fie productiv. Este un cerc vicios. Nu poti avea una fara alta.

Mens sana in corpore sano.

20180502_165925.jpg