Cei care ma cunoasteti, stiti ca una din pasiunile mele este…mancarea. Imi place sa mananc, bine, gustos si delicios si…cat de cat echilibrat.
Imi plac mancarurile pline de arome, mancarurile care spun o poveste si mai ales mancarurile alaturi de oameni dragi.
Da, am un cult al gastronomiei, imi place sa gatesc si sa mananc. Consider ca una din placerile vietii este sa te bucuri de o masa buna.
Dar ca sa intelegeti ce vreau eu sa va povestesc aici, trebuie s-o iau cu inceputul. Adica inceputul relatiei mele directe cu mancarea si gatitul:)
Nu stiu despre voi, dar eu am avut perioade in viata mea cand restaurantele (chiar si fast food- urile), erau un lux pentru mine. Pana si amarata de shaorma era atat de rara ca o vita de Argentina sau un somon salbatic de Norvegia.
Asa ca, nevoia m-a invatat…sa gatesc. Sa fac din c@c@t bici si sa mai si plesneasca. La 19-20 ani, posibilitatile mele (financiare si creative) erau destul de limitate, mai ales ca la prima gazda la care am stat in Bucuresti (cand m-am mutat la 17 ani din Pitesti ca sa imi urmez visul de a deveni cantareata), gateam la un resou (reseu). Pana si ciorba am facut pe resoul ala. Dar de cele mai multe ori recunosc, prajeala era la putere. Alternata cu pachetele ocazionale de acasa, evident ca m-am umflat cat un balon. Not good!
La 19 ani si ceva m-am mutat cu cel care avea sa-mi devina sot. Am evoluat de la resou la un aragaz caruia ii mergeau doar ochiurile, nu si cuptorul. Tin minte ca mi-a adus mama un sac de cartofi. Credeti-ma, la un moment dat ti se ia de cartofi prajiti, asa ca incet-incet, am invatat tot felul de retete cu cartofi. Natur, piure, chiftele, sunt doar cateva din exemple. Sa nu uit de salamul prajit. Good, but not good!
Perioadele de crestere/descrestere financiara au oscilat de-a lungul timpului ca hormonii unei gravide, asa ca am invatat din mers sa ma adaptez, lucru pe care il consider unul dintre atu-urile mele principale.
Ba aveam, ba nu aveam…ba’mai faceam o bisnita de la turci, ba’o combinatie, si viata trecea…
Undeva pe la inceputul lui 2008, nici eu nici sotul meu (la momentul respectiv, logodnic), nu munceam. Incercasem deja sa ne stabilim la Paris dar pe vremea aia, inainte sa intram cu drepturi depline in UE, era greu sa iti gasesti legal de munca si nu aveam nici cunostinte si nici Parizienii nu existau.
Ne-am intors in Romania. Vreo 3 luni am stat intr-o chirie la Pitesti incercand sa ne dam seama ce facem cu vietile noastre. In tot acest timp nu ma intrebati cum am supravietuit. Mai trimitea mama ceva, mai trimiteau parintii lui, mai bunica-mea…si trebuia sa incropesc mereu ceva de mancare cu bani putini. Unde mai pui ca mai si fumam…al naibii tutun. Fac o paranteza si imi aduc aminte ca nu mai aveam tigari. Stateam intr-o intersectie si la un moment dat a trecut un cortegiu funerar si au aruncat cu bani! Nu va imaginati cum am coborat de la etajul 4 in fuga sa adunam maruntisul. Da, atat de lesinati eram. Acum rad cand imi aduc aminte si sunt constienta ca tocmai intamplarile de genul asta m-au facut sa apreciez tot ceea ce mi-a oferit viata mai tarziu…dar la vremea aia, traiam o drama..
Insa in toata nebunia asta pe care o traiam, aveam un ritual. Mancam amandoi impreuna, uneori puneam masa pe balcon, rupeam o balarie de pe strada si o puneam intr-un pahar in mijlocul mesei, aranjam totul frumos si faceam din orice moment al mesei, un prilej de bucurie. Trecusem de perioada cartofilor, eram pe paste acuma. Insa descoperisem condimentele, secretul ieftin al reusitei. Niste paste banale cu sos de rosii puteau sa aiba felurite gusturi in functie de ce ierburi puneam in ele.
Probabil lucrul care m-a tinut cu mintile intregi in perioada aia a fost chiar gatitul.
In vara lui 2008 am plecat din nou la Paris, intr-o chirie de 7-8 mp (fara sa exagerez), unde nu aveam nici amaratul ala de resou asa ca lucrurile au luat-o pe calea sandvicheriei, evident not good!
N-am ramas nici de data asta prea mult la Paris. Cred ca am fi plesnit de la atata bagheta cu branza topita si salam “danois”. Tocmai implinisem 21 de ani, abandonasem prima facultate fiindca oricum nu ma atragea deloc (Relatii Internationale) si nici mancarea nu era ce trebuie, bagheta cu branza nu era doar o placere ocazionala nevinovata la picnic pe malu’ Senei.
2008 a fost un an de cumpana care a culminat chiar cu o noapte dormita la metrou…
Dar cand viata da cu tine de pamant, hmm…te cam ridici singur. Si trebuie sa te strofoci sa iei niste decizii.
Viata mea bate filmul. Mi-ar trebui o viata sa va povestesc, dar sunt sigura ca peste 50 de ani, cineva o sa faca un film despre mine si nu vreau sa dau spoilere :))))) hai ca a fost buna asta:)
N-am facut purici nici in 2008 la Paris. M-am intors hotarata sa dau la Regie. Cum viata mea bate filmul, m-am intors intr-o joi dimineata in Romania, am invatat pana duminica si luni am inceput examenele. Am intrat penultima. Am terminat printre primii! Smechera, stiu:)
Si m-am si mutat intr-o garsoniera de 40 mp cu bucatarie utilata si cu aragaz si cuptor functional. Doamne, ce imbuibeala…ce nebunii, am pus pana si varza la murat pe balcon. Numai ca…not good, again. In vara lui 2009 pusesem nunta, iar noi eram 2 pinguini indesati!
Asa ca am tinut-o laica pe fructe si piept de pui cu salata de varza murata pana am slabit amandoi…mult. Foarte mult. Vreo 35 kg impreuna. Dar nu ma bucuram de nimic, nu prea mai mancam impreuna, eu cu scoala, el cu ale lui… mancarea, adica, grapefruit, piept si varza devenisera greu si de privit, d’apoi de mancat. Dar macar am aratat impecabil la nunta. Curios sau nu, in aceasta perioada pre-nunta in care nu mancam impreuna, ne certam foarte des…probabil lipsa de nutrienti, carbohidrati si glucide!!
A trecut si nunta cu chiu, cu vai, cu multe datorii si hop, am ramas gravida cand aratam nemaipomenit de bine. Despre ce am mancat cat eram gravida…imi amintesc doar de snickersul nelipsit de la micul dejun, in rest…ce apucam de la chioscul de la sc. (Am fost la scoala pana aproape cu 1 sap inainte sa nasc) si m-am intors dupa 4-5 saptamani ca sa dau toate examenele. Mda, destul de smechera, again :))
Nu prea am alaptat, am pierdut laptele pe stres din cauza sesiunii, asa ca nu a trebuit sa fiu atenta prea mult la ce bag in gura. Evident…gatitul era scos din discutie cu un copil sugar acasa. Au urmat 2 ani haotici petrecuti in clan mai mare cu socrii si cumnatul…unii mai gurmanzi ca altii. Porci, caprioare, iepuri (socru e vanator) sosuri, sunci…si alte nebunii.
In iarna 2010-2011 m-am abtinut iar de la bunatatile vietii pt un rol pe care nici macar nu l-am obtinut pana la urma. M-am chinuit sa ma infometez, neconcentrandu-ma de fapt pe ce era mai important, dar asta stiu sigur ca v-am povestit in alt post, so…look it up:)
In 2012, dupa ce au zburat cei 4 ani de facultate, am facut pasul decisiv si am plecat la Paris…pentru a treia oara!
Acum conditiile financiare si bucataria complet echipata a mamei, impreuna cu toate nebuniile frantuzesti pe care nu ni le permiteam in urma cu cativa ani, au luat forma unor obiceiuri proaste din care au rezultat multe kg (adica ceva peste limita echilibrului), si bineinteles o stare proasta generala. Am dat-o dintr-o extrema in alta, ce sa mai… am compensat toti anii si perioadele in care mancam cartofi cu garnitura de cartofi si paste cu conserve de rosii… iar la facultate la Paris, aia mancau ai draq la fiecare pauza cate ceva…inca 1 an de fastfood.
Asta pana cand intr-o zi am realizat ca ceva nu e ok. Desi apoi am lucrat intr-o bulangerie, inconjurata de toate nenorocirile alea bune, am pus STOP! Stop la extreme, stop la aceste oscilatii. Si asa am inceput sa-mi cumpar carti de bucate si carti de psihologie. Si sa scriu si pe blog.
Prin 2014 am regasit echilibrul interior cand in sfarsit eram din nou in chiria mea, cu familia mea, nu la mama, nu la socri. Evident, in scurt timp, s-a reglat si echilibrul pe cantar, echilibru pe care il mentin, uite nah, de 4 ani incoace…
…evident ca odata cu cresterea veniturilor, a crescut si rata mancatului in oras. Si la un bilant rapid, mi-am dat seama ca toc foarte multi bani pe mancare in oras si parca isi pierde si din farmec acest iesit prea des. Pot sa fac si altceva cu banii aia.
Asa ca incerc sa gatesc gustos, echilibrat si ieftin!
Mi-e bine asa cum imi e, ma bucur de aproape tot ce imi e pofta, nu ma abtin mai de la nimic, dar… totul are acum limite.
Gatesc echilibrat, cu de toate. Si fac si prajituri cu fii-mea. Chiar acum am bagat la frigider sa se inchege o tarta cu pere si crema de vanilie. Ador sa gatesc cu fii-mea.
In partea a doua o sa va prezint cateva retete si cateva calcule care o sa va sperie cu diferenta intre a manca in oras sau a gati acasa! Si da, e posibil sa mananci delicios si ieftin, e posibil sa mananci si echilibrat cand n-ai timp sau esti mereu pe drumuri.
Ah, si cel mai important din toata experienta asta a mea cu mancarea este ca intotdeauna o sunculita afumata (cu o ceapa sparta si un codru proaspat de paine) va fi mai satiafacatoare in compania celor dragi decat orice fois gras care e servit langa niste gretosi pe care nu-i inghiti :))
Imi place sa mananc, sa incerc chestii noi, imi plac aromele puternice si ierburile aromate. Imi place sa imi adun familia si prietenii la masa si sa ne bucuram efectiv de momentele impreuna.
Si in cele mai intunecate momente ale vietii mele, o masa buna parca a functionat ca un arbitru care n-a lasat jocul sa degenereze.
In urmatoarea postare va povestesc cam ce tin in camara, in congelator, in frigider si cum ma organizez ca in casa mea sa se manance delicios de ieftin 🙂
P.S. fotografia e de la mamaie de acasa, gen simplu si gustos si relativ sanatos 🙂
beingroma 