Monthly Archives: May 2017

MAKTUB

Screenshot_20170520-114123.jpgE foarte greu sa accepti circumstantele pe care nu le poti controla. Te coplesesc toate cele te inconjoara si nu gasesti sens in nimic din ceea ce se intampla. De ce tocmai tie? Care e rostul suferintei?

Frustrarile nu intarzie sa apara atunci cand viata da cu tine de pamant. Fie ca pierzi un job, o casa, o persoana iubita sau orice nedreptate care aparent apare ca o furtuna de mai si te baga in vartejul ei ametitor…

Iti derulezi de mii de ori ce ai fi putut sa faci sa previi sau sa eviti, despici firul in patru pana cand simti ca te sufoci de anxietate. Te intrebi de ce, cum si cu ce ai gresit. Ramai blocat intr-un trecut pe care nu vrei sa accepti ca nu poti sa-l mai schimbi, in loc sa profiti de ultima libertate deplina pe care nimeni nu ti-o poate lua niciodata: libertatea de a alege cum reactionezi in situatia data.

Poti sa alegi sa fii o victima, sa iti plangi de mila si sa cazi intr-o nenorocita de depresie care nu are happy end mai niciodata. Sau poti sa alegi sa speri intr-un scop. Un scop suprem care da sens intregii tale suferinte si care poate schimba viitorul. Sa alegi sa primesti totul ca o secventa cheie a filmului tau.

Tot raul spre bine, asa cum zice mamaie. Un punct de vedere sanatos va transforma viziunea asupra dramelor vietii. Omul optimist va percepe fiecare intamplare ca o lectie de viata si o sursa de invatatura. Optimistul va cauta sens si in piatra seaca pentru a accepta cu serenitate provocarile la care este supus.

Viktor Frankl, psihiatru de renume mondial, supravietuitor al Holocaustului, ne indeamna in cartea sa Man’s search for meaning, sa nu uitam niciodata ca putem gasi scop in viata chiar si atunci cand suntem confruntati cu cele mai disperate situatii, chiar si atunci cand totul e naruit sau fara posibilitatea de a schimba ceva.

Potentialul uman este unic si daca cititi cartea lui Frankl, sau orice carte despre supravietuitorii Holocaustului, veti realiza ca fiinta umana este proiectata sa indure atat cat isi ingaduie. Cu alte cuvinte, putem sa ducem fix atat cat credem. Cu cat credem mai mult in noi, cu atat vom ajunge mai departe. Tragedia personala se va transforma intr-un triumf cu tine insuti si insusi faptul ca ai nu te-ai lasat doborat este premiul cel mare. Totul depinde de noi si cum privim lucrurile, ce atitudine luam si cum gasim un scop chiar si in suferinta.

Exemplul este dat tot de Frankl care povesteste despre un doctor in varsta care sufera de depresie in urma decesului sotiei sale. Frankl l-a intrebat ce s-ar fi intamplat daca murea el primul si sotia ii supravietuia. Doctorul batran a raspuns fara ezitare ca pentru sotia lui ar fi fost un lucru teribil si ar fi suferit enorm. Atunci Frankl i-a evidentiat faptul ca viata a facut in asa fel incat el sa ii curme aceasta suferinta, supravietuind-i el, ei! Doctorul batran a inteles ca uneori suferinta inceteaza a fi suferinta in momentul cand aceasta isi gaseste sensul. In cazul batranului doctor, sensul suferintei lui s-a transformat intr-unul de sacrificiu.

Bineinteles ca in niciun caz, suferinta nu este un element indispensabil in cautarea sensului vietii. Sa suferi fara a fi nevoie este doar un act de masochism si nu un act eroic.

Revenind la Holocaust, ceea ce i-a departajat pe supravietuitori de victime, nu a fost nici conditia fizica, nici statutul social, ci atitudinea pe care o aveau fata de situatie si de ei insisi. Daca stiau ca nu si-au terminat de implinit menirea pe acest pamant, asta le dadea speranta. Daca au avut o speranta, aceasta le-a hranit visele. Daca aveau un vis, acest vis i-a tinut in viata.

Frankl spune ca si un dram de noroc…dar vorba lu’ mamaie…norocul ti-l mai faci si singur.

*maktub= ceea ce trebuie sa se intample, destin

Advertisements

Furtuna de mai… stai

20170512_151204

Cand cerul a-nceput sa toarne stropii mari si reci, cand norii cenusii au inghitit si ultima raza de soare, iar vantul rece i-a impietrit inima deja amortita de durere, atunci ea si-a ridicat privirea. S-a intors catre el, cautand stralucirea din ochii lui care odata oglindeau iubirea. Niciun gest, niciun cuvant. O cautare fara sorti de izbanda. Nu il recunoastea si in zadar incerca sa gaseasca macar o ultima frantura din ceea ce gustase ea. Nectarul pe care il sorbea odata cu sete nesfarsita, era acum cea mai amara fiere.  Pielea stravezie, arcadele cazute, buzele uscate si trupul plapand il faceau sa semene mai mult cu o stafie. O fantoma a trecutului care inca o bantuia. Cosmaruri si vise de groaza care ii tulburau noptile si ii cutremurau zilele.

Dar ea stia inca cine e… ea calatorise deja pana in iad si inapoi si s-a intors doar cu cateva arsuri. “O sa treaca”, isi spuse singura cu rasuflarea grea si apasata. “O sa ramana doar cicatricile care o sa-mi aminteasca intotdeauna ca m-am intors cu suflare in mine”. Nimic nu putea s-o mai doboare. Pielea ei batatorita o proteja acum si de cel mai aprig viscol. Nimic nu o mai clintea. Isi intinse mainile spre cer ca o coroana bogata a unui stejar majestuos si se inradacina acolo. Venise de departe sa isi caute seva datatoare de viata. Ploaia avea sa spele urmele de noroi. Si ea va straluci din nou!

Artileria din cer prevestea furtuna mare. Ea a vrut sa ii intinda mana. Insa apoi a ezitat. Daca avea sa il lase prins de ea, el nu ar fi invatat niciodata sa reziste singur furtunii.

Insa el, firav cum ajunsese, a fost luat pe sus in bataia vantului si purtat la intamplare. ┬áPrecum frunzele uscate, lepadate toamna, pacalite de viscol cu aripi himerice…in final, ajung tot pe pamant, calcate in picioare sau putrezite la radacina unui fag.

Furtuna a trecut. Ea era tot acolo, neclintita. Doar ea.