Tag Archives: Bucuresti

Romania, bine te-am gasit?

20181004_165709.jpgAcum cateva zile vorbeam cu o prietena stabilita in Olanda despre ce a insemnat pentru mine intoarcerea in Romania.
Dorul ei de casa o impinge sa viseze la ideea reintoarcerii. Si m-a gasit pe mine sa ma intrebe cum m-am acomodat.

Cum nu aveam timp sa stau mult de vorba cu ea la momentul respectiv si de teama ca nu prea ne sincronizam, i-am promis ca imediat cum gasesc timp, o sa scriu pe blog de treaba asta fiindca subiectul e destul de actualitate incat merita un post pe blog.

Nu stiam cum sa incep, m-am tot gandit astazi de ce ma lovesc cel mai tare de cand m-am intors, dar stiti cum e, inspiratia te pocneste cand vrea ea, nu cand ai tu chef.

Ei, si uite asa, cum am ajuns eu cu fii-mea la cursurile ei de actorie, m-a lovit!

Era 16h54. Cursurile incep la 17h00 fix, deci se intelege ca trebuie sa ajungi cu 10 minute mai devreme. Sau poate sunt eu obsedata de punctualitate (noi am ajuns la 16h35 😂).

Acuma, profesoara face niste impartiri pe grupe pentru o mai buna desfasurare a cursului si hop apar gafaind doi parinti recalcitranti…”stiti ce ora este??(pe un ton foarte certaret) Cursurile incep la 17h00. De ce faceti treaba asta acuma? Spuneti-ne sa ajungem la fara 10 si venim la fara 10″. Bineinteles, altii au sarit cu gura ca se consuma dn timpul copiiilor, si uite asa, o ditamai scena… IN FATA COPIIILOR!
Evident, o discutie inutila… O sa ma intrebati..care e ideea? De ce va povestesc asta?

Ideea e ca oamenii astia aveau o rautate in ochi si in glas, isi revarsau probabil nervii de peste zi, de la serviciu, sau de acasa. Au cautat efectiv o cearta numai sa isi detensioneze ei presiunea acumulata. Si asta e doar un exemplu.
Din pacate, un exemplu din multe altele pe care le intalnesc in Romania de cand am venit.

Oamenii sunt suparati, plictisiti, nervosi. Mecanismul lor de aparare devine rautatea. Cea mai mare diferenta pe care o gasesc intre romani si francezi este maniera de a trata viata. Relaxarea este privita ca un privilegiu rezervat doar celor care isi permit financiar. Pe cand francezul se va bucura de viata si cu 5 euro in buzunar. Va asigur ca 5 euro ii ajung sa ia o branza, o bagheta si o sticla de vin. Da, din alea mai ieftine… dar nu conteaza. Conteaza unde sau cu cine le va imparti.
Si, da, e important sa ramai relaxat. E important sa stii sa te detensionezi, altfel rautatea asta se cronicizeaza. Serviciul devine doar un loc de…”timpul trece, leafa merge” .

“De ce sa imi dau osteneala? Tot banii aia ii iau”.

Aud din ce in ce mai des replica asta si imi zgarie urechile! Sa fie doar entuziasmul meu de inceput? Ma indoiesc… si cand lucram in boulangerie (butic cu mancare) la Paris, si nu, nu-mi placea in mod deosebit, tot incercam sa fac treburi care poate nu erau in atributiile mele si nu eram platita pt ele, dar le faceam pentru “binele universal”. Daca puteam sa fac ceva sa ajut, o faceam. Trageam toti la aceeasi caruta. Daca mergea bine, toti din caruta eram bine. Poate castigul imediat nu era mereu evident, dar pe termen lung m-am ales mereu cu bonusuri, atat materiale cat si imateriale. Au trecut mai bine de 3 ani de cand am renuntat si oamenii aia inca ma pomenesc de bine.

Din pacate, si in viata mea profesionala pe care incerc sa mi-o cladesc acum in Romania, intalnesc la fiecare pas oameni lipsiti de chef, lipsiti de idealuri, uneori lipsiti de etica si bun simt, pentru care meseria asta de… muzicant (pentru ca nu toti cantaciosii pot fi numiti artisti), a devenit doar o sursa de venit si nimic mai mult. Zeflemisti, rai, mistocari, increzuti si snobi, surse nesecate de energii negative pe care incerc sa le combat cu mult calm si diplomatie, fiindca eu sunt o doamna, ce plm. 😂

Da, de asta ma lovesc in Romania. Visele mele sunt un foc ce arde in interiorul meu pe care ei incearca sa-l opreasca cu furtunul de rautate. Dar n-au ei atata rau cat foc am eu in mine…😊

Dar nu, nu regret nicio clipa ca m-am intors. Dimpotriva, pana acuma cel putin, consider ca a fost cea mai buna decizie. Iar sentimentul asta de apartenenta la trib, in sanul familiei si cu prietenii in jur, e nepretuit.

Da, mi-e dor de Paris, mi-e dor de vibratia aia de libertate pe care mi-o dadea acest oras-izvor de inspiratie, dar stiu ca Romania are mult de oferit. Iar eu tot cred ca suntem o natie cu mot in frunte. Romania e doar obosita, e suparata…

De asta mi-am ales meseria asta. De asta vreau sa cant (si sa scriu), sa va descretesc fruntile. Pentru ca vreau sa alin un dor, o suparare, sau sa incununez o sarbatoare. Si de asta am ales calea mai putin usoara in care ma lupt cu morile de vant sa raman autentica in aceasta tendinta care pune stapanire pe societate de a fi intr-un fel sau altul.

Foarte mult timp am incercat sa fiu altceva decat ceea ce sunt. Pana n-am inceput sa ma accept asa cum sunt, pana nu mi-am asumat cine sunt, nu am fost fericita. Iar procesul e inca in desfasurare… de fapt, cred ca aceasta cruciada nu se opreste niciodata…

Ce-mi doresc? Ei, eu traiesc intr-o viziune utopica uneori, unde toti ne iubim, si toti ne ajutam unii pe altii, dar realitatea ma da cu curu’ de pamant destul de rau, asa ca ma trezesc repede…
Dar ceva tot pot sa fac…pot sa incerc sa va inspir la lucruri bune, sa va dau curaj sa va iubiti pe voi insiva si sa va acceptati, sa incercati sa va urmati visurile, sa intelegeti ca viata se poate sfarsi in cateva secunde si tot ceea ce conteaza e cata energie pozitiva lasi in urma ta, pot sa va scriu despre trairile mele si uneori poate sa va regasiti si sa vedeti ca totusi exista mereu o solutie, sau o scurtatura😂.

Si nu, nu este un discurs motivational, inramat cu norisori roz si unicorni multicolori, mie mi se pare chiar trist tot ce se intampla.

Desi mi-ar placea sa am timp sa scriu ore intregi…back to life, back to reality (in capul meu, versul se canta:))) ), fii-mea iese in 10 minute de la curs, iar eu redevin cu picioarele pe Pamant!

Back to you, life!

P.S. Cum foarte multi ( chiar foarte multi dintre cei care ma urmaresc) m-au rugat, promit ca urmatorul post e despre Vocea Romaniei! ✌

 

Photo credit: eu

Advertisements

Art de vivre

2015-08-06 18.45.26

Sa te bucuri de viata nu inseamna neaparat reastaurante scumpe si calatorii luxoase. Valoarea nu este data de bani ci de calitate.

Poti sa ai 1000 de prieteni si niciunul care sa fie langa tine cu adevarat atunci cand ai nevoie. Poti sa ai un dulap plin de firme si branduri si sa n-ai habar sa le porti. Poti sa te duci in cele mai exotice vacante si sa te plictisesti daca nu stii ce sa faci, poti sa mananci la cel mai instelat sef din Paris si sa nu-ti cada bine.

Intotdeauna mi-au placut chilipirurile. Sa ma bucur de lucruri marunte care prind valoare fiindca le-o dau eu. Le creez o poveste, o amintire, quelque chose-ul din viata care nu poate fi cumparat cu toti banii din lume. Mancarurile care mi-au priit cel mai bine au fost cele impartasite cu prietenii aia misto care nu se dau indarat de la a-si pune popoul pe iarba sau pe pietre, care beau din sticla deschisa cu cheia pe malul unei garle, care stiu ca apusul privit impreuna e mai bun decat un film de Oscar.

In viata mea au fost multe urcusuri si coborasuri si nu imi este rusine sa spun ca au fost perioade cand si un croissant mi se parea scump, asa cum au fost perioade cand faceam shopping online ca ma plictiseam pe tron. Dar niciodata nu am incetat sa ma bucur de micile placeri ale vietii, care de fapt sunt ceea la ce se rezuma viata pana la urma.

Si acum ma mozolesc toata muscand din rosia care acompaniaza un submarin cu parizer😊, cunoscatorii stiu despre ce vorbesc 😎.
Cu siguranta, cu niste sclifositi langa mine, mi-ar pieri tot cheful. Tac si-nghit, ori pentru asta nu sunt facuta.

Cand plec in vacanta, ma intereseaza prea putin stelele de la intrare, caut sa gasesc locuri unde noaptea pot sa privesc stelele de pe cer, cu un prosecco luat de la consignatie, care costa cat un pahar luat pe terasa. Pentru ca da, sunt ani in care poate nu iti permiti resortul ala smecher cu ultra all inclusive. Asta nu inseamna ca nu exista variante.

Da, evident ca si locurile alea exotice si scumpe sunt mirifice si pun pariu ca daca te scoate partnerul la un resto unde masa o sa coste cat chiria mea pe o luna, o sa te simti oleaca printesa. Apreciem gestul, dar cu banii aia prefer un weekend in afara orasului.
Si nu vb prostii. O cina la Jules Verne pe turnul Eiffel te duce lejer la peste 500 de euro. De banii astia prefer sa plec in Normandie un weekend. Ok, asta sunt eu, voi puteti sa alegeti  Jules Verne!:)). Bineinteles ca o sa vreau s-o fac si pe asta odata, dar doar in momentul in care stiu si imi permit sa nu stau sa mor de foame o luna dupa ce am achitat nota acolo.
Cam asta ar fi principiul.

Ceea ce nu uitam niciodata este ceea ce am simtit intr-un anumit moment cu anumite persoane.
Cand am o zi proasta, inchid ochii si ma vad pe sezlongurile de la Dalboka (cel mai autentic resto pescaresc de pe litoralul bulgaresc), sau in Strand la Pitesti, in barca cu submarinul :))), sau la Paris, pe insulita Saint Louis cu un pahar (de plastic) de rosé. Si da, momentele astea in care te bucuri cu adevarat, au efect pe termen lung, ca un algocalmin pe care il tii pe noptiera.

Despre ceea ce puteti sa faceti in Paris cu bani putini o sa va scriu in urmatorul post.
Despre Bucuresti mai dureaza, mai am un pic de hoinarit. Abia acum incep sa il redescopar, si sincera sa fiu, imi depaseste asteptarile. Am regasit un oras plin de viata cu locuri foarte misto, cu oaze de care habar nu aveam ca exista. Si cum vacanta se apropie, o sa va scriu si despre Bulgaria, destinatia mea preferata low-cost!

Pana una alta, profitati de zilele cu soare, iesiti in parc, stati la soare (efectul luminii naturale are beneficii la care nici nu va ganditi), mergeti pe jos, beti o cafea pe malul unei ape si lasati-va purtati de vant 🌞

Enjoy the moment!

 

 


14 zile intensive. Ziua 7

#micdejun 2 felii paine #faragluten, unt de arahide si dulceata de afine #farazahar. Cel mai misto la aceste doua produse e ca sunt chiar naturale, fara indulcitori artificiali, in cazul dulcetei, doar fructoza din afine, evident.

#pranz supa de pui cu taietei de orez pe care mi-am luat-o ieri la pachet! Da, iau mereu la pachet, pentru ca mi se pare ca risipa de mancare chiar e bataie de joc contra naturii. Si am luat si jumatatea de portie curry cu pui a lu’ cumatra Diana Ionescu 🙂 Si cum lu’ Printi a mea ii era pofta de indian ca ar manca in fiecare zi curry, astazi, doar ce am trecut strada la Taj sa ne porcim cu niste sosulete.

#cina branza in sos de ceapa, legume picante si orez simplu.

La pranz am mancat o patratica, doar una, de ciocolata neagra #farazahar.

I’m half way there!! Yuhuuu🏋🏋🏋