Tag Archives: viata

De ce este greu sa pui punct.

fullstop

Probabil ca punctul culminant al unei relatii este chiar cel final. Dar cand stii cand e momentul sa pui punct? Cand renunti la lupta? Cand accepti esecul relatiei? Cand decizi sa pui punct si s-o iei de la capat?

Cu siguranta numai in romanele de altadata oamenii mureau din dragoste, in viata de zi cu zi se scutura si merg mai departe. Mentalitatile si preconceptiile s-au adaptat societatii de consum in care traim, o societate care a devenit atat de permisiva incat aruncam oamenii la fel ca pe un produs expirat, un ambalaj gol sau o haina iesita din trend. Cateodata o facem si pentru simplul fapt ca nu mai avem loc in dulap si trebuie sa alegem ce pastram si ce aruncam.

Sa schimbi partenerii ca pe sosete sau sa iti pui pirostriile de 3 ori in cap nu mai reprezinta motiv de discriminare, dimpotriva, un barbat care schimba neveste si jongleaza cu amante e un smecher, iar femeia care “are curaj” si divorteaza e puternica si independenta, potrivit tiparului noului secol.

Dar apoi ne intrebam de ce ajungem din ce in ce mai mult sa umplem cabinetele de terapie!

De ce punem capat relatiilor? De ce divortam daca la un moment dat am spus da pana cand moartea ne va desparti? De ce nu mai facem eforturi sa reparam in loc sa cumparam alt produs nou?

Pentru ca ne permitem! Pentru ca noua cultura propavaduita si implementata sub toate formele de propaganda moderna (muzica, cinematografie, literatura, bloguri, campanii), ne determina sa gandim ca viata e scurta si trebuie s-o traim la maxim, si daca nu merge…”hai, ramai cu ma-ta”!!!

Si da, asa e! Viata se poate sfarsi oricand, doborat fiind de o caramida cazuta in cap de pe vreun bloc cu bulina. Si vrei sa traiesti viata la maxim asa cum suntem bombardati zilnic cu clipuri motivationale si speakeri care ne indeamna sa privim viata cu pozitivism. Dar in viata reala, deciziile sunt foarte greu de luat, si cu cat exista mai multi factori si paranteze in ecuatie, cu atat ne ia mai mult timp sa luam decizia corecta!

Da-i timpului timp!

Raspunsul e mereu in tine. E greu sa inveti sa intelegi vocea aia interioara care cateodata, desi striga la tine ca sergentul la cadeti, tu nu ii intelegi limbajul, oricat de tare si agresiv ar striga! Da-ti timp sa inveti limba, asa cum a-i acorda timp sa inveti o limba straina. Cel mai dificil este atunci cand incepi sa inveti, dar nu vrei sa auzi.  Esti setat pe ceea ce ar trebui sa vrei si nu vrei sa recunosti ceea ce vrei cu adevarat. Da-ti timp din nou! Fii sigur ca ceea ce crezi ca vrei este ceea ceea ce vrei cu adevarat! Nu poti sa stii daca iti place un fel de mancare pana nu il gusti. Da-ti timp, prepara-l si condimenteaza-l dupa gustul tau, si abia apoi decide-te daca iti place sau nu. Dar daca nici atunci nu iti place, nu are rost sa repeti reteta la nesfarsit, daca ai ingrediente sa faci si altceva!

Desi aproape toata viata mea s-a bazat pe celebrul dicton “totul se intampla cu un scop”, acuma incep sa imi dezvolt viziunile si sa imi dau seama ca nu e niciodata totul alb sau negru. Omul extremelor care eram odata incepe sa prinda un alt contur, odata cu schimbarile survenite in viata mea si imi dau seama ca uneori, da, exista peste 50 de nuante de gri. Si daca uneori ne raportam parerile la ceea ce se intampla unora si altora, judecand fara mila, barfind si condamnand, alte dati, constientizam involuntar ca totul e relativ!

Si ca sa va dau un exemplu clar…fiti sinceri si recunoasteti de cate ori nu gandim asa: daca Marieta e prietena noastra si si-a lasat barbatul dupa ce a aflat ca a inselat-o, o felicitam si o sustinem ca nu s-a lasat calcata in picioare si suntem alaturi de ea si o incurajam sa iasa la intalniri. Daca o “marieta” de la etajul 4 si-a parasit barbatul si se vede cu alti o barbati, e o curva si o proasta ca si-a lasat barbatul, chiar daca el mai calca stramba din cand in cand, pai cum? Toti fac la fel, doar e barbat si el! Dar ea trebuia sa inteleaga si sa-si vada de casa ei si eventual sa se prefaca in continuare ca totul e roz si frumos!

Vom privi mereu lucrurile din perspectiva care ne convine, dar uneori aceasta alegere se numeste negare a realitatii.

Un lucru e cert: nimic nu e sigur!

De aceea, devine tot mai greu sa pui punct; deocamdata eu pun punct si virgula pentru ca totul e relativ!

 

Advertisements

8 Martie

#8martie #ziua #internationala #a #femeii

In ajun de 8 martie si iarasi cu telefonul spart, nu pot sa nu observ cat de superficiala devin cateodata. Si desi ma lupt enorm sa imi pastrez autenticitatea si principiile sanatoase cu care am fost crescuta si educata…i’m only human. Normal ca uneori cad prada ispitelor de zi cu zi.
Cad prada consumerismului, ma incatusez uneori cu frustrari, ma compar involuntar cu unele standarde (imaginare) pe care media le impune.
Mi-aduc aminte de anul 2005. Nu aveam nici 18 ani impliniti si am convins-o pe mama sa ma lase sa ma mut la Bucuresti, singura… eram in clasa a 11-a. Eram pe cale sa semnez un contract cu o casa de productie. Foarte entuziasmati de vocea mea, de creatiile mele.
Am facut pasul imediat. Avand o “istorie curata” in fata mamei si fiind mai mult decat independenta de la o varsta la care altele se jucau inca cu papusile, intr-o luna am fost mutata cu catel si purcel la Bucuresti. Gazda in buricul targului langa Cercul Militar, admisa la liceul Spiru Haret (mega in voga la vremea aia), ce sa mai …”libertate, frate…poate facultate”.
Si hop, vine ziua semnarii contractului cu “the big boss”, care nu ma intalnise inca personal…si cu…un struto-camila de antrenor/nutritionist. Si ce sa vezi… big boss se sfatuieste cu struto-camila ala de parca era mai ceva ca nesuferitul ala de la Britain’s got talent.
Si dupa cum se vorbira si sfatuira… au ajuns ei la concluzia ca trebuie, citez “sa foram (as in drill) in suncile astea inainte sa incepem sa cantam!” Hai sa moara ma-ta, zau???
Asta in ideea in care cantaream cu vreo 10 kg mai PUTIN ca acuma, dar in 2005 daca nu erai piele si os, eventual bulimica, anorexica, erai grasa!
La 17 ani cand ti se spune asta… dezvolti multe complexe si frustrari. In cazul meu, s-au dezvoltat inconstient, caci in plan constient sunt mult prea nesimtita 🙂))
Acuma nu stiu daca a fost coincidenta sau nu, dar studiourile lor au luat foc dupa vreo cateva saptamani si nu aveau nici asigurare. Jur ca n-am niciun amestec:))))) voodoo n-am facut!
Am ramas cu muzica la nivel amator. Au urmat ani plini de alte si alte aventuri, de urcusuri si coborasuri atat spiritual cat si pe cantar 🙂) am avut oscilatii si de peste 20 kg (si nu in timpul sarcinii:))
In toti anii care au urmat m-am luptat zi de zi cu mine. De la ambitie la resemmare, de la acceptare la provocare, am trecut prin toate, incercand sa gasesc un echilibru intre toti factorii care imi definesc viata.
Fiecare an a adus cu el cate-o caramida in plus la bagajul meu emotional.
Dar am avut noroc de o educatie foarte sanatoasa in copilarie. Am avut ca model o femeie puternica. Care o bate la cur oricand pe Xena- la propriu. O femeie nebuna de legat care a intors lumea pe dos de fiecare data cand a crezut ca trebuie s-o scuture nitel. Mamaie. THE Mamaie! Si pe ea durut-o fix in flocu’ drept cat a cantarit. Ce-i adevarat, a dat-o-n diabet dupa 50 ani… dar il tine sub control, e ok. A slabit, stie sa manance echilibrat, are schema facuta de mine pe frigider, isi ajusteaza singura dozele de insulina… real bad @ass 🙂
Si m-a crescut cu ideea asta ca, noi, femeile, facem lumea sa se invarteasca. Ea m-a “empowered” o viata 🙂 tot ce isi pune femeia aia in cap, reuseste, nenica! Secretul ei? Munca multa si rabdare! Agoniseala! De toate felurile posibile! Cateodata ea o duce la extreme. Noroc ca l-am pe tataie contrabalans, de la care am invatat sa ma bucur de micile placeri ale vietii! De o friptura suculenta, de un vin bun, de o siesta bine meritata.
Toate lucrurile astea au inceput sa iasa la iveala undeva dupa varsta de 25 de ani…nah…am avut si eu odrasla la randul meu, plus ca…am ajuns intr-o alta lume, o alta mentalitate. Aici in Franta nu prea a contat cum arat ci ceea ce stiu sa fac. La Paris mi-am regasit vocea, la propriu si la figurat, si dupa multa munca si agoniseala, si rabdare, am ajuns in 2015, 10 ani mai tarziu si 10 kg in plus, sa fac din muzica o meserie full time!
Cum? Pai, am incetat sa ma uit in oglinda si sa-mi vad “defectele”. Ma reeduc sa-mi admir atuurile. Si fiecare slabiciune sa mi-o transform intr-un as din maneca. Am mai spus-o…daca viata iti da doar lamai, nu fa doar limonada, mai baga si un limoncello, o tarta cu lamaie, un sapun, o apa de colonie, tot ce poti!
Da, ma mai loveste cate-un greu al vietii val gen…telefon furat, telefon spart, si iar telefon spart. Si ma apuca si pe mine ofticile pt lucrurile materiale sau lucrurile de suprafata.
Dar apoi ma trezesc repede…si imi dau seama ca asta inseamna doar ca te ia oleaca valul, in niciun caz nu te loveste in fata!
Eventual, plutesti nitel in deriva, dar cu siguranta nu te ineci!
Care e luxul zilelor noastre? Ei, asta e alta poveste intr-o alta zi😘
Femeie, ramai pe baricade!