Startul in 2020 l-am dat lansand o piesa noua.
Teatru in doi. Cateodata nu ai curaj, esti constrans de circumstante sa ramai intr-o relatie care nu mai functioneaza. Imprejurarile difera de la caz la caz. Cea mai frecventa afirmatie e aia cu copiii. “Stau pentru copii”.
Am cunoscut un cuplu la Paris. Doi oameni foarte misto, amandoi cu cariere fulminante, doi copii si o viata aparent fara griji. Amandoi inca tineri si frumosi si foarte talentati. Talentati in a-si juca rolul zi de zi. I-am cunoscut la o petrecere unde pareau familia ideala. Gen filmele de pe Diva. Neam mare, mese in familie, vacante exotice, masini luxoase, tot tacamul.
Cunoscandu-i mai indeaproape, in urmatorii 2 ani am ajuns sa vad ca lucrurile se derulau din inertie. Afara vopsit gardul si inauntru leopardul. El o insela pe ea la greu. Ea afla aproape de fiecare data. Si de fiecare data il ierta. Pentru copii. El nu era fericit. Nici cu ea, nici cu altele. Escapadele lui devenisera un hobby asemanator cu pariurile. O adrenalina de moment care disparea la fel de repede cum aparea. Certurile la ei in casa erau la ordinea zilei. In fata copiiilor. Citeam ieri o chestie cum ca pana la varsta de 7 ani, copiii traiesc o stare de “programare”, adica tot ceea ce vad, aud si le se intampla pana la 7 ani, le determina dezvoltarea ulterioara. Acum eu ma intreb… ce asimileaza un copil care traieste intr-un mediu afectiv nociv? Stai pentru copii? Sau stai pentru ca nu ai curaj sa pui punct? Nu, stai pentru tine, pentru ca ti-e frica de ce va zice lumea, de cum te va blama familia, si zeci de motive care nu au nicio treaba cu copiii.
Da, si eu m-am gandit “ce va zice lumea”, da…si mie mi-a fost aiurea sa anunt divortul. Majoritatea familiei si a cunoscutilor mei au aflat cand am postat pe facebook, 1 an jumate mai tarziu. Dar asa cum am mai spus, am fost destul de mari sa ne dam seama ca inca suntem tineri si avem dreptul sa fim fericiti. Separat.
Am tinut legatura cu acest cuplu la Paris si desi au facut si al treilea copil, in speranta ca-i va apropia, situatia nu s-a schimbat cu nimic, metehnele ramanand aceleasi…diferenta e doar cu un copil in plus, viitor f#cked up adult. Din pacate lucrurile astea nu se intampla de azi, de ieri… si ei la randul lor au trait anturati de aceleasi obiceiuri pe care le au si ei insisi in ziua de azi. El vine dintr-o familie unde ma-sa cu ta-su nu mai dorm in acelasi pat de cand aveau 30 ani si au ramas impreuna de dragul afacerii comune, fiecare vazandu-si de viata particulara, iar ea a crescut intr-o familie musulmana unde femeia trebuia sa accepte si sa ierte tot barbatului, iar divortul… rusinea suprema!
Comportamentul “deviat” isi are radacinile intr-o copilarie nefericita. Si invers! Un comportament emitional stabil se datoreaza unui mediu stabil in care ai crescut. Si nu trebuie sa fi vreun pui de Freud ca sa intelegi asta. Trebuie doar sa te gandesti cu adevarat la binele copiiilor si nu sa ii folosesti drept scuza.
Despre zona de confort, circumstante financiare si relatii toxice, data viitoare:)
