Tag Archives: divort

Salut! Eu sunt Romanita Duminica!

Dupa cum ati vazut, de putin timp, Romanita Fricosu nu mai e…fricoasa:)
Am primit multe comentarii si multe mesaje in privat in care m-ati intrebat ce s-a intamplat!
Pai nu s-a intamplat nimic, doar am divortat si am decis sa ma intorc la numele meu initial!
Asta s-a intamplat inca de acum un an jumate, dar nu am vrut sa profit de treaba asta si sa merg la Voce cu povestea lacrimogena. Asa ca am decis sa merg inainte cu numele de Fricosu, chiar daca in acte eram deja Duminica.
Apropo de asta, le multumesc enorm producatorilor de la Voce pentru intelegere!

Sa vorbesti despre un divort nu e niciodata usor, chiar daca eu si fostul meu sot poate ne intelegem mai bine acum decat atunci cand eram casatoriti.
Povestea noastra? Simplu…iubiti din liceu.

20140420_180146

Asta e chiar prima noastra poza din 29 mai 2006, din seara in care ne-am cunoscut. Fix acum 13 ani! Tavi, nu face spume ca am pus poza asta!:))) Nici eu nu sunt mai breaza:)))

Ne-am casatorit de tineri, am devenit parinti repede si undeva pe drum am uitat sa traim macar un pic si pentru noi. Undeva la o rascruce, ne-am pierdut, si fiecare a luat-o pe drumul lui. In momentele definitorii ale vietilor si carierelor noastre am decis ca cel mai bine e sa evoluam separat.
Am crescut, avem dorinte si viziuni diferite, insa asta nu ne-a afectat nicidecum viata de familie, pentru ca suntem in continuare o familie, ne crestem si ne educam impreuna copilul, petrecem timp impreuna, sarbatori si evenimente importante si ne sustinem unul pe altul fiind cei mai buni prieteni! Mda, uite ca se poate- dupa ce epuizezi toata balacareala!:))) Nu trece o zi fara sa ne vedem si fara sa vorbim de 10 ori la telefon:) poate mai mult decat vorbeam inainte. Da, ne mai si balacarim, insa acum nu mai suntem obligati sa ne suportam. Fiecare se duce la casa lui :)))

Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Daca am suferit? Da, am suferit pentru ca nu puteam sa accept ca am esuat, nu puteam sa accept ca am dat gres..insa stiu ca amandoi am fi suferit mai mult daca nu luam aceasta pauza de respiro pentru a ne da seama ce mai insemnam unul pentru altul. Si vine o vreme cand trebuie sa accepti ca nu va mai potriviti! Orice despartire este dureroasa, insa…timpul alina orice durere. Fiecare are partea lui de vina, insa am fost inspirati sa nu aruncam cu noroi unul in celalalt. Ne maturizam si ne dam seama ca sentimentele nu pot fi controlate. Vointa nu este de ajuns, iar atasamentul nu este un motiv intr-atat de puternic sa ne tina impreuna ca si cuplu. Suntem destul de mari ca sa intelegem ca inca suntem tineri si avem dreptul sa fim fericiti, iar atunci cand compromisurile depasesc pragul echilibrului, acestea devin sacrificii. Si suntem mult prea tineri sa ne sacrificam doar de dragul etichetei, doar de dragul imaginii perfecte. Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Da, e greu sa faci pasul, e greu sa iti asumi un divort, de aceea foarte multi membri ai familiilor noastre, prieteni si cunostinte, vor afla abia acum, citind aceste randuri…oops:))

Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine…

Da, anul trecut a inceput cum nu se putea mai rau, in ianuarie am divortat si in februarie il pierdeam pe bunicul meu- probabil singurul om care m-a iubit neconditionat. M-am prabusit? Da, am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare! Dar atunci, mai mult ca oricand, am stiut ca trebuie sa incep sa traiesc, sa lupt pentru ce imi doresc, daca nu, macar sa mor incerand, ca de murit toti murim la un moment dat, si nu stim cand…(de asta m-am inscris la Voce).

Azi, toate durerile au ramas undeva departe, timpul mi-a fost morfina!

Eu sunt fericita! Si pentru prima oara dupa foarte multi ani, ma uit in oglinda si sunt mandra de ceea ce vad! Ma laud si imi fac complimente in fiecare zi pentru ca eu am fost cu mine si eu m-am ridicat pe mine! Astazi sunt libera. Si cand spun liberaΒ  o spun in sensul ca am curajul sa imi asum cine sunt fara sa imi pese de gura lumii, pentru ca eu nu traiesc cu lumea si nu lumea imi dicteaza viata! In momentul cand am acceptat cine sunt, atunci am gasit linistea aia interioara dupa care tanjim toti. Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine..

Astazi, imi implinesc visele, ma trezesc in fiecare dimineata cu o mare pofta de viata si ma las inconjurata doar de oamenii aia care ma accepta asa cum sunt si nu incearca sa ma schimbe! Iar cel mai important…nu s-au speriat cand mi-au vazut si laturile intunecate, dimpotriva, au stat langa mine si m-au ajutat sa ajung din nou la lumina!

Nimic nu te poate dobori daca tu nu permiti! Daca am invatat ceva, am invatat ca sunt mai puternica decat imi imaginam vreodata ca pot sa fiu si ca a fi fericit este doar o chestiune de alegere!

Pam-pam…cam asta e povestea. Orice s-ar intampla, Tavi va fi mereu tatal copilului meu, cel mai bun prieten si orice s-ar intampla ne vom baza mereu unul pe celalalt!

UAN_2109

9 mai 2019- Aniversarea de 9 ani a Zarazei, copilu’ nostru, gen:)

Hai ca aici aratam mai de Doamne-ajuta fata de acum 13 ani :))))

Sa inceapa barfa! ;)))))

cover photo: Uanna Dumitrescu


Perspective. #10yearchallenge

Astazi pe social media ne-am scos singuri la tabla la lectia de istorie. La propria istorie. Adica ne-a cam trecut anul 2009 prin fata ochilor, iar eu una, personal am retrait intens niste amintiri foarte misto!

2009. 22 ani. Anul I de facultate in plina desfasurare. 82kg. Nunta. Copil pe drum.

Cam astea ar fi fost titlurile capitolelor care mi-au marcat anul de gratie 2009. Nici nu am realizat pana sa ma apuc de scris cat de mult a insemnat pentru mine 2009. Probabil voi repeta destul de mult 2009 pe parcursul acestui post πŸ™‚

22 ani. Si 1000 de vise. Eram in anul 1 la Regie, invatam sa transmit lumii intregi ceea ce aveam de spus. Invatam ca pot sa-mi construiesc lumea mea asa cum o vad eu. Muzica lipsea din viata mea. Inca eram obsedata ca in muzica pot reusi doar daca ma incadrez in niste standarde impuse de turmele superficiale din showbusiness.

_mg_2443

(mi-a luat ceva pana am gasit o poza acceptabila cu mine la multe kg) πŸ™‚

Acum descopeream alte pasiuni. Eram fascinata de montaj, de actorie, de aceasta lume pe care puteam sa o creez, sa o controlez si sa o redau fix in culorile pe care eu le vedeam.

82 kg. Cu atat am inceput anul 2009. Si aveam de gand sa fiu printesa la nunta mea asa ca mi-am pus ambitia undeva prin luna martie si pana in iulie am slabit vreo 22 kg. Wow si nu prea wow. Am ales o metoda neortodoxa care a implicat pastile periculoase cu sibutramina care mi-au inhibat apetitul. Pe langa kg pierdute, m-am ales si cu o anemie (pe care am descoperit-o ceva mai tarziu, cand am ramas gravida). Da, la 22 ani voiam sa fiu o mireasa frumoasa si slaba. Dar, desi eram slaba, tot nu eram multumita, tot ma uitam in oglinda si ma vedeam la fel de grasa. Pentru ca oricat as fi fost fost de slaba, problema nu era la kg ci in felul in care motivam dorinta de a le pierde. Nu voiam sa pierd kg ca sa fiu sanatoasa si sa reduc riscul aparitiei unor boli precum diabetul sau bolile cardiace. Voiam sa fiu slaba pentru ca la vremea respectiva credeam ca valoarea unui om sta doar in aspectul fizic.

roma_trip_3_web

-22 kg fix de ziua mea. 22.

Nunta a fost aproape asa cum am vrut. Cand spun aproape…exagerez πŸ™‚ Din ce am vrut eu, pe gustul meu au fost doar locatia, rochia si… mirele πŸ™‚ in rest, cam fiasco. Confirmari care n-au venit, datorii peste datorii si un tort patrat de am crezut ca lesin cand l-am vazut. Repet. 22 de ani πŸ™‚

nunta_roma&tavi_86

(trebuie sa ma laud ca buchetul e facut de mine)

Dar 2009 a fost si un an al miracolelor. Inca din 2007 am fost diagnosticata “sterila”. Mi s-a spus ca nu pot avea copii decat daca incerc o operatie la trompe. Miracol sau coincidenta, la o luna jumate dupa nunta, in luna de miere (care a durat un weekend ca mai mult nu ne permiteam), am ramas gravida! Am descoperit fix pe 1 octombrie, aveam in jur de 5 saptamani de sarcina si banuiam o criza de fiere sau o indigestie. Imi aduc aminte perfect ziua aia. Am mers sa fac ecografie la fiere si am descoperit minunea. Mai mai sa ma cert cu doctorita ca sunt pietre la fiere:)). In ziua aia m-am lasat de fumat.

imag0014

(da, asa aratam eu gravida in 5 luni, una din cele foarte putine poza cu mine gravida)

Dupa 10 ani

2019 abia a inceput. Dar da, aceasta decada a fost una extrem de intensa! S-a nascut fiica mea, am schimbat 6 locuinte, am terminat doua facultati, am plecat la Paris cu 50 euro in buzunar, am vrut sa devin patisier dupa ce am terminat teatru, am facut baby sitting la evrei ca sa ma ajung cu banii de la o luna la alta, am cantat rock si apoi folclor, am calatorit in locuri pe care doar le-am visat, mi-am sarbatorit ziua oficial in fata primariei generale din Paris, am cunoscut mii de oameni, mi-am facut zeci de prieteni, am citit zeci de carti si am vazut mai putine filme, am facut din visul meu de a canta si o sursa de venit, am trait momente de neuitat alaturi de prieteni si familie, l-am pierdut subit pe bunicul meu (omul caruia ii datorez tot ceea ce sunt astazi), am divortat, am suferit si am iertat, m-am maturizat si am realizat ca valoarea mea ca om nu e data de ambalaj ci de continut, am invatat sa ma iubesc si sa ma accept, mi-am descoperit vocea si am invatat sa o controlez (la propriu si la figurat) si am invatat sa nu las partile negative ale vietii sa ma doboare ci sa le iau ca pe niste lectii, am invatat cand sa pun virgula si cand sa pun punct. Si apoi din nou cu alineat.

Si apoi am invatat ca o casnicie nu inseamna o hartie, iar o familie nu e definita de acelasi nume. Am pierdut un sot, dar am recastigat un partener pe care ma pot baza oricand am nevoie, un coechipier care e alaturi de mine, iar impreuna crestem rodul iubirii noastre. Nu, nu reincalzim ciorba, facem alta de la inceput, dupa o reteta noua πŸ™‚

Da, in aceasta decada am invatat, am descoperit, si am aflat ca si atunci cand nu mai pot, mai pot un pic:)

Azi, 2019 abia prinde contur, dar se anunta noi capitole, noi provocari, noi aventuri. Cel mai important? Sa raman autentica si asumata pentru ca la un moment dat si cel mai puternic machiaj tot va curge, mastile tot vor cadea, iar cu cat raman mai mult in pielea unui personaj creat, cu atat mai mult ma pierd si uite cine sunt! Nu, nu sunt perfecta, dar sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce sunt!

img-20181229-wa0011

O poza cat o mie de cuvinte!

photo credit: Uanna Dumitrescu