Tag Archives: Suflet

Credință. Curaj. Cântec

…sau cum nu o iau razna de fiecare data cand simt ca mi se taie craca de sub picioare?

Cu siguranta, tot omul trece prin momentele alea cand simte ca se prabuseste totul in jurul lui. Cand vine una, vine si a doua, si a treia si uite asa vin toate, ale dracu’;)

Da, sunt situatii din alea cand ti se pare ca gata, ai ajuns la capat. La capatul solutiilor, la capatul puterii, la capatul rabdarii. Si iti vine sa te pui in cur in mijlocul casei, in mijlocul strazii, doar sa iti proptesti capul in maini si sa stai…sa stai asa a paguba, asteptand o minune, sau asteptand o solutie de pomana.

Am o veste…minunile nu cad din cer, iar solutiile la problemele tale doar tu le poti gasi. Dar acuma, depinde daca stii unde sa cauti..ca daca mergi la brutarie sa cumperi cauciucuri…ma indoiesc ca o sa gasesti.

Ma lovesc de obstacole in fiecare zi. De cand ma trezesc si pana inchid ochii, am o mie si una de ganduri, responsabilitati, presiuni, probleme financiare, probleme cu oamenii, oh, da cate nu sunt…Panica si anxietatea incearca sa-si bage coada si la mine de fiecare data…si atunci imi iau un moment, ma asez si vorbesc cu mine. Da, eu cu mine. Si imi aduc aminte singura ca intr-un fel sau altul totul are o rezolvare.

Aici intervine credinta. Pentru mine credinta consta in niste valori si principii. Credinta mea nu se masoara in de cate ori merg la biserica, de cate ori pup icoane sau de cate ori tin post. Sau daca am spalat duminica seara :). Credinta mea se masoara in niste crezuri. Cred ca tot ce faci ti se intoarce inapoi…inzecit. Bun sau rau. Si cred in bine. Cred ca totul se intampla cu un scop. Pot sa ma dau in c#r si-n cap, daca ceva e pentru mine, va fi, daca nu, nu. Cred ca linistea sufleteasca e primordiala unei existente fericite, de aceea incerc sa fiu cat pot de corecta, astfel incat, seara cand ma pun in pat, constiinta mea sa fie impacata. Cred ca niciodata nu mi se da mai mult decat pot sa duc. Si cred ca toate greutatile si necazurile mi sunt date tocmai cu scopul de a deveni mai puternica. Din orice mi se intampla rau, gasesc o parte buna! Tragedia vietii mele a fost moartea lu’ tataie. Nimic nu m-a zdruncinat mai tare decat disparitia lui. Dar inclusiv treaba asta a adus ceva bun… a reunit familia din nou, ca nu mai vorbea nimeni cu nimeni de ani buni. Cumva toti ne-am pus diferentele la o parte si am luat-o de la capat!

Si da, cred intr-o energie superioara noua care oranduieste vietile noastre…

Curaj. Curaj gaina ca te tai :). Dupa ce stau de vorba cu mine si imi asez gandurile si imi reamintesc ca voi gasi o solutie, atunci trebuie sa-mi gasesc si curajul sa merg inainte. Acest curaj este de fapt vointa si dorinta de a iesi din zona de confort. Fiecare etapa pe care o parcurgi la un moment dat se transforma in zona de confort pentru ca te obisnuiesti cu ea. Inainte sa-mi castig existenta din cantec, tot ce voiam era o scena unde sa cant. Am gasit carciuma la Paris si am cantat. Era bine, castigam bani, eram ceruta, dar exista un nivel limitat a ceea ce puteam sa fac. Cantam cu doi instrumentisti. Atat. Am avut curaj sa vin in Romania si apoi sa ma alatur unei formatii mari (6 instrumente) si am trecut de la public de 100 de pers, la public de 300-400 de persoane. Apoi am avut curaj sa merg la Vocea Romaniei, unde publicul era de 2 milioane de persoane. Iar acum am avut curajul sa-mi initiez proiectul meu personal (fie vorba-ntre noi, imi cam mananca ficatii:)) ). Cea mai mare dovada de curaj am dat-o in momentul in csre m-am apucat de scris si mi-am pus sufletul pe hartie. Fiindca nu e usor sa scrii despre lucrurile care te-au marcat. Dar asta inseamna curaj si asumare. Si cu astea, vine eliberarea sufletului.

Iar cand iti e mai greu, atunci trebuie sa ai curaj sa mergi mai departe. Curaj sa crezi in tine, chiar si atunci cand n-o face nimeni. Curaj sa te ridici cand ai cazut de sus. Curaj sa speri in lumina cand te afli in intuneric. Curaj sa te uiti in oglinda si sa-ti asumi cine esti.

In cazul meu e cantec. Pentru ca asta imi place sa fac, pentru ca asta ma face sa vibrez. Sa simt ca traiesc. Si pentru ca e remediu la orice. In cazul tau poate sa fie pictura sau gatit sau pescuit sau orice. Orice s-ar intampla, daca ma urc pe scena ma vindec de orice! 🙂 Cantecul e hrana sufletului meu. Iar eu cant cu sufletul. Pentru mine, muzica a fost o salvare. In momentul cand am terminat facultatea de teatru la Paris, m-am angajat imediat. In brutarie (boulangerie). Era o munca buna, o munca cinstita, bine platita, dar…nu era munca pe care mi-o doream eu. Terminasem Regie la Bucuresti, terminasem teatru la Paris si eu vindeam croissante cu 0.95€. Da, ma simteam frustrata…recunosc. Intamplarea a facut sa ma alatur unei trupe. Un tribute band Pink Floyd. Aproape 2 ani a tinut aventura asta. Aveam repetitii lunea si miercurea seara, negresit. In 2 ani am avut vreo 5 cantari toate:))) si doar una platita:))), dar cred ca repetitiile in sine erau hrana mea. Cantam, cantam de 2 ori pe saptamana cu un band…era evadarea mea din cotidian.

Dupa 2 ani, s-au aranjat lucrurile… am ramas fara munca, dar am avut credinta ca totul se intampla cu un scop, am avut curajul sa merg sa cant la carciuma pentru romani…si am avut cantecul.

Suntem in 2020, mai am putin si scot un album, scris si produs de mine, am proiectul meu, businessul meu, am cantari in cele mai exclusiviste locatii din tara si sunt invitata la cele mai de top posturi de televiziune.

Da, am zile cand imi numar tigarile din pachet sa-mi ajunga pana a doua zi, dar stiu sigur ca vine si ziua cand dau cu cardu’ fara sa fac socoteala cat mi-a ramas pe el. Probleme se ivesc mereu, lucrez cu oamenii, oamenii sunt dificili. Ba ai trupa si n-ai cantari, ba ai cantari si n-ai trupa. Iar clientii…alt subiect:)). Ca dracu’n gătej, vorba lu’ mamaie. Adica pe de-a-ndoaselea :)).

Dar cumva, am mereu credinta ca toate se aranjeaza. Nu ca-mi pica solutiile din cer. Ci pentru ca o sa-mi pastrez calmul si astfel o sa am intelepciunea sa gasesc eu solutii la toate.

 

 


Teatru in doi. Partea a II-a. “N-am unde sa ma duc!”

Continuam postul precedent cu Teatrul in doi. Nu sunt vreo experta in relatii. Sunt divortata:)) Dar imi place sa observ. Si din nefericire, vad multe nasoale.

Daca ieri pretextul era “stau pentru copii”, azi ma gandeam la treaba cu “N-am unde sa ma duc”. Aici, spectrul e larg. De la zona de confort pe care ti-e greu s-o parasesti pana la confortul financiar si frica de a fi singur.

Asta cu “n-am unde sa ma duc, pierd tot daca plec”, am auzit-o la cineva apropiat mie, careia ii cunosc povestea in detaliu, asa ca nu vorbesc din presupuneri. Pe scurt, un cuplu unde el a venit cu banii si ea cu priceperea si au ridicat o afacere super smechera si profitabila. Buba? El, definita mârlaniei, un narcisist bipolar, instabil emotional, nevrotic si needucat, care se crede buricul pamantului, pe langa care si regele Solomon ar fi fost mic copil. Ea, o femeie echilibrata, educata, muncitoare, care a pornit de jos pentru a reusi tot ceea ce si-a propus. Ea nu e fericita, evident, dar ce sa faca? Daca pleaca, totul ramane la el dar oricum s-ar alege praful fara ea. Buba mai mare e ca, involuntar, si ea a inceput sa deprinda trasaturi ale caracterului infect al lui. Pentru ca da, imprumutam din caracterele celor din jur. De asta mamaie imi zicea mereu sa am grija cu cine ma “incârduiesc”:))).  Da, o situatie dificila, mai ales cand exista si copii, lucrurile se complica.

Da, situatiile astea sunt nasoale. Dupa 10-15 ani sa pierzi tot, nu e usor, dar sa-ti si vinzi sufletul atata timp si sa traiesti intr-o colivie, fie ea si de aur, mi se pare mai trist. Nu sunt vreo specialista si nu-mi place sa dau nici sfaturi ca nimeni nu e in locul tau sa inteleaga ce simti, insa ce te faci daca ajungi sa faci doar bani si sa nu si cu cine sa te bucuri? Cat sa traiesti asa?

Aceasta situatie cu n-am unde sa ma duc si ce sa fac o intalnim atat de des din pacate. Sub diferite forme. Dar experientele la care am fost martora mi-au demonstrat ca mereu exista o solutie, fie ea si extrema. Mama mea a trait intr-o relatie toxica ani de zile…vreo 13 mai exact. Cu tatal meu vitreg. Mi-e greu sa vorbesc despre asta si sa intru in amanunte, dar pot sa va spun ca o femeie la 40 de ani care nu se ducea singura nici pana la magazin, si-a lasat toata viata intr-o clipa si a plecat in strainatate cu o valiza de haine si cateva sute de euro la ea. Atat. Asta a fost pretul pe care a trebuit sa-l plateasca pentru libertate pentru ca nu a putut sau nu a stiut sa puna punct mai devreme.

Din tot ce am vazut cu ochii mei si din tot ce am trait pana acum am invatat ca decat un Moet si un zambet fals mai bine o Cola si un ras molipsitor. Sampania e buna, da. Dar cand stiu ca pot sa mi-o platesc singura. Nu sunt vreo feminista extrema, Doamne fereste, dar nu m-as lasa cumparata si cine ma cunoaste, stie ce ispite am avut:))) Dar imi place sa pun capul pe perna cu constiinta impacata si cu sufletul la purtator.

Voi aprecia mereu un cacatel daruit din suflet decat un cacatoi scump menit sa ma impresioneze. (Acuma daca si cacatoiu’ scump e din suflet…sa fie primit:)).

Despre teama de a fi singur…continuam in partea a III- a.

O sambata minunata sa aveti. Si daca nu e cu sampanie, sa fie cu o cola rece alaturi de cine va e drag!