Tag Archives: relatii

Teatru in doi. Partea a III- a. “Mi-e teama de singuratate!”

In contextul cazului Cristinei Topescu, articolul asta vine aiurea rau. Tocmai am citit un articol despre o romanca stabilita in Italia, bolnava de cancer, care a murit si a fost gasita dupa 15 zile.

Eu sunt prima care voi sustine ca omul e facut sa traiasca in pereche. Dincolo de toate bullshit-urile sunt o romantica incurabila care inca mai crede in basmele cu final fericit, unde o Bellă-tembelă topeste inima unei bestii si-l transforma in Făt-Frumos. Da, cred ca suntem construiti sa avem pereche, sa iti gasesti o jumatate compatibila cat de cat (perfect match nu exista), si sa iti duci zilele cu bune si cu rele.

“Mi-e frica de singuratate!”, imi spunea deunazi un apropiat. Inteleg. Inteleg singuratatea de mai bine de 4 ani. Si am trecut prin toate stadiile, inclusiv am fost pe punctul de a accepta o situatie care nu m ar fi implinit in niciun fel, doar sa stiu ca teoretic nu sunt singura. Dar n am facut-o. Am preferat sa raman eu cu mine. Sa-mi aloc acest timp mie, sa ma redescopar, sa invat sa ma accept, sa-mi asum cine sunt, ce vreau si ce ma face fericita. Singuratatea, desi vine cu un pret, poti s-o transformi din inamic, in aliat.

Cuplul perfect nu exista. Clar. Te ai si plictisi, naibii! Dar sunt situatii cand potrivirea aia nu exista. Aproape deloc. Lucrurile s au intamplat din inertie, erai singur, erai trist…si hop top, aveti 2-3 ani sau mai mult impreuna si niciunul nu e fericit. Va lasati in pace unul pe altul, va vedeti fiecare de treaba lui si va multumiti doar cu gandul ca va asteapta cineva acasa. Trist… cred ca e una din cele mai triste situatii. Sa fii singur in doi. Sa fii atat de las sa ti parasesti zona de control si sa o iei de la capat. Te complaci in nefericire. Si pentru ce? Ca v-ati luat o casa? Ca platiti impreuna o chirie? Ca ati pus amandoi bani la masina? Ca mergeti 1 weekend la mare o data pe an? Si apoi? Anii trec, te resemnezi in amaraciune si esti mai trist decat daca ai fi singur.

Da, mai bine singur si asumat decat intr-o relatie care exista doar de dragul de a fi.

Era o vorba mare…nu mai stiu cine a zis…”Doamne, da-mi intelepciune sa schimb ceea ce pot schimba si putere sa accept ceea ce nu pot schimba”.

 

 

 


Teatru in doi. Partea a II-a. “N-am unde sa ma duc!”

Continuam postul precedent cu Teatrul in doi. Nu sunt vreo experta in relatii. Sunt divortata:)) Dar imi place sa observ. Si din nefericire, vad multe nasoale.

Daca ieri pretextul era “stau pentru copii”, azi ma gandeam la treaba cu “N-am unde sa ma duc”. Aici, spectrul e larg. De la zona de confort pe care ti-e greu s-o parasesti pana la confortul financiar si frica de a fi singur.

Asta cu “n-am unde sa ma duc, pierd tot daca plec”, am auzit-o la cineva apropiat mie, careia ii cunosc povestea in detaliu, asa ca nu vorbesc din presupuneri. Pe scurt, un cuplu unde el a venit cu banii si ea cu priceperea si au ridicat o afacere super smechera si profitabila. Buba? El, definita mârlaniei, un narcisist bipolar, instabil emotional, nevrotic si needucat, care se crede buricul pamantului, pe langa care si regele Solomon ar fi fost mic copil. Ea, o femeie echilibrata, educata, muncitoare, care a pornit de jos pentru a reusi tot ceea ce si-a propus. Ea nu e fericita, evident, dar ce sa faca? Daca pleaca, totul ramane la el dar oricum s-ar alege praful fara ea. Buba mai mare e ca, involuntar, si ea a inceput sa deprinda trasaturi ale caracterului infect al lui. Pentru ca da, imprumutam din caracterele celor din jur. De asta mamaie imi zicea mereu sa am grija cu cine ma “incârduiesc”:))).  Da, o situatie dificila, mai ales cand exista si copii, lucrurile se complica.

Da, situatiile astea sunt nasoale. Dupa 10-15 ani sa pierzi tot, nu e usor, dar sa-ti si vinzi sufletul atata timp si sa traiesti intr-o colivie, fie ea si de aur, mi se pare mai trist. Nu sunt vreo specialista si nu-mi place sa dau nici sfaturi ca nimeni nu e in locul tau sa inteleaga ce simti, insa ce te faci daca ajungi sa faci doar bani si sa nu si cu cine sa te bucuri? Cat sa traiesti asa?

Aceasta situatie cu n-am unde sa ma duc si ce sa fac o intalnim atat de des din pacate. Sub diferite forme. Dar experientele la care am fost martora mi-au demonstrat ca mereu exista o solutie, fie ea si extrema. Mama mea a trait intr-o relatie toxica ani de zile…vreo 13 mai exact. Cu tatal meu vitreg. Mi-e greu sa vorbesc despre asta si sa intru in amanunte, dar pot sa va spun ca o femeie la 40 de ani care nu se ducea singura nici pana la magazin, si-a lasat toata viata intr-o clipa si a plecat in strainatate cu o valiza de haine si cateva sute de euro la ea. Atat. Asta a fost pretul pe care a trebuit sa-l plateasca pentru libertate pentru ca nu a putut sau nu a stiut sa puna punct mai devreme.

Din tot ce am vazut cu ochii mei si din tot ce am trait pana acum am invatat ca decat un Moet si un zambet fals mai bine o Cola si un ras molipsitor. Sampania e buna, da. Dar cand stiu ca pot sa mi-o platesc singura. Nu sunt vreo feminista extrema, Doamne fereste, dar nu m-as lasa cumparata si cine ma cunoaste, stie ce ispite am avut:))) Dar imi place sa pun capul pe perna cu constiinta impacata si cu sufletul la purtator.

Voi aprecia mereu un cacatel daruit din suflet decat un cacatoi scump menit sa ma impresioneze. (Acuma daca si cacatoiu’ scump e din suflet…sa fie primit:)).

Despre teama de a fi singur…continuam in partea a III- a.

O sambata minunata sa aveti. Si daca nu e cu sampanie, sa fie cu o cola rece alaturi de cine va e drag!

 

 


De ce este greu sa pui punct.

fullstop

Probabil ca punctul culminant al unei relatii este chiar cel final. Dar cand stii cand e momentul sa pui punct? Cand renunti la lupta? Cand accepti esecul relatiei? Cand decizi sa pui punct si s-o iei de la capat?

Cu siguranta numai in romanele de altadata oamenii mureau din dragoste, in viata de zi cu zi se scutura si merg mai departe. Mentalitatile si preconceptiile s-au adaptat societatii de consum in care traim, o societate care a devenit atat de permisiva incat aruncam oamenii la fel ca pe un produs expirat, un ambalaj gol sau o haina iesita din trend. Cateodata o facem si pentru simplul fapt ca nu mai avem loc in dulap si trebuie sa alegem ce pastram si ce aruncam.

Sa schimbi partenerii ca pe sosete sau sa iti pui pirostriile de 3 ori in cap nu mai reprezinta motiv de discriminare, dimpotriva, un barbat care schimba neveste si jongleaza cu amante e un smecher, iar femeia care “are curaj” si divorteaza e puternica si independenta, potrivit tiparului noului secol.

Dar apoi ne intrebam de ce ajungem din ce in ce mai mult sa umplem cabinetele de terapie!

De ce punem capat relatiilor? De ce divortam daca la un moment dat am spus da pana cand moartea ne va desparti? De ce nu mai facem eforturi sa reparam in loc sa cumparam alt produs nou?

Pentru ca ne permitem! Pentru ca noua cultura propavaduita si implementata sub toate formele de propaganda moderna (muzica, cinematografie, literatura, bloguri, campanii), ne determina sa gandim ca viata e scurta si trebuie s-o traim la maxim, si daca nu merge…”hai, ramai cu ma-ta”!!!

Si da, asa e! Viata se poate sfarsi oricand, doborat fiind de o caramida cazuta in cap de pe vreun bloc cu bulina. Si vrei sa traiesti viata la maxim asa cum suntem bombardati zilnic cu clipuri motivationale si speakeri care ne indeamna sa privim viata cu pozitivism. Dar in viata reala, deciziile sunt foarte greu de luat, si cu cat exista mai multi factori si paranteze in ecuatie, cu atat ne ia mai mult timp sa luam decizia corecta!

Da-i timpului timp!

Raspunsul e mereu in tine. E greu sa inveti sa intelegi vocea aia interioara care cateodata, desi striga la tine ca sergentul la cadeti, tu nu ii intelegi limbajul, oricat de tare si agresiv ar striga! Da-ti timp sa inveti limba, asa cum a-i acorda timp sa inveti o limba straina. Cel mai dificil este atunci cand incepi sa inveti, dar nu vrei sa auzi.  Esti setat pe ceea ce ar trebui sa vrei si nu vrei sa recunosti ceea ce vrei cu adevarat. Da-ti timp din nou! Fii sigur ca ceea ce crezi ca vrei este ceea ceea ce vrei cu adevarat! Nu poti sa stii daca iti place un fel de mancare pana nu il gusti. Da-ti timp, prepara-l si condimenteaza-l dupa gustul tau, si abia apoi decide-te daca iti place sau nu. Dar daca nici atunci nu iti place, nu are rost sa repeti reteta la nesfarsit, daca ai ingrediente sa faci si altceva!

Desi aproape toata viata mea s-a bazat pe celebrul dicton “totul se intampla cu un scop”, acuma incep sa imi dezvolt viziunile si sa imi dau seama ca nu e niciodata totul alb sau negru. Omul extremelor care eram odata incepe sa prinda un alt contur, odata cu schimbarile survenite in viata mea si imi dau seama ca uneori, da, exista peste 50 de nuante de gri. Si daca uneori ne raportam parerile la ceea ce se intampla unora si altora, judecand fara mila, barfind si condamnand, alte dati, constientizam involuntar ca totul e relativ!

Si ca sa va dau un exemplu clar…fiti sinceri si recunoasteti de cate ori nu gandim asa: daca Marieta e prietena noastra si si-a lasat barbatul dupa ce a aflat ca a inselat-o, o felicitam si o sustinem ca nu s-a lasat calcata in picioare si suntem alaturi de ea si o incurajam sa iasa la intalniri. Daca o “marieta” de la etajul 4 si-a parasit barbatul si se vede cu alti o barbati, e o curva si o proasta ca si-a lasat barbatul, chiar daca el mai calca stramba din cand in cand, pai cum? Toti fac la fel, doar e barbat si el! Dar ea trebuia sa inteleaga si sa-si vada de casa ei si eventual sa se prefaca in continuare ca totul e roz si frumos!

Vom privi mereu lucrurile din perspectiva care ne convine, dar uneori aceasta alegere se numeste negare a realitatii.

Un lucru e cert: nimic nu e sigur!

De aceea, devine tot mai greu sa pui punct; deocamdata eu pun punct si virgula pentru ca totul e relativ!