In contextul cazului Cristinei Topescu, articolul asta vine aiurea rau. Tocmai am citit un articol despre o romanca stabilita in Italia, bolnava de cancer, care a murit si a fost gasita dupa 15 zile.
Eu sunt prima care voi sustine ca omul e facut sa traiasca in pereche. Dincolo de toate bullshit-urile sunt o romantica incurabila care inca mai crede in basmele cu final fericit, unde o Bellă-tembelă topeste inima unei bestii si-l transforma in Făt-Frumos. Da, cred ca suntem construiti sa avem pereche, sa iti gasesti o jumatate compatibila cat de cat (perfect match nu exista), si sa iti duci zilele cu bune si cu rele.
“Mi-e frica de singuratate!”, imi spunea deunazi un apropiat. Inteleg. Inteleg singuratatea de mai bine de 4 ani. Si am trecut prin toate stadiile, inclusiv am fost pe punctul de a accepta o situatie care nu m ar fi implinit in niciun fel, doar sa stiu ca teoretic nu sunt singura. Dar n am facut-o. Am preferat sa raman eu cu mine. Sa-mi aloc acest timp mie, sa ma redescopar, sa invat sa ma accept, sa-mi asum cine sunt, ce vreau si ce ma face fericita. Singuratatea, desi vine cu un pret, poti s-o transformi din inamic, in aliat.
Cuplul perfect nu exista. Clar. Te ai si plictisi, naibii! Dar sunt situatii cand potrivirea aia nu exista. Aproape deloc. Lucrurile s au intamplat din inertie, erai singur, erai trist…si hop top, aveti 2-3 ani sau mai mult impreuna si niciunul nu e fericit. Va lasati in pace unul pe altul, va vedeti fiecare de treaba lui si va multumiti doar cu gandul ca va asteapta cineva acasa. Trist… cred ca e una din cele mai triste situatii. Sa fii singur in doi. Sa fii atat de las sa ti parasesti zona de control si sa o iei de la capat. Te complaci in nefericire. Si pentru ce? Ca v-ati luat o casa? Ca platiti impreuna o chirie? Ca ati pus amandoi bani la masina? Ca mergeti 1 weekend la mare o data pe an? Si apoi? Anii trec, te resemnezi in amaraciune si esti mai trist decat daca ai fi singur.
Da, mai bine singur si asumat decat intr-o relatie care exista doar de dragul de a fi.
Era o vorba mare…nu mai stiu cine a zis…”Doamne, da-mi intelepciune sa schimb ceea ce pot schimba si putere sa accept ceea ce nu pot schimba”.
beingroma 