Tag Archives: Curaj

Credință. Curaj. Cântec

…sau cum nu o iau razna de fiecare data cand simt ca mi se taie craca de sub picioare?

Cu siguranta, tot omul trece prin momentele alea cand simte ca se prabuseste totul in jurul lui. Cand vine una, vine si a doua, si a treia si uite asa vin toate, ale dracu’;)

Da, sunt situatii din alea cand ti se pare ca gata, ai ajuns la capat. La capatul solutiilor, la capatul puterii, la capatul rabdarii. Si iti vine sa te pui in cur in mijlocul casei, in mijlocul strazii, doar sa iti proptesti capul in maini si sa stai…sa stai asa a paguba, asteptand o minune, sau asteptand o solutie de pomana.

Am o veste…minunile nu cad din cer, iar solutiile la problemele tale doar tu le poti gasi. Dar acuma, depinde daca stii unde sa cauti..ca daca mergi la brutarie sa cumperi cauciucuri…ma indoiesc ca o sa gasesti.

Ma lovesc de obstacole in fiecare zi. De cand ma trezesc si pana inchid ochii, am o mie si una de ganduri, responsabilitati, presiuni, probleme financiare, probleme cu oamenii, oh, da cate nu sunt…Panica si anxietatea incearca sa-si bage coada si la mine de fiecare data…si atunci imi iau un moment, ma asez si vorbesc cu mine. Da, eu cu mine. Si imi aduc aminte singura ca intr-un fel sau altul totul are o rezolvare.

Aici intervine credinta. Pentru mine credinta consta in niste valori si principii. Credinta mea nu se masoara in de cate ori merg la biserica, de cate ori pup icoane sau de cate ori tin post. Sau daca am spalat duminica seara :). Credinta mea se masoara in niste crezuri. Cred ca tot ce faci ti se intoarce inapoi…inzecit. Bun sau rau. Si cred in bine. Cred ca totul se intampla cu un scop. Pot sa ma dau in c#r si-n cap, daca ceva e pentru mine, va fi, daca nu, nu. Cred ca linistea sufleteasca e primordiala unei existente fericite, de aceea incerc sa fiu cat pot de corecta, astfel incat, seara cand ma pun in pat, constiinta mea sa fie impacata. Cred ca niciodata nu mi se da mai mult decat pot sa duc. Si cred ca toate greutatile si necazurile mi sunt date tocmai cu scopul de a deveni mai puternica. Din orice mi se intampla rau, gasesc o parte buna! Tragedia vietii mele a fost moartea lu’ tataie. Nimic nu m-a zdruncinat mai tare decat disparitia lui. Dar inclusiv treaba asta a adus ceva bun… a reunit familia din nou, ca nu mai vorbea nimeni cu nimeni de ani buni. Cumva toti ne-am pus diferentele la o parte si am luat-o de la capat!

Si da, cred intr-o energie superioara noua care oranduieste vietile noastre…

Curaj. Curaj gaina ca te tai :). Dupa ce stau de vorba cu mine si imi asez gandurile si imi reamintesc ca voi gasi o solutie, atunci trebuie sa-mi gasesc si curajul sa merg inainte. Acest curaj este de fapt vointa si dorinta de a iesi din zona de confort. Fiecare etapa pe care o parcurgi la un moment dat se transforma in zona de confort pentru ca te obisnuiesti cu ea. Inainte sa-mi castig existenta din cantec, tot ce voiam era o scena unde sa cant. Am gasit carciuma la Paris si am cantat. Era bine, castigam bani, eram ceruta, dar exista un nivel limitat a ceea ce puteam sa fac. Cantam cu doi instrumentisti. Atat. Am avut curaj sa vin in Romania si apoi sa ma alatur unei formatii mari (6 instrumente) si am trecut de la public de 100 de pers, la public de 300-400 de persoane. Apoi am avut curaj sa merg la Vocea Romaniei, unde publicul era de 2 milioane de persoane. Iar acum am avut curajul sa-mi initiez proiectul meu personal (fie vorba-ntre noi, imi cam mananca ficatii:)) ). Cea mai mare dovada de curaj am dat-o in momentul in csre m-am apucat de scris si mi-am pus sufletul pe hartie. Fiindca nu e usor sa scrii despre lucrurile care te-au marcat. Dar asta inseamna curaj si asumare. Si cu astea, vine eliberarea sufletului.

Iar cand iti e mai greu, atunci trebuie sa ai curaj sa mergi mai departe. Curaj sa crezi in tine, chiar si atunci cand n-o face nimeni. Curaj sa te ridici cand ai cazut de sus. Curaj sa speri in lumina cand te afli in intuneric. Curaj sa te uiti in oglinda si sa-ti asumi cine esti.

In cazul meu e cantec. Pentru ca asta imi place sa fac, pentru ca asta ma face sa vibrez. Sa simt ca traiesc. Si pentru ca e remediu la orice. In cazul tau poate sa fie pictura sau gatit sau pescuit sau orice. Orice s-ar intampla, daca ma urc pe scena ma vindec de orice! 🙂 Cantecul e hrana sufletului meu. Iar eu cant cu sufletul. Pentru mine, muzica a fost o salvare. In momentul cand am terminat facultatea de teatru la Paris, m-am angajat imediat. In brutarie (boulangerie). Era o munca buna, o munca cinstita, bine platita, dar…nu era munca pe care mi-o doream eu. Terminasem Regie la Bucuresti, terminasem teatru la Paris si eu vindeam croissante cu 0.95€. Da, ma simteam frustrata…recunosc. Intamplarea a facut sa ma alatur unei trupe. Un tribute band Pink Floyd. Aproape 2 ani a tinut aventura asta. Aveam repetitii lunea si miercurea seara, negresit. In 2 ani am avut vreo 5 cantari toate:))) si doar una platita:))), dar cred ca repetitiile in sine erau hrana mea. Cantam, cantam de 2 ori pe saptamana cu un band…era evadarea mea din cotidian.

Dupa 2 ani, s-au aranjat lucrurile… am ramas fara munca, dar am avut credinta ca totul se intampla cu un scop, am avut curajul sa merg sa cant la carciuma pentru romani…si am avut cantecul.

Suntem in 2020, mai am putin si scot un album, scris si produs de mine, am proiectul meu, businessul meu, am cantari in cele mai exclusiviste locatii din tara si sunt invitata la cele mai de top posturi de televiziune.

Da, am zile cand imi numar tigarile din pachet sa-mi ajunga pana a doua zi, dar stiu sigur ca vine si ziua cand dau cu cardu’ fara sa fac socoteala cat mi-a ramas pe el. Probleme se ivesc mereu, lucrez cu oamenii, oamenii sunt dificili. Ba ai trupa si n-ai cantari, ba ai cantari si n-ai trupa. Iar clientii…alt subiect:)). Ca dracu’n gătej, vorba lu’ mamaie. Adica pe de-a-ndoaselea :)).

Dar cumva, am mereu credinta ca toate se aranjeaza. Nu ca-mi pica solutiile din cer. Ci pentru ca o sa-mi pastrez calmul si astfel o sa am intelepciunea sa gasesc eu solutii la toate.

 

 


“Zoe, Zoe! Fii bărbată!”

UAN_5910Mi-e greu sa inteleg unele lucruri. De multe ori ma minunez si eu de discrepanta asta dintre salbaticia realitatii si naivitatea care ma caracterizeaza pe mine. Cum incerc sa vad eu pisoi speriati in spatele unor lei insetati de sange…gen.
Da, cateodata e greu sa accepti adevarul. Da, uneori adevarul doare al naibii de tare incat negi realitatea pentru a mai face un pas inainte. Numai ca pasul ala il faci legat la ochi si habar n ai unde pasesti, daca esti in directia buna sau nu. Si uite asa, orbecăi in intuneric. Timpul trece si tu te invarti in cerc. Nu, nu o sa vina nicio mana magica de sus sa te indrume ca pe o papusa invartita la cheita.
Fie ca ne aflam intr-o relatie toxica unde ne bucuram doar de frimituri ori ca avem un job care ne epuizeaza fara niciun un fel de implinire, alegerile pe care facem in viata nu sunt mereu cele mai bune. Odata cu o alegere nepotrivita, vin consecintele. Vrem sau nu, trebuie sa ni le asumam. Inima franta in dragoste sau burn out la munca sunt doar consecintele inevitabile ale propriilor noastre actiuni.
Le-am trait pe amandoua. Si da, e foarte dificil sa iei masuri. Pe sub armura de Supergirl, sunt doar un om, doar o femeie, care zi de zi se lupta cu luatul deciziilor, astfel incat sa-mi gasesc echilibrul, bunastarea, atat personala cat si profesionala.
Trebuie sa recunosc, totusi, ca de cativa ani incoace, am simtit acest “awakening”. Ma rog, n-aveam cum sa nu ma trezesc, ca trezirea a fost…un dat cu capul de pereti! Si m-am zguduit atat de tare ca mi a luat ceva pana sa-mi revin din ameteala.
Dar m-am batut pe umeri…si m-am imbarbatat! Si am incercat sa ma adun si sa ma reconstruiesc. Si fac asta de cativa ani incoace asa cum stiu eu mai bine.
Primul pas? Sa-mi asum tot ceea ce fac…bun sau rau si sa nu-mi mai gasesc scuze. Imi iese mereu? Nu…i’m no f#ckin’ Wonderwoman!
Si incerc asa pe ambele planuri, si ma caut…uneori ma gasesc, uneori ma mai pierd… dar cu siguranta cu fiecare an care trece, imi tin echilibrul pe sarma aia subtire din ce in ce mai mult.

2019 se incheie in cateva zile si voi trece in noul an traind ceea ce ma face sa vibrez cel mai tare…adica sa-mi cant sufletul in fata publicului (Hotel Alpin, pregateste-te sa incingem atmosfera timp de 5 zile!).

Ce-mi doresc de la 2020? Sa am curaj mai mult! Mi-a luat un an jumate sa recunosc public ca am divortat…probabil ca nici eu nu am fost pregatita sa accept. Si mi-a luat o viata sa am curaj sa-mi pun inima in versuri si sa cant din mine.
Stiu ca sunt pe drumul cel bun, dar parca simt ca pot mai mult. Parca nu dau tot, parca nu functionez la capacitate maxima.

Anul acesta imi doresc sa am mai mult curaj. Curaj sa nu mai accept jumatati de masura. Curaj sa nu mai fac compromisuri. Curaj sa renunt la ce nu mai poate fi reparat si curaj sa incerc culmi mai inalte unde sa-mi incerc echilibrul. Curaj sa fiu fericita!

Curaj si voua!
Romanita

Photo by Uanna Dumitrescu
Hair & makeup Diana Ionescu


Salut! Eu sunt Romanita Duminica!

Dupa cum ati vazut, de putin timp, Romanita Fricosu nu mai e…fricoasa:)
Am primit multe comentarii si multe mesaje in privat in care m-ati intrebat ce s-a intamplat!
Pai nu s-a intamplat nimic, doar am divortat si am decis sa ma intorc la numele meu initial!
Asta s-a intamplat inca de acum un an jumate, dar nu am vrut sa profit de treaba asta si sa merg la Voce cu povestea lacrimogena. Asa ca am decis sa merg inainte cu numele de Fricosu, chiar daca in acte eram deja Duminica.
Apropo de asta, le multumesc enorm producatorilor de la Voce pentru intelegere!

Sa vorbesti despre un divort nu e niciodata usor, chiar daca eu si fostul meu sot poate ne intelegem mai bine acum decat atunci cand eram casatoriti.
Povestea noastra? Simplu…iubiti din liceu.

20140420_180146

Asta e chiar prima noastra poza din 29 mai 2006, din seara in care ne-am cunoscut. Fix acum 13 ani! Tavi, nu face spume ca am pus poza asta!:))) Nici eu nu sunt mai breaza:)))

Ne-am casatorit de tineri, am devenit parinti repede si undeva pe drum am uitat sa traim macar un pic si pentru noi. Undeva la o rascruce, ne-am pierdut, si fiecare a luat-o pe drumul lui. In momentele definitorii ale vietilor si carierelor noastre am decis ca cel mai bine e sa evoluam separat.
Am crescut, avem dorinte si viziuni diferite, insa asta nu ne-a afectat nicidecum viata de familie, pentru ca suntem in continuare o familie, ne crestem si ne educam impreuna copilul, petrecem timp impreuna, sarbatori si evenimente importante si ne sustinem unul pe altul fiind cei mai buni prieteni! Mda, uite ca se poate- dupa ce epuizezi toata balacareala!:))) Nu trece o zi fara sa ne vedem si fara sa vorbim de 10 ori la telefon:) poate mai mult decat vorbeam inainte. Da, ne mai si balacarim, insa acum nu mai suntem obligati sa ne suportam. Fiecare se duce la casa lui :)))

Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Daca am suferit? Da, am suferit pentru ca nu puteam sa accept ca am esuat, nu puteam sa accept ca am dat gres..insa stiu ca amandoi am fi suferit mai mult daca nu luam aceasta pauza de respiro pentru a ne da seama ce mai insemnam unul pentru altul. Si vine o vreme cand trebuie sa accepti ca nu va mai potriviti! Orice despartire este dureroasa, insa…timpul alina orice durere. Fiecare are partea lui de vina, insa am fost inspirati sa nu aruncam cu noroi unul in celalalt. Ne maturizam si ne dam seama ca sentimentele nu pot fi controlate. Vointa nu este de ajuns, iar atasamentul nu este un motiv intr-atat de puternic sa ne tina impreuna ca si cuplu. Suntem destul de mari ca sa intelegem ca inca suntem tineri si avem dreptul sa fim fericiti, iar atunci cand compromisurile depasesc pragul echilibrului, acestea devin sacrificii. Si suntem mult prea tineri sa ne sacrificam doar de dragul etichetei, doar de dragul imaginii perfecte. Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Da, e greu sa faci pasul, e greu sa iti asumi un divort, de aceea foarte multi membri ai familiilor noastre, prieteni si cunostinte, vor afla abia acum, citind aceste randuri…oops:))

Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine…

Da, anul trecut a inceput cum nu se putea mai rau, in ianuarie am divortat si in februarie il pierdeam pe bunicul meu- probabil singurul om care m-a iubit neconditionat. M-am prabusit? Da, am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare! Dar atunci, mai mult ca oricand, am stiut ca trebuie sa incep sa traiesc, sa lupt pentru ce imi doresc, daca nu, macar sa mor incerand, ca de murit toti murim la un moment dat, si nu stim cand…(de asta m-am inscris la Voce).

Azi, toate durerile au ramas undeva departe, timpul mi-a fost morfina!

Eu sunt fericita! Si pentru prima oara dupa foarte multi ani, ma uit in oglinda si sunt mandra de ceea ce vad! Ma laud si imi fac complimente in fiecare zi pentru ca eu am fost cu mine si eu m-am ridicat pe mine! Astazi sunt libera. Si cand spun libera  o spun in sensul ca am curajul sa imi asum cine sunt fara sa imi pese de gura lumii, pentru ca eu nu traiesc cu lumea si nu lumea imi dicteaza viata! In momentul cand am acceptat cine sunt, atunci am gasit linistea aia interioara dupa care tanjim toti. Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine..

Astazi, imi implinesc visele, ma trezesc in fiecare dimineata cu o mare pofta de viata si ma las inconjurata doar de oamenii aia care ma accepta asa cum sunt si nu incearca sa ma schimbe! Iar cel mai important…nu s-au speriat cand mi-au vazut si laturile intunecate, dimpotriva, au stat langa mine si m-au ajutat sa ajung din nou la lumina!

Nimic nu te poate dobori daca tu nu permiti! Daca am invatat ceva, am invatat ca sunt mai puternica decat imi imaginam vreodata ca pot sa fiu si ca a fi fericit este doar o chestiune de alegere!

Pam-pam…cam asta e povestea. Orice s-ar intampla, Tavi va fi mereu tatal copilului meu, cel mai bun prieten si orice s-ar intampla ne vom baza mereu unul pe celalalt!

UAN_2109

9 mai 2019- Aniversarea de 9 ani a Zarazei, copilu’ nostru, gen:)

Hai ca aici aratam mai de Doamne-ajuta fata de acum 13 ani :))))

Sa inceapa barfa! ;)))))

cover photo: Uanna Dumitrescu


Perspective (1) Vocea Romaniei

Ma uit in oglinda si ma ciupesc ca sa realizez ca tot ce se intampla este real. Si nu, nu o spun dintr-o falsa modestie! Si nici nu incerc sa va impresionez cu vreo poveste cenusareasca.
Sambata seara mi s-au inmuiat genunchii urmarind prestatia mea de la Vocea Romaniei. Atatea cuvinte frumoase din partea antrenorilor, atatea aprecieri…iar de la Tudor, mentorul meu, si de la doamna Dutescu, antrenorul nostru vocal, am invatat in cateva luni cat n-am invatat o viata.

Am ajuns in acest concurs fiindca aveam nevoie de un scop, de un motiv de care sa ma agat ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Vocea Romaniei s-a nimerit in viata mea fix cand aveam nevoie mai mare.

Viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, iar 2018 mi-a adus cele mai mari schimbari… insa Vocea Romaniei a fost colacul meu de salvare. Aveam nevoie de incredere si de curaj sa-mi asum cine sunt.

De la Tudor invat in fiecare zi sa-mi caut vocea, vocea mea, din toate punctele de vedere. Si invat de asemenea sa cred in mine! Si sa cred ca e mai important sa fiu imperfect de autentica decat o copie perfecta. Este cea mai frumoasa calatorie pe care am parcurs-o, alaturi de cei mai misto oameni! Ma bucur de fiecare etapa si nu ma gandesc nicio clipa cat de departe voi ajunge. Tot ce imi doresc e ca echipa Tudor sa fie mereu la inaltimea precedentilor si sunt sigura ca oricare dintre noi merge mai departe va face o treaba nemaipomenita!
Acum ma concentrez doar sa pregatesc un moment care sa ajunga la inimile voastre si sper sa nu va dezamagesc.

N-am simtit niciodata atata energie pozitiva ca in aceste ultime luni. Citesc cu mare bucurie fiecare mesaj, fiecare comentariu si fiecare gand bun! Conteaza mult pentru mine sa stiu ca sunt oameni care apreciaza ceea ce fac si va multumesc din suflet ca ma sustineti, ca sunteti alaturi de mine in aceasta minunata aventura.

Cea mai importanta lectie pe care o invat la Vocea Romaniei este aceea de a accepta cine sunt si de a avea curajul sa-mi deschid sufletul in fata voastra.
Aici nu conteaza ca am 5 kg in plus sau ca mi se vede gusa din profil. E doar o chestiune de perspectiva. Nu conteaza decat ceea ce fac pe scena si ceea ce transmit! Punct.

Photo credit: Uanna Dumitrescu

IMG-20181126-WA0001