Ce au in comun Eminescu si Teatru in doi?
Pai…pe Veronica Micle:))
Acum multi ani mi se parea declaratia suprema de dragoste, sa iubesti si in ultimele clipe de agonie, daca te ar “ucide” cu mana lui!
Am pus ucide intre ghilimele ca n as vrea sa ma gandesc la sensul propriu al cuvantului, desi lumea e plina de femei care cad la propriu victime ale acestei “iubiri ucigatoare”.
Pe mine, personal, m-a ferit soarta de sensul ad litteram sau mai bine zis l-a ferit pe celalalt:))) cred ca as fi in stare sa musc din el mai rau ca Tyson:))
Dar chiar si cu ghilimele, declaratia lu’ Vero ma râcâie si ma irita. Nu e altceva decat un sindrom Stokcholm, unde victima se ataseaza de agresor, fie ea agresiune fizica sau psihica. Aia nu e dragoste! Aia e o dependenta, o legatura bolnavicioasa nascuta probabil din teama de singuratate, traume vechi, lipsa increderii de sine si lipsa totala a curajului de a…trage cortina.
Lipsa increderii in sine aduce odata cu ea ideea ca nu esti demna de dorit, de iubit, de apreciat. Cauzele lipsei? Multe!
N-am fost niciodata in situatia victimei, dar am trait lipsa de incredere si teama de a nu fi iubita.
Si asta o vorbesc asa cum am trait-o eu. Am crescut fara tatal natural langa mine. Si l-am vazut rar in copilaria mea (gen o data pe an multi ani la rand). Nu stau sa judec pe nimeni si nu o sa despic firul in patru al circumstantelor care au dus la aceasta situatie. Cert e ca l-am asteptat…l-am asteptat mult sa ma doreasca in viata lui, dar nu s-a intamplat niciodata. Am tanjit ani in sir dupa atentia lui si nu i-am captat-o niciodata. Nu mai vorbim de dragoste si afectiune…
Devenind un adult tanar, aceasta teama de “neiubire” s-a concretizat cu o casatorie timpurie. Practic de la 19 ani (cand deja ne am mutat impreuna), teoretic cu acte la 22. Da, m-am grabit foarte tare, dar ideea unei familii a mea, doar a mea, era tot ce-mi doream.
Lipsa experientei de viata s-a simtit, n am stiut sa gestionam situatii pentru ca nu ne-a invatat nimeni si niciunul dintre noi n-a avut exemple de urmat acasa. Iar lucrurile s-au degradat. Ho, amice…nu te ambala, stiu ca citesti, nu te scot la tabla cu lectia neinvatata, stai linistit, ca nu arunc cu oua in tine:)) Azi nu e despre tine:)))
Asa cum spuneam si intr un post anterior, am evoluat diferit si la un moment dat, la distanta, ca asa a fost sa fie. Si intr un final am divortat. Am purtat masca sotiei inca ceva vreme dupa divort…de teama, de rusine, negare a realitatii..cine stie?
Dar un esec este intotdeuna un esec, si asta naste indoieli. Indoieli despre tine, ca femeie, ca fiinta. Aceste indoieli pleaca de la modul cum arati, la modul de cum esti ca om, ca parinte, ca temperament si pana la cat de capabil esti oare sa iti faci meseria. Indoiala de tine e probabil cel mai afurisit parazit cu care te poti pricopsi. Iar pentru mine aceste efecte nocive s-au manifestat prin lipsa curajului de a face ceea ce-mi place, discreditandu-ma mereu, necrezand niciodata ca as fi capabila sa fac ceea ce fac astazi.
Nu am lasat acest parazit sa si faca prea mare cuibul in mine, mi am dat seama ca ceva nu e in ordine cu mine si am luat masuri inainte sa ajung in situatia in care sa ma multumesc cu doar cu frimituri. Si aici ma refer la planul afectiv. Un singur lucru stiam…si anume ca eu nu stiam inca cine sunt. Si am inceput sa ma caut… 🙂
Cea mai buna hotarare a fost sa fac psihanaliza. Un proces de lunga durata, uneori foarte dureros, pentru ca trebuie sa fii sincer cu tine, iar adevarul cateodata doare. Dar m-a ajutat sa mi dau seama cine sunt, ce mi doresc, ce ma face fericita!
Si asa am inceput sa mi castig existenta din cantat! (In posturi anterioare gasiti povestile) Fiindca am avut curaj. La 28 de ani! Da! Si abia la 31 am avut curaj sa merg la un concurs de voci. Nu imi imaginam vreodata ca eu o sa ajung in semifinala de la Vocea Romaniei. Dar odata intrata pe fagas, mi am dat seama ca da, locul meu e acolo si nu trebuie sa ma indoiesc de asta!
Si uite asa a luat nastere Teatru in doi…din dorinta de a da curaj celor care o asculta.
Asa ca Veronico, doar viata fara mine e pustiu. Altfel… totul se inlocuieste! Si nu…nu l as iubi in ultimele clipe, m as intoarce si l as bantui pana s-ar arunca cu masina de pe pod:))) Aviz amatorilor😂😂😂
beingroma 
Comportament curajos și cu o analiză constructivă a faptelor