Category Archives: Life

“Zoe, Zoe! Fii bărbată!”

UAN_5910Mi-e greu sa inteleg unele lucruri. De multe ori ma minunez si eu de discrepanta asta dintre salbaticia realitatii si naivitatea care ma caracterizeaza pe mine. Cum incerc sa vad eu pisoi speriati in spatele unor lei insetati de sange…gen.
Da, cateodata e greu sa accepti adevarul. Da, uneori adevarul doare al naibii de tare incat negi realitatea pentru a mai face un pas inainte. Numai ca pasul ala il faci legat la ochi si habar n ai unde pasesti, daca esti in directia buna sau nu. Si uite asa, orbecăi in intuneric. Timpul trece si tu te invarti in cerc. Nu, nu o sa vina nicio mana magica de sus sa te indrume ca pe o papusa invartita la cheita.
Fie ca ne aflam intr-o relatie toxica unde ne bucuram doar de frimituri ori ca avem un job care ne epuizeaza fara niciun un fel de implinire, alegerile pe care facem in viata nu sunt mereu cele mai bune. Odata cu o alegere nepotrivita, vin consecintele. Vrem sau nu, trebuie sa ni le asumam. Inima franta in dragoste sau burn out la munca sunt doar consecintele inevitabile ale propriilor noastre actiuni.
Le-am trait pe amandoua. Si da, e foarte dificil sa iei masuri. Pe sub armura de Supergirl, sunt doar un om, doar o femeie, care zi de zi se lupta cu luatul deciziilor, astfel incat sa-mi gasesc echilibrul, bunastarea, atat personala cat si profesionala.
Trebuie sa recunosc, totusi, ca de cativa ani incoace, am simtit acest “awakening”. Ma rog, n-aveam cum sa nu ma trezesc, ca trezirea a fost…un dat cu capul de pereti! Si m-am zguduit atat de tare ca mi a luat ceva pana sa-mi revin din ameteala.
Dar m-am batut pe umeri…si m-am imbarbatat! Si am incercat sa ma adun si sa ma reconstruiesc. Si fac asta de cativa ani incoace asa cum stiu eu mai bine.
Primul pas? Sa-mi asum tot ceea ce fac…bun sau rau si sa nu-mi mai gasesc scuze. Imi iese mereu? Nu…i’m no f#ckin’ Wonderwoman!
Si incerc asa pe ambele planuri, si ma caut…uneori ma gasesc, uneori ma mai pierd… dar cu siguranta cu fiecare an care trece, imi tin echilibrul pe sarma aia subtire din ce in ce mai mult.

2019 se incheie in cateva zile si voi trece in noul an traind ceea ce ma face sa vibrez cel mai tare…adica sa-mi cant sufletul in fata publicului (Hotel Alpin, pregateste-te sa incingem atmosfera timp de 5 zile!).

Ce-mi doresc de la 2020? Sa am curaj mai mult! Mi-a luat un an jumate sa recunosc public ca am divortat…probabil ca nici eu nu am fost pregatita sa accept. Si mi-a luat o viata sa am curaj sa-mi pun inima in versuri si sa cant din mine.
Stiu ca sunt pe drumul cel bun, dar parca simt ca pot mai mult. Parca nu dau tot, parca nu functionez la capacitate maxima.

Anul acesta imi doresc sa am mai mult curaj. Curaj sa nu mai accept jumatati de masura. Curaj sa nu mai fac compromisuri. Curaj sa renunt la ce nu mai poate fi reparat si curaj sa incerc culmi mai inalte unde sa-mi incerc echilibrul. Curaj sa fiu fericita!

Curaj si voua!
Romanita

Photo by Uanna Dumitrescu
Hair & makeup Diana Ionescu


Salut! Eu sunt Romanita Duminica!

Dupa cum ati vazut, de putin timp, Romanita Fricosu nu mai e…fricoasa:)
Am primit multe comentarii si multe mesaje in privat in care m-ati intrebat ce s-a intamplat!
Pai nu s-a intamplat nimic, doar am divortat si am decis sa ma intorc la numele meu initial!
Asta s-a intamplat inca de acum un an jumate, dar nu am vrut sa profit de treaba asta si sa merg la Voce cu povestea lacrimogena. Asa ca am decis sa merg inainte cu numele de Fricosu, chiar daca in acte eram deja Duminica.
Apropo de asta, le multumesc enorm producatorilor de la Voce pentru intelegere!

Sa vorbesti despre un divort nu e niciodata usor, chiar daca eu si fostul meu sot poate ne intelegem mai bine acum decat atunci cand eram casatoriti.
Povestea noastra? Simplu…iubiti din liceu.

20140420_180146

Asta e chiar prima noastra poza din 29 mai 2006, din seara in care ne-am cunoscut. Fix acum 13 ani! Tavi, nu face spume ca am pus poza asta!:))) Nici eu nu sunt mai breaza:)))

Ne-am casatorit de tineri, am devenit parinti repede si undeva pe drum am uitat sa traim macar un pic si pentru noi. Undeva la o rascruce, ne-am pierdut, si fiecare a luat-o pe drumul lui. In momentele definitorii ale vietilor si carierelor noastre am decis ca cel mai bine e sa evoluam separat.
Am crescut, avem dorinte si viziuni diferite, insa asta nu ne-a afectat nicidecum viata de familie, pentru ca suntem in continuare o familie, ne crestem si ne educam impreuna copilul, petrecem timp impreuna, sarbatori si evenimente importante si ne sustinem unul pe altul fiind cei mai buni prieteni! Mda, uite ca se poate- dupa ce epuizezi toata balacareala!:))) Nu trece o zi fara sa ne vedem si fara sa vorbim de 10 ori la telefon:) poate mai mult decat vorbeam inainte. Da, ne mai si balacarim, insa acum nu mai suntem obligati sa ne suportam. Fiecare se duce la casa lui :)))

Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Daca am suferit? Da, am suferit pentru ca nu puteam sa accept ca am esuat, nu puteam sa accept ca am dat gres..insa stiu ca amandoi am fi suferit mai mult daca nu luam aceasta pauza de respiro pentru a ne da seama ce mai insemnam unul pentru altul. Si vine o vreme cand trebuie sa accepti ca nu va mai potriviti! Orice despartire este dureroasa, insa…timpul alina orice durere. Fiecare are partea lui de vina, insa am fost inspirati sa nu aruncam cu noroi unul in celalalt. Ne maturizam si ne dam seama ca sentimentele nu pot fi controlate. Vointa nu este de ajuns, iar atasamentul nu este un motiv intr-atat de puternic sa ne tina impreuna ca si cuplu. Suntem destul de mari ca sa intelegem ca inca suntem tineri si avem dreptul sa fim fericiti, iar atunci cand compromisurile depasesc pragul echilibrului, acestea devin sacrificii. Si suntem mult prea tineri sa ne sacrificam doar de dragul etichetei, doar de dragul imaginii perfecte. Atunci cand flacara se stinge, iar jarul a fost stropit de atatea lacrimi varsate, e greu sa mai aprinzi chiar si o scanteie.

Da, e greu sa faci pasul, e greu sa iti asumi un divort, de aceea foarte multi membri ai familiilor noastre, prieteni si cunostinte, vor afla abia acum, citind aceste randuri…oops:))

Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine…

Da, anul trecut a inceput cum nu se putea mai rau, in ianuarie am divortat si in februarie il pierdeam pe bunicul meu- probabil singurul om care m-a iubit neconditionat. M-am prabusit? Da, am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare! Dar atunci, mai mult ca oricand, am stiut ca trebuie sa incep sa traiesc, sa lupt pentru ce imi doresc, daca nu, macar sa mor incerand, ca de murit toti murim la un moment dat, si nu stim cand…(de asta m-am inscris la Voce).

Azi, toate durerile au ramas undeva departe, timpul mi-a fost morfina!

Eu sunt fericita! Si pentru prima oara dupa foarte multi ani, ma uit in oglinda si sunt mandra de ceea ce vad! Ma laud si imi fac complimente in fiecare zi pentru ca eu am fost cu mine si eu m-am ridicat pe mine! Astazi sunt libera. Si cand spun libera  o spun in sensul ca am curajul sa imi asum cine sunt fara sa imi pese de gura lumii, pentru ca eu nu traiesc cu lumea si nu lumea imi dicteaza viata! In momentul cand am acceptat cine sunt, atunci am gasit linistea aia interioara dupa care tanjim toti. Inainte sa incerci sa te regasesti in doi, fie cu acelasi sau cu un altul, trebuie sa te regasesti tu pe tine..

Astazi, imi implinesc visele, ma trezesc in fiecare dimineata cu o mare pofta de viata si ma las inconjurata doar de oamenii aia care ma accepta asa cum sunt si nu incearca sa ma schimbe! Iar cel mai important…nu s-au speriat cand mi-au vazut si laturile intunecate, dimpotriva, au stat langa mine si m-au ajutat sa ajung din nou la lumina!

Nimic nu te poate dobori daca tu nu permiti! Daca am invatat ceva, am invatat ca sunt mai puternica decat imi imaginam vreodata ca pot sa fiu si ca a fi fericit este doar o chestiune de alegere!

Pam-pam…cam asta e povestea. Orice s-ar intampla, Tavi va fi mereu tatal copilului meu, cel mai bun prieten si orice s-ar intampla ne vom baza mereu unul pe celalalt!

UAN_2109

9 mai 2019- Aniversarea de 9 ani a Zarazei, copilu’ nostru, gen:)

Hai ca aici aratam mai de Doamne-ajuta fata de acum 13 ani :))))

Sa inceapa barfa! ;)))))

cover photo: Uanna Dumitrescu


Cea mai frumoasa vara

Momentul pe care l-am asteptat…o viata! Cea mai frumoasa vara sau cum am inceput sa am curaj si sa imi pun sufletul pe tava si sa vi-l servesc aburind.

Totul incepe sa prinda contur, totul capata sens, lucrurile se intampla fix atunci cand trebuie si cu cine trebuie. Desi au fost perioade cand m-am indepartat de la drumul asta, cumva, mereu, ceva m-a adus inapoi! Maktub, vorba ‘ceea:)

Cea mai frumoasa vara este primul single de pe albumul cu acelasi nume la care lucrez de zor de cateva luni si cu putin noroc, in toamna o sa lansez povestea intregului album! 11 piese scrise in totalitate de mine, versuri care vin de acolo, din adancurile pe care mi-a fost frica sa le explorez.

Dar azi ma simt mai puternica. De azi imi eliberez emotiile, trairile si simtirile, oricat de riscanta ar fi aceasta interventie pe cord deschis, aproape ad litteram! Dar adrenalina asta…sa fiu a naibii daca se compara cu ceva 🙂

Stati pe-aproape, savurati hitul verii, iubiti cu pasiune, fiti liberi si traiti la maxim, fara temeri, fara constrangeri. Sa fie o vara de neuitat, sa fie CEA MAI FRUMOASA VARA!


Devenim vegetarieni, dar devoram oameni!

Cand eram eu mica, la inceputul anilor ’90, razboiul din Cecenia era in plina desfasurare. De cand ma stiu, in paralel cu dimensiunea universului nostru (unde problemele noastre sunt de ordin “m-am ingrasat 5 kg si sunt in depresie ca n-am ultimul iPhone”), exista aceasta dimensiune a lumii unde oamenii traiesc o continua teroare, duc lupte la propriu ca sa castige efectiv o zi in plus.

Screenshot_20190403-115136_Samsung Internet

Photo credit: picture-alliance

Probabil ca aceasta obisnuinta de a vedea in permanenta la televizor razboi, foamete, nenorociri, ne duce catre o oarecare indiferenta involuntara.
Da, recunosc…acum nu deschid televizorul, nu ma uit la stiri de niciun fel si incerc sa evit sa privesc clipuri cu impact emotional precum cel de mai jos…, iar daca o fac, ma simt ultima egoista pentru ca in mod paradoxal ma simt mai bine, apreciind tot ceea ce am. Evident, in secunda urmatoare cad in extrema opusa si ma simt vinovata!
De multe ori ma intreb ce pot eu sa fac ca om, ca fiinta umana locuitoare a acestei planete? Sunt o materie neglijabila, nu pot sa opresc nici razboaie, nici sa eradic foametea din Africa…Screenshot_20190403-120026_Samsung Internet

Photo credit: Daily Mail

Treaba asta ma framanta de foarte mult timp si tot incerc sa ajung la o concluzie, cum sa nu ma mai simt atat de inutila, planetei, cum sa nu ma mai simt o ignoranta…
Singurul lucru pe care l am inteles e ca noi incercam sa vedem mereu cat mai sus, gen…”nu pot sa fac eu acte de caritate, sa faca aia cu bani”. Poate n-am 100 lei de donat, dar cu 1 leu de la mine, cu un leu de la tine, cu un leu de la el si cu inca 97 de oameni care dau doar 1 leu, se strang 100 lei!
Sau…”nu salvam noi mediul inconjurator, planeta se distruge de la poluarea alora mari”…well, oceanele sunt pline de ambalaje de plastic, de la noi, astia mici…

Devenim vegetarieni, dar devoram oameni.

Data viitoare cand suntem consternati ca in lumea a 3-a copiii sunt obligati la munca in conditii de lagar, ar trebui sa ne gandim cand cumparam #madeinbangladesh.

Screenshot_20190403-120201_Samsung Internet

Photo credit: The Guardian

Nu stiu prea multe si nu sunt nici vreo activista, dar stiu ca schimbarea incepe cu mine. De la multumirea si recunostinta pe care le simt in fiecare zi. Si cu putinul pe care incerc sa-l fac zilnic. Traim in socolul vitezei si al tehnologiei. E foarte greu sa nu o “comiti”, nici daca te duci in varf de munte,, dar fa-o cat poti de putin. Ofera ce poti, 1 leu=1 paine, refoloseste pungile de plastic. Chiar si o data daca o faci, deja sunt 50% mai putine pungi din partea ta, imagineaza ti daca am face o toti! Iar daca tot cumparam low budget fashion, macar sa donam hainele pe care nu le purtam unor oameni care au nevoie! Poate nu e cea mai fericita compensatie, dar macar e ceva mai mult decat nimic!

Nu, treaba asta nu opreste cu nimic raul din lume, dar diminueaza din raul nostru involuntar, si vreau sa raman optimista si vreau sa cred ca binele se propaga si intr-un viitor utopic (foarte indepartat), actiunile noastre de bine vor avea si…reactiune, gen, eu vad cu ochii mintii cum atomii albi de bine dizolva atomii negri de rau…:)
Karma-ajuta!


Striga cu mine!

Anul trecut pe vremea asta ma pregateam de primul casting la Vocea Romaniei.
Treceam printr-o perioada foarte grea, cu nicio viziune asupra viitorului. Teoretic, ma mutasem in Romania, dar faceam naveta saptamanal la Paris. Nu eram hotarata daca sa raman aici sau sa ma intorc la Paris. Drumurile ma omorau, nici starea de spirit nu era una buna, problemele personale aproape ca ma doborasera, dar inca mai era ceva care ma tinea pe linia plutire. Muzica. Cumva, era cea mai buna terapie.

Proiectul Vocea Romaniei m-a tinut in alerta pana in vara la blind-uri, cand probabil am trait unul din cele mai intense momente din viata mea. E greu s-o faci sa sune altfel decat un cliseu, dar asa e! E greu sa descrii cum inima ti-o ia la trap, cum iti coboara in stomac, cum simti fiori pe sira spinarii si cum fiecare por si celula din tine se activeaza ca tu sa intri in cantecul ala cu toata fiinta ta si sa transmiti emotia pe care tu o resimti. Si da, cam de fiecare data mi se intampla treaba asta, oricata experienta as avea pe scena. E sentimentul ala intre agonie si extaz. Adrenalina. Si da, sunt dependenta de adrenalina. Sa simt ca traiesc. Si pe scena simt ca traiesc in cel mai orgasmic mod posibil :).

In iulie a inceput marea aventura in echipa lui Tudor Chirila. Cat am invatat in toate lunile care au urmat, nu am invatat in 30 de ani! Cumva, am prins curajul ala dupa care am tanjit mereu. Tudor a fost mai mult decat un antrenor, de la Tudor am invatat ca orice ar fi, trebuie sa mergi pana la capat, sa indraznesti sa vezi peste limite. Sa o faci cum vrei tu, sau sa nu o mai faci deloc. Si cel mai important, mi-a dat impulsul sa vreau mai mult!

Cand am ajuns in semifinala am avut cea mai mare surpriza a vietii mele. Alex Tomulescu, managerul Loredanei (si nu numai), era interesat sa lucreze cu mine! Wow! Da! 🙂 toata munca si implicarea mea de la Voce au fost rasplatite cu mai mult decat un trofeu. Premiul meu e pe termen lung 🙂 Tot ce am visat o viata, acum se intampla!

Nici nu s-a terminat bine anul ca deja planul era pus la bataie. Proiect nou, band nou, vise infinite. In ceea ce priveste band-ul, nu cred ca isi imagineaza cineva cat de greu e sa aduni la un loc oameni buni. Buni din toate punctele de vedere. Oameni cu care sa rezonezi, care sa iti inteleaga viziunea si care sa transpuna pe muzica ideile tale cele mai nebunesti. Dar pentru ca sunt nascuta sub o stea norocoasa (sau cum zice mamaie, am mancat rahat cand eram mica…la propriu), mi-am gasit cei mai tari baieti pe care soarta putea sa mi-i scoata in cale.

Cand am plecat de la Paris si i-am lasat in urma pe baietii mei de acolo, mi-am lasat acolo si o parte din mine. Au fost a doua mea familie. Cu ei am ras, cu ei am plans, cu ei am creat cele mai misto amintiri. Sa ai siguranta ca cineva iti tine spatele, ca e acolo si te ridica cand cazi, la propriu si la figurat, ca stie cum sa te ajute sa evoluezi nu prin critica ci prin vorba buna sau ca iti gaseste dintele ca te-ai lovit cu microfonul in gura si a sarit ca un purice!…(alta poveste, alta zi):))))), asta inseamna un band, un intreg. Toti pentru unul si unul pentru toti. George, Ionel, va multumesc pentru tot ce m-ati invatat, pentru ca imi sunteti prieteni si pentru tot ce am trait noi impreuna! 🙂

Dar uite ca cineva, acolo sus, ma iubeste, si mi-a scos in cale oameni la fel de misto. Vorbim aceeasi limba si asta e tot ce trebuie!

Am inceput munca imediat dupa revelion. Eu am inceput sa scriu si sa lucrez pentru prima data intr-un mediu profesional la piesele mele. Nu as mai iesi din studio. Sunt fascinata de magia nasterii unui cantec. Dar pana sa fie gata primul meu single, ca sa ne incalzim un pic si sa ne gasim stilul, am inceput sa ne jucam cu niste cover-uri pe care am incercat sa le aducem la noi, in viziunea noastra! Si uneori am indraznit sa vedem dincolo de limite. Si uite asa a iesit cover-ul de mai jos!

Si nu, nu imi vine sa cred cate se pot intampla intr-un an! Dar de un an, doar pe asta m-am concentrat, am lasat distractiile mai deoparte (si calatoriile dese), si am avut un singur tel. Sa fac muzica, muzica pe care o vreau eu, chiar daca o sa o cant eu singura pe plaja pana cand o sa am ocazia sa o arat lumii intregi!

Una din lectiile pe care le-am invatat cat am stat peste hotare e sa inteleg ca diversitatea e cea care ofera culoare intregii lumi. Dar diversitate nu inseamna ca suntem diferiti. Lumea e la fel peste tot, doar perspectiva e cea care face diferenta. Acelasi lucru e vazut de 1000 de oameni si fiecare il vede diferit, desi el e acelasi. Asa e si cu muzica 🙂

Dragii mei, fara prea multe alte vorbe, faceti cunostinta cu baietii mei talentati care au reorchestrat piesa de mai jos asa cum nu cred ca s-a gandit cineva vreodata:)

(de la stanga la dreapta)
Vali– chitara
Toma– baterie
Fane– clapa
Victor– bass

Si…subsemnata la vorbitor 🙂

Romanita


Perspective. #10yearchallenge

Astazi pe social media ne-am scos singuri la tabla la lectia de istorie. La propria istorie. Adica ne-a cam trecut anul 2009 prin fata ochilor, iar eu una, personal am retrait intens niste amintiri foarte misto!

2009. 22 ani. Anul I de facultate in plina desfasurare. 82kg. Nunta. Copil pe drum.

Cam astea ar fi fost titlurile capitolelor care mi-au marcat anul de gratie 2009. Nici nu am realizat pana sa ma apuc de scris cat de mult a insemnat pentru mine 2009. Probabil voi repeta destul de mult 2009 pe parcursul acestui post 🙂

22 ani. Si 1000 de vise. Eram in anul 1 la Regie, invatam sa transmit lumii intregi ceea ce aveam de spus. Invatam ca pot sa-mi construiesc lumea mea asa cum o vad eu. Muzica lipsea din viata mea. Inca eram obsedata ca in muzica pot reusi doar daca ma incadrez in niste standarde impuse de turmele superficiale din showbusiness.

_mg_2443

(mi-a luat ceva pana am gasit o poza acceptabila cu mine la multe kg) 🙂

Acum descopeream alte pasiuni. Eram fascinata de montaj, de actorie, de aceasta lume pe care puteam sa o creez, sa o controlez si sa o redau fix in culorile pe care eu le vedeam.

82 kg. Cu atat am inceput anul 2009. Si aveam de gand sa fiu printesa la nunta mea asa ca mi-am pus ambitia undeva prin luna martie si pana in iulie am slabit vreo 22 kg. Wow si nu prea wow. Am ales o metoda neortodoxa care a implicat pastile periculoase cu sibutramina care mi-au inhibat apetitul. Pe langa kg pierdute, m-am ales si cu o anemie (pe care am descoperit-o ceva mai tarziu, cand am ramas gravida). Da, la 22 ani voiam sa fiu o mireasa frumoasa si slaba. Dar, desi eram slaba, tot nu eram multumita, tot ma uitam in oglinda si ma vedeam la fel de grasa. Pentru ca oricat as fi fost fost de slaba, problema nu era la kg ci in felul in care motivam dorinta de a le pierde. Nu voiam sa pierd kg ca sa fiu sanatoasa si sa reduc riscul aparitiei unor boli precum diabetul sau bolile cardiace. Voiam sa fiu slaba pentru ca la vremea respectiva credeam ca valoarea unui om sta doar in aspectul fizic.

roma_trip_3_web

-22 kg fix de ziua mea. 22.

Nunta a fost aproape asa cum am vrut. Cand spun aproape…exagerez 🙂 Din ce am vrut eu, pe gustul meu au fost doar locatia, rochia si… mirele 🙂 in rest, cam fiasco. Confirmari care n-au venit, datorii peste datorii si un tort patrat de am crezut ca lesin cand l-am vazut. Repet. 22 de ani 🙂

nunta_roma&tavi_86

(trebuie sa ma laud ca buchetul e facut de mine)

Dar 2009 a fost si un an al miracolelor. Inca din 2007 am fost diagnosticata “sterila”. Mi s-a spus ca nu pot avea copii decat daca incerc o operatie la trompe. Miracol sau coincidenta, la o luna jumate dupa nunta, in luna de miere (care a durat un weekend ca mai mult nu ne permiteam), am ramas gravida! Am descoperit fix pe 1 octombrie, aveam in jur de 5 saptamani de sarcina si banuiam o criza de fiere sau o indigestie. Imi aduc aminte perfect ziua aia. Am mers sa fac ecografie la fiere si am descoperit minunea. Mai mai sa ma cert cu doctorita ca sunt pietre la fiere:)). In ziua aia m-am lasat de fumat.

imag0014

(da, asa aratam eu gravida in 5 luni, una din cele foarte putine poza cu mine gravida)

Dupa 10 ani

2019 abia a inceput. Dar da, aceasta decada a fost una extrem de intensa! S-a nascut fiica mea, am schimbat 6 locuinte, am terminat doua facultati, am plecat la Paris cu 50 euro in buzunar, am vrut sa devin patisier dupa ce am terminat teatru, am facut baby sitting la evrei ca sa ma ajung cu banii de la o luna la alta, am cantat rock si apoi folclor, am calatorit in locuri pe care doar le-am visat, mi-am sarbatorit ziua oficial in fata primariei generale din Paris, am cunoscut mii de oameni, mi-am facut zeci de prieteni, am citit zeci de carti si am vazut mai putine filme, am facut din visul meu de a canta si o sursa de venit, am trait momente de neuitat alaturi de prieteni si familie, l-am pierdut subit pe bunicul meu (omul caruia ii datorez tot ceea ce sunt astazi), am divortat, am suferit si am iertat, m-am maturizat si am realizat ca valoarea mea ca om nu e data de ambalaj ci de continut, am invatat sa ma iubesc si sa ma accept, mi-am descoperit vocea si am invatat sa o controlez (la propriu si la figurat) si am invatat sa nu las partile negative ale vietii sa ma doboare ci sa le iau ca pe niste lectii, am invatat cand sa pun virgula si cand sa pun punct. Si apoi din nou cu alineat.

Si apoi am invatat ca o casnicie nu inseamna o hartie, iar o familie nu e definita de acelasi nume. Am pierdut un sot, dar am recastigat un partener pe care ma pot baza oricand am nevoie, un coechipier care e alaturi de mine, iar impreuna crestem rodul iubirii noastre. Nu, nu reincalzim ciorba, facem alta de la inceput, dupa o reteta noua 🙂

Da, in aceasta decada am invatat, am descoperit, si am aflat ca si atunci cand nu mai pot, mai pot un pic:)

Azi, 2019 abia prinde contur, dar se anunta noi capitole, noi provocari, noi aventuri. Cel mai important? Sa raman autentica si asumata pentru ca la un moment dat si cel mai puternic machiaj tot va curge, mastile tot vor cadea, iar cu cat raman mai mult in pielea unui personaj creat, cu atat mai mult ma pierd si uite cine sunt! Nu, nu sunt perfecta, dar sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce sunt!

img-20181229-wa0011

O poza cat o mie de cuvinte!

photo credit: Uanna Dumitrescu

 

 


Perspective (1) Vocea Romaniei

Ma uit in oglinda si ma ciupesc ca sa realizez ca tot ce se intampla este real. Si nu, nu o spun dintr-o falsa modestie! Si nici nu incerc sa va impresionez cu vreo poveste cenusareasca.
Sambata seara mi s-au inmuiat genunchii urmarind prestatia mea de la Vocea Romaniei. Atatea cuvinte frumoase din partea antrenorilor, atatea aprecieri…iar de la Tudor, mentorul meu, si de la doamna Dutescu, antrenorul nostru vocal, am invatat in cateva luni cat n-am invatat o viata.

Am ajuns in acest concurs fiindca aveam nevoie de un scop, de un motiv de care sa ma agat ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Vocea Romaniei s-a nimerit in viata mea fix cand aveam nevoie mai mare.

Viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, iar 2018 mi-a adus cele mai mari schimbari… insa Vocea Romaniei a fost colacul meu de salvare. Aveam nevoie de incredere si de curaj sa-mi asum cine sunt.

De la Tudor invat in fiecare zi sa-mi caut vocea, vocea mea, din toate punctele de vedere. Si invat de asemenea sa cred in mine! Si sa cred ca e mai important sa fiu imperfect de autentica decat o copie perfecta. Este cea mai frumoasa calatorie pe care am parcurs-o, alaturi de cei mai misto oameni! Ma bucur de fiecare etapa si nu ma gandesc nicio clipa cat de departe voi ajunge. Tot ce imi doresc e ca echipa Tudor sa fie mereu la inaltimea precedentilor si sunt sigura ca oricare dintre noi merge mai departe va face o treaba nemaipomenita!
Acum ma concentrez doar sa pregatesc un moment care sa ajunga la inimile voastre si sper sa nu va dezamagesc.

N-am simtit niciodata atata energie pozitiva ca in aceste ultime luni. Citesc cu mare bucurie fiecare mesaj, fiecare comentariu si fiecare gand bun! Conteaza mult pentru mine sa stiu ca sunt oameni care apreciaza ceea ce fac si va multumesc din suflet ca ma sustineti, ca sunteti alaturi de mine in aceasta minunata aventura.

Cea mai importanta lectie pe care o invat la Vocea Romaniei este aceea de a accepta cine sunt si de a avea curajul sa-mi deschid sufletul in fata voastra.
Aici nu conteaza ca am 5 kg in plus sau ca mi se vede gusa din profil. E doar o chestiune de perspectiva. Nu conteaza decat ceea ce fac pe scena si ceea ce transmit! Punct.

Photo credit: Uanna Dumitrescu

IMG-20181126-WA0001