Cand eram eu mica, la inceputul anilor ’90, razboiul din Cecenia era in plina desfasurare. De cand ma stiu, in paralel cu dimensiunea universului nostru (unde problemele noastre sunt de ordin “m-am ingrasat 5 kg si sunt in depresie ca n-am ultimul iPhone”), exista aceasta dimensiune a lumii unde oamenii traiesc o continua teroare, duc lupte la propriu ca sa castige efectiv o zi in plus.
Photo credit: picture-alliance
Probabil ca aceasta obisnuinta de a vedea in permanenta la televizor razboi, foamete, nenorociri, ne duce catre o oarecare indiferenta involuntara.
Da, recunosc…acum nu deschid televizorul, nu ma uit la stiri de niciun fel si incerc sa evit sa privesc clipuri cu impact emotional precum cel de mai jos…, iar daca o fac, ma simt ultima egoista pentru ca in mod paradoxal ma simt mai bine, apreciind tot ceea ce am. Evident, in secunda urmatoare cad in extrema opusa si ma simt vinovata!
De multe ori ma intreb ce pot eu sa fac ca om, ca fiinta umana locuitoare a acestei planete? Sunt o materie neglijabila, nu pot sa opresc nici razboaie, nici sa fac sa dispara foametea din Africa…
Photo credit: Daily Mail
Treaba asta ma framanta de foarte mult timp si tot incerc sa ajung la o concluzie, cum sa nu ma mai simt atat de inutila, planetei, cum sa nu ma mai simt o ignoranta…
Singurul lucru pe care l am inteles e ca noi incercam sa vedem mereu cat mai sus, gen…”nu pot sa fac eu acte de caritate, sa faca aia cu bani”. Poate n-am 100 lei de donat, dar cu 1 leu de la mine, cu un leu de la tine, cu un leu de la el si cu inca 97 de oameni care dau doar 1 leu, se strang 100 lei!
Sau…”nu salvam noi mediul inconjurator, planeta se distruge de la poluarea alora mari”…well, oceanele sunt pline de ambalaje de plastic, de la noi, astia mici…
Devenim vegetarieni, dar devoram oameni.
Data viitoare cand suntem consternati ca in lumea a 3-a copiii sunt obligati la munca in conditii de lagar, ar trebui sa ne gandim cand cumparam #madeinbangladesh.
Photo credit: The Guardian
Nu stiu prea multe si nu sunt nici vreo activista, dar stiu ca schimbarea incepe cu mine. De la multumirea si recunostinta pe care le simt in fiecare zi. Si cu putinul pe care incerc sa-l fac zilnic. Traim in secolul vitezei si al tehnologiei. E foarte greu sa nu o “comiti”, nici daca te duci in varf de munte,, dar fa-o cat poti de putin. Ofera ce poti, 1 leu=1 paine, refoloseste pungile de plastic. Chiar si o data daca o faci, deja sunt 50% mai putine pungi din partea ta, imagineaza ti daca am face o toti! Iar daca tot cumparam low budget fashion, macar sa donam hainele pe care nu le purtam unor oameni care au nevoie! Poate nu e cea mai fericita compensatie, dar macar e ceva mai mult decat nimic!
Nu, treaba asta nu opreste cu nimic raul din lume, dar diminueaza din raul nostru involuntar, si vreau sa raman optimista si vreau sa cred ca binele se propaga si intr-un viitor utopic (foarte indepartat), actiunile noastre de bine vor avea si…reactiune, gen, eu vad cu ochii mintii cum atomii albi de bine dizolva atomii negri de rau…:)
Karma-ajuta!
Edit 2021
Binele incepe cu orice gand pozitiv le care il ai. Ca sa faci un bine, trebuie sa fii tu bine cu tine. Ca in avion. Prima data iti pui tu masca si apoi il ajuti pe cel de langa tine. Astfel, lantul binelui devine puternic si greu de rupt.
Orice rau am facut, voluntar sau involuntar, mi s-a intors. Nimeni nu e fara de pacat si toto gresim fata de noi sau fata de altii, fie ca vrem, fie ca nu vrem. O vorba nepotrivita, un gand de invidie…e imposibil sa traim fara prihana. Sa fim seriosi, Eva ne-a lasat mostenire in codul nostru genetic, caderea in tentatie. E clar, toti facem greseli.
Insa, de fiecare cand am reusit sa fac un bine, binele ala s-a intors intreit sau inzecit. Imi scriu foarte multi oameni de un an incoace, de cand cu #LiveDinBucatarie. Oameni care imi multumesc pentru timpul pe care petrecem impreuna, pentru toate discutiile si dezbaterile pe care le facem si mai ales imi multumesc pentru inspiratie si pentru voia buna, pentru zambetul si vorba pe care le am mereu la indemana. Ei, uite sunt zile cand si eu am toane mai putin bune si incep sa ma intreb si sa ma indoiesc…de ce fac atat? De ce ma implic atat? Nu cred ca toata lumea e constienta de cat timp si de cati bani e nevoie sa intretin aceste live-uri:)))
Raspunsul la aceste intrebari vine fix cand am nevoie mai mare. Atunci cand sunt in cumpana daca sa intru sau nu, primesc cate un mesaj care ma emotioneaza atat de tare incat nu gasesc doar un raspuns, ci mai multe.
Primesc si multe comentarii de hate gratuit, ineptii de la bolnavi mintali, ca altfrl nu ii pot numi, primesc jigniri, primesc de toate, dat zau!, daca ma mai afecteaza negativismul asta. De ce? Pentru ca stiu ca oamenii aia sunt doar niste bieti nenorociti, in sensul de oameni fara noroc, fara fericire, fara niciun fel de implinire in viata, fara nicio forma minima de educatie…oamenii aia imi inspira mila, dar si asta cu masura.
In scimb, voua, celor aproape 65.000 de oameni din comunitatea Romanita, vreau sa va multumesc ca de la voi primesc inzecit tot ceea ce eu va ofer💜
Cu chiu cu vai, a trecut si prima luna din 2021. Sa ne vedem sanatosi💜
beingroma 