Desi nu sunt eu tare biserioasa, tin la traditii, iar coliva este parte din mostenirea noastra culturala. Eu zic ca ar trebui sa facem o coliva pentru pomenirea mortilor. E traditia aia care ne leaga de copilarie, de obiceiuri, care ne ancoreaza acolo in istoria propriei familii.
Astazi am facut coliva pentru tataie si pentru toti mortii din familia mea, ca cineva trebuie sa duca mai departe traditia, iar pe mama a sarit-o treaba asta cu coliva si cozonac, asa ca s-a predat stafeta direct la mine.
Cate retete, atatea “obicee”…sau invers:), stiti cum se zice. Reteta lu’ mamaie era tare complicata, adica nu complicata, cat riscanta. Cu zaharul pus la fiert si amestecat in continuu sa nu se prinda si sa nu se afume si mi-a fost teama, sincera sa fiu. Asa ca am incropit o reteta din tot ce-am mai citit pe net si au iesit 3 colive frumoase.
La cea mare nu am pus suficient strat de biscuite pe dedesubt, asa ca a intrat zaharul in ea si acum arata asa:
Dar la gust e excelenta, si asta conteaza. Pentru biserica o am pe cea cu cacao.
Bun. Reteta:
1 kg arpacas
1 lgt sare
2.8 l apa
Am spalat arpacasul in 9 ape, asta pentru ca trebuie sa iasa apa aproape limpede. L-am pus la fiert cu 2.5 l apa dupa care am mai adaugat 300 ml. L-am lasat aproape o ora, amestecand din 10 in 10 minute sa nu se lipeasca. Fierbe repede. Atentie, se umfla, folositi o oala mare, minim 6 l.
Am luat de pe foc cand am simtit ca e fiert si am acoperit cratita cu un tifon curat umed, direct pe arpacas, sa nu faca pojghita. Am lasat la racit cam 7-8 ore.
Cand a fost racit complet am rasturnat totul intr-un bol mare de plastic (mare, mare) si am adaugat asa, in ordinea asta:
1 kg zahar – normal(mai intai 500g, apoi inca 500g)
Coaja de la 4 lamai
2 plicuri razatura lamaie
1 plic razatura portocala
65 ml esenta rom
25 ml esenta vanilie
1 lg rasa scortisoara
2 plicuri zahar vanilat
1 plic zahar vanilat bourbon
900 g miez nuca macinat
Am adauhat zaharul, 500g si toate aromele, am framantat cu mainile, apoi am adaugat restul de zahar, iar am framantat bine si la ia am adaugat nuca si iar am framantat bine.
Formele le-am dat cu ajutorul inelului de la forma de tort asezata direct pe platou. Pentru ornat am folosit biscuiti macinati pe deasupra si apoi zaharul pudra, ca sa nu fie absorbit de coliva. La aia mare s-a dus repede zaharul ca n-am pus biscuite destul (sau pesmet). Apoi decorati cu ce vreti, cu ce simtiti. Eu mi-am facut repede un sablon pentru cacao, iar pe celelalte doua am facut cruci din ciocolata sau bomboane. Pe una am pus jumatati de nuca pe margine, pe alta am pus biscuiti maruntiti, fiecare face cum doreste.
A iesit buna tare. Aromata, dulce, cu multa nuca, asacum trebuie sa fie o coliva, fara rabat la nimic!
Dumnezeu sa-i ierte pe cei plecati!