Fara mine viata e pustiu – partea a 2-a

FB_IMG_1498552406170Probabil cel mai mare demon interior cu care ne confruntam este frica de a iesi din zona de confort. Chiar daca vedem ca soarele straluceste mai puternic pe cealalta parte a insulei, ne e teama sa traversam padurea pentru a descoperi plaja insorita!

In 2015, aveam o situatie financiara stabila, un job bine platit cu destul de multe avantaje, nu simteam grija zilei de maine, aveam familia aproape, un apartament dragut, mai mult decat confortabil si o viata…linistita. Muzica era pierduta din nou in negura viselor apuse. In cateva luni, eram deja hotarata sa trec examenul de patisier. Da, inca o data renuntam la visurile mele. Ei, si uite ca oricat ai incerca sa fugi de soarta, ea te prinde din urma!

Destinul a facut ca patiseria unde lucram sa aiba probleme economice si sa fie nevoita sa renunte la mine (eram singurul angajat care nu facea parte din familie, deci evident, am fost prima restructurata).

Tot universul meu s-a prabusit! Toata stabilitatea mea financiara si emotionala se ducea pe apa sambetei. Somajul era undeva la 60% din salariu, iar toate avantajele materiale dispareau dintr-odata. Da, am disperat un pic! Recunosc! Nu stiam incotro s-o apuc. Dar aveam o voce in mine care imi spunea ca o sa fie bine! Imi spunea ca totul se intampla cu un scop si nimic nu e intamplator. Imi spunea sa am rabdare si sa am credinta ca toate se vor aranja! Era doar pasul care ma elibera din zona de confort!

Cum nu avusesem o vacanta adevarata cu familia de prin 2011, toate economiile si salariile compensatorii le-am dat pe o super vacanta in mijlocul verii. Direct Coasta de Azur, baby. Din Saint Tropez pana la Monte Carlo si apoi Costa Brava pe tarmurile spaniole. Uite-asa!

Da, in septembrie, m-a cam prins toamna ca pe greierele ala de a cantat toata vara, dar cu cateva ore de babysitting am reusit sa-mi rotunjesc veniturile si dracu’ n-a mai fost asa de negru.

Am avut rabdare si oameni in jurul meu care m-au reorientat pe calea mea, de care ma indepartasem. Stand acasa destul de mult, m-am apucat de cantat. Mi-am luat un difuzor, un microfon cu fir… si am inceput sa cant. Folclor. Romanesc. Da! De la Pink Floyd la Maria Tanase! Cumva, muzica asta autentica ma alina. Si ma ungea asa pe inima, parca imi umplea toate golurile si imi mangaia sufletul.

Si tot scalambaindu-ma in fata apropiatilor, m-am trezit ca o sa cant la un botez. Bine, recunosc…m-am “propus”. Si aici voiam sa ajung. Daca nu te propui, nimeni nu o sa vina sa te ia de mana si nici din cer nu o sa pice pleasca. Asa cum m-am propus la botez, m-am propus si in alte parti si dintr-una, intr-alta am ajuns cateva luni mai tarziu sa fac ditamai show-ul de revelion la cea mai smechera sala romaneasca de receptii din regiunea pariziana! Iar de atunci, toate s-au tinut lant! Jumatate de an mai tarziu, avusesem deja concert pe scena teatrului romanesc de la Paris si lansasem primul meu single dedicat romanilor de peste hotare, lansare care a umplut restaurantul romanesc ce imi deschisese portile catre cea mai frumoasa si fructuoasa colaborare la care nici nu visasem ca se poate dezvolta intr-un timp atat de scurt. Da, au fost oameni care au crezut in mine, mai mult decat credeam eu. Care m-au ridicat si care m-au sustinut, care nu m-au imbatat cu apa rece si care au stiut sa-mi recunoasca valoarea, dar si sa-mi spuna cand gresesc. Oameni care m-au impins de la spate chiar si atunci cand nu puteam sa ma tin pe picioare (la propriu si figurat). Oameni care mi-au dat putere chiar si in cele mai negre momente si care nu m-au lasat sa cad atunci cand viata mea personala era un haos. Oameni fara de care nu as fi fost unde sunt astazi! Acesti oameni care mi-au devenit o a doua familie, care mi-au oferit un umar sa plang si apoi m-au scuturat sa imi revin.

Mi-am luat energia de la publicul meu si le-am transmis inapoi tot ce am avut mai bun si mai pozitiv. Publicul a fost mereu pe locul 1 si am incercat de fiecare data sa le ofer un gram de inspiratie, o alinare, un cantec, un vers… Redescoperirea repertoriului romanesc a insemnat regasirea si inflorirea mea ca artist! Asa am reusit sa fac pace si cu Romania, pe care eram foarte suparata. Cu siguranta nu merit titlul de “patrioata anului”, dar cunoscand din ce in ce mai mult comunitatea romanilor, am realizat ca toti, chiar daca recunoastem sau nu, traim o drama colectiva. Oricat ne-am adapta si oricat ne-am integra in alta societate, nevoia de traditii ramane constanta. Nu putem sa ne renegam radacinile. Suntem ceea suntem pentru ca suntem romani. Iar atunci cand ne regasim sub acelasi acoperis, simtim apartenenta la trib, care cred eu, e una din nevoile primordiale ale omului. Cand incingem o hora, cand ne prindem de mana si cantam impreuna, suntem un singur glas, o singura voce si inimile noastre bat la unison. De multe ori, sunt in mijlocul lor si emotia e atat de mare incat nu pot sa-mi stapanesc lacrimile. Atat de intens! Da!

Pentru mine, asta inseamna succes!

Si fara acest schimb de emotie pura nu stiu daca as mai putea trai. Ma alimentez din dorul lor, ma hranesc cu bucuria lor si imi potolesc setea de viata cand ii vad fericiti!

De mama, de tata, de copii, de frati si surori, de dragoste si iubiri pierdute, de bucurie si necaz, muzica romaneasca are o valoare inestimabila prin simplitatea versurilor puse pe acorduri unicate.

Nu a fost mereu usor, drumul e plin de hiene deghizate in caprioare… dar si eu am pielea batatorita. E greu sa ma patrunda coltii fiarelor! Am fost muscata de vipera…de aici incolo, intepaturile de tantari nici nu le mai simt!

M-am gandit sa ma intorc in Romania… dar oare voi gasi dorul sa-l alin?

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: